Încrederea în Biserică: religiozitate şi nu numai

Mălina VOICU
Publicat în Dilema Veche nr. 192 din 15 Oct 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În raport cu alţi europeni, românii sînt un popor religios. Chiar dacă nu merg la biserică la fel de des ca polonezii sau italienii, credinţa religioasă joacă în viaţa lor de zi cu zi un rol la fel de important ca pentru vecinii lor. Aşa arată datele cercetărilor dedicate religiozităţii întreprinse la nivel european în ultimii 15 ani. Tot sondajele de opinie indică un nivel foarte crescut al încrederii pe care românii o au în Biserică pe parcursul ultimilor 15 ani. Practic, Biserica este instituţia care se bucură de credibilitate constantă şi foarte crescută în România, doar Armata înregistrînd performanţe similare. În timp ce aproape 90% dintre români declarau că au multă şi foarte multă încredere în Biserică, iar 80% investeau încredere în Armată, în fosta Germanie de Est sub 30% din populaţie îşi afirma încrederea în instituţia religioasă, aşa cum rezultă din datele Studiului Valorilor Mondiale (WVS) realizat în 2005. Să existe oare o legătură între cele două serii de fenomene? Să fie oare încrederea de care se bucură Biserica în rîndul românilor rezultatul credinţei religioase pe care aceştia o manifestă? Răspunsul care derivă din analizele de tip sociologic certifică efectul pe care religiozitatea îl are asupra nivelului de încredere în Biserică, însă ne arată că numai credinţa religioasă nu justifică pe deplin cotele foarte ridicate ale credibilităţii instituţiei religioase. Altfel spus, românii au încredere în Biserică fiindcă religia joacă un rol important în viaţa lor, însă nu numai credinţa este responsabilă aici. Rezultatele studiilor de sociologie subliniază efectul pe care îl au, pe de o parte, evaluarea funcţionării instituţiilor statului, şi, pe de altă parte, vulnerabilitatea în faţa riscurilor sociale specifice perioadei de tranziţie (şomaj, sărăcie, reducerea speranţei medii de viaţă). Pe fondul transformărilor sociale produse de tranziţie, Biserica este o instituţie ce nu s-a implicat în schimbarea instituţională şi economică, care de multe ori a fost dureroasă pentru individ. Instituţiile cu rol important în reformă au plătit scump, în termenii încrederii populare, costurile sociale ale tranziţiei. Astfel, Parlamentul şi Guvernul se bucură de o încredere foarte scăzută din partea populaţiei. În acest context, Biserica este o instituţie care nu a iniţiat legi şi măsuri care să conducă la inflaţie sau şomaj şi a constituit, în fapt, un loc care te ajută să redobîndeşti speranţa în viitor. În plus, Biserica Ortodoxă este o păstrătoare şi un garant al ordinii tradiţionale. O Biserică puternică într-un mediu aflat în schimbare oferă pentru unii dintre români certitudinea că lucrurile nu se vor schimba chiar atît de mult, şi nu într-o direcţie indezirabilă. Să nu uităm că poziţia Bisericii Ortodoxe în ceea ce priveşte legalizarea homosexualităţii este consonantă cu intoleranţa majorităţii faţă de acest fenomen. Cu alte cuvinte, Biserica vorbeşte pe limba oamenilor, garantîndu-le că şi ziua de mîine va arăta la fel cu cea de azi, în ciuda faptului că ne-am integrat în UE, că vacile trebuie să poarte cercei şi că legea ne obligă să aruncăm gunoiul la platforma ecologică, în loc să-l ardem pe cîmp. Privind lucrurile dintr-o perspectivă istorică, de-a lungul timpului Biserica Ortodoxă a contribuit la construirea şi menţinerea identităţii naţionale a popoarelor din Balcani. O situaţie similară a existat şi în România. Împletirea dintre naţiune şi religie a dus din păcate şi la implicarea unor oameni ai Bisericii în mişcări de extremă dreapta, la mijlocul secolului trecut. Dincolo de aceste aspecte controversate, Biserica, percepută de mulţi dintre români ca fiind garantul identităţii naţionale, este văzută ca o instituţie care păstrează valorile naţionale, într-o lume tot mai globalizată, în care, pentru unii, contactul direct cu alte culturi poate fi perceput ca o agresiune la adresa culturii româneşti. Aspectul aparent paradoxal al încrederii crescute în Biserică se leagă de persistenţa în timp a acesteia. Chiar dacă la nivel declarativ Biserica nu se schimbă şi ne garantează continuitatea unei lumi pe care o cunoaştem, unii dintre oamenii Bisericii fac lucruri mai mult decît discutabile şi, cu toate acestea, credibilitatea instituţiei nu are de suferit. De la căderea regimului comunist, destul de multe scandaluri, larg mediatizate, ar fi putut să păteze imaginea Bisericii Ortodoxe, însă românii au continuat să aibă încredere în această instituţie. Nici scandalurile legate de moralitatea unor membri ai clerului, nici discuţiile legate de colaborarea Bisericii cu poliţia politică şi regimul comunist nu au zdruncinat părerea populaţiei despre instituţie. De ce sînt oare românii atît de "încăpăţînaţi"? Credibilitatea de care se bucură Biserica, indiferent de acţiunile întreprinse de instituţie şi de către oamenii acesteia, are rădăcini destul de adînci. Zicala "Să nu faci ce face popa, să faci ce spune popa" explică în parte acest fenomen. Pentru români, ceea ce contează este mesajul Bisericii, nu comportamentele particulare ale "angajaţilor" ei. Fenomenul a fost descris în studiile de sociologie dedicate încrederii în instituţii, acestea demonstrînd că în multe cazuri interacţiunea directă cu funcţionarii nu modifică percepţia publicului asupra instituţiei, dacă aceasta se bucură de un rezervor de suport difuz. Este adevărat că o interacţiune defectuoasă pe o perioadă lungă de timp erodează încrederea în instituţie, însă în cazul Bisericii nu se poate vorbi despre efecte negative pe termen lung, ci despre anumite "scăpări". În România însă, baza încrederii în Biserică rezidă în primul rînd în credinţa religioasă a populaţiei. Românii cred în Biserică deoarece cred în Dumnezeu şi, deocamdată, acţiunile clerului nu au erodat baza acestei încrederi. Nici pe viitor nu se întrevăd schimbări majore. Atîta vreme cît religia va fi importantă pentru români, Biserica va continua să se afle în topul încrederii populare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.