"Încerc să mă împrietenesc cu ideea de conflict&#8221; - <i>interviu cu Mugur CIUMĂGEANU</i>

Publicat în Dilema Veche nr. 271 din 23 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Inspirăm conflict. Îl evităm. Îl provocăm. Mai tot timpul. Şi asta de cînd lumea (e distractiv să vezi cum unii oameni de ştiinţă s-au plictisit să se aplece asupra conflictului la oameni, şi acum se concentrează asupra conflictului peştilor clown sau asupra cimpanzeilor, spre exemplu). Consider că lumea de azi nu este mai conflictuală decît cea de ieri " cred că lumea de azi îşi construieşte o dimensiune nouă, în care verbalizează şi meta-verbalizează conflictul, dincolo de a-l inspira/evita/provoca. Într-un cuvînt, în era comunicării globale, am ajuns să bombardăm retina şi timpanul cu veşti despre conflict. Despre orice conflict " între generaţii, între impulsurile sinelui şi eu şi supraeu, între şef şi angajaţi, între America lui Bush şi America lui Radu Pavel Gheo, între mine şi Alex. Leo Şerban (pentru că nu i-am trimis textul la timp)… Conflictul în sine este o condiţie/stare de fapt cu valoare de semnal " şi încerc să fiu cît de contemplativ cu această frază " el ne (îmi) spune că există o discrepanţă sau o ciocnire între nevoi sau dorinţe opuse. Decibelii sau fuga În general, cînd intri într-o dispută, lucrurile nu pot decît să degenereze... De ce credeţi că se întîmplă asta? Conceptul de conflict creează o presiune emoţională care ne duce automat cu gîndul la harţă, ceartă sau dispută. Asta pentru că nu ne-a socializat nimeni la ideea utilităţii conflictului. Ieri, un motan al vecinilor s-a strecurat în dormitorul meu şi şi-a depus ofranda urît mirositoare pe pereţi, pentru a-şi însemna teritoriul. Nevoia lui era evidentă " avea noi teritorii de cucerit. Nevoia mea de confort olfactiv îmi este mie evidentă, iar o pedepsire a unui motan rapid nu face parte din repertoriul speciei mele. Aşa că m-am setat pentru disputa cu stăpînii, despre care nu ştiam exact ce nevoi au. Am urlat în interfon (nu mi-au permis accesul în imobilul lor!), am invocat posibilitatea achiziţiei unei arme cu aer comprimat, am menţionat posibilitatea unui deviz al zugrăvirii dormitorului, într-un cuvînt am fost drăguţcutottacîmul. Alternativa paşnică am epuizat-o vara trecută… De fiecare dată cînd intru în situaţii similare, mă văd confruntat cu propria mea limită " primele mele două decade de viaţă am fost educat că e nu este frumos să te cerţi, că este mai bine să rezolvi paşnic (citeşte " să te retragi sau să eviţi sau să cauţi compromisul), că, în fond şi la urma urmei, conflictul este urît şi rău şi imoral şi putrid. Mulţumesc părinţilor mei şi educatorilor mei şi adulţilor din jur că m-au pregătit pe această cale pentru momentele de confuzie de la vîrsta adultă, cînd mă simt dezarmat şi disconfortat de faptul că am o nevoie sau o dorinţă care antagonizează realitatea. Consider că acest bagaj educaţional generează escaladări ale conflictului, cînd în lipsă de alte instrumente foloseşti decibelii sau fuga. Nu ştiu ce v-au învăţat pe voi părinţii, dar puţini dintre prietenii mei au auzit acest mesaj explicit al utilităţii şi puţini dintre ei au fost socializaţi sistematic într-o paradigmă a capacitării. Strategii de rezolvare Se spune că nu e bine să ripostezi (la insulte etc.), este "mai bine" să te prefaci că lucrul nu te-a afectat. Dar frustrarea pe care o resimţi, nereacţionînd, nu face mai rău? Încerc să privesc conflictul ca pe un amic. Îl vizitez pe calea buchiilor, şi el îmi spune că există nenumărate variante în care poate fi abordat. Manualele care îi sînt dedicate vorbesc, rece şi obiectiv, despre strategii de rezolvare: competiţia, colaborarea, compromisul, evitarea şi acomodarea. Dincolo de algoritmii fiecărei strategii în parte (evident, toată lumea recomandă colaborarea, cu finalitatea ei win-win), conflictul implică emoţii. Satisfacţia de a avea ultimul cuvînt, deznădejdea de a fi călcat în picioare, furia de a nu reuşi să-ţi exprimi o nevoie sau o dorinţă. Dar noi, psihologii, nu privim lucrurile numai la acest nivel " noi aducem în discuţie şi alte emoţii care nu ţin de conflictul în sine, ci de felul în care ne evaluăm emoţional propria eficienţă de a face faţă conflictului. Sînt îngrijorat cînd mă duc la o întîlnire unde s-ar putea să iasă scîntei, mă enervez pe propria mea laşitate în a spune o replică dură, mă întristez că am fost prea abrupt într-o confruntare. Astea sînt meta-emoţii (emoţii asupra emoţiilor sau asupra gîndurilor/ comportamentelor mele), pe care mi le-am construit din mesajele celor care m-au crescut " vezi capitolul de mulţumiri de mai sus. Cred că nivelul acesta, meta-emoţional, îmi creează mai multe probleme decît conflictul în sine. Devine problematic felul în care mă văd şi mă etichetez şi mă apostrofez în forul meu interior, în acea arenă nemiloasă înţesată de percepte contradictorii, absolutiste şi presante pe care le-am colectat în cursul existenţei mele. Într-un cuvînt, conflictul poate fi amicul meu, dar meta-emoţiile, cu siguranţă, nu… Ferice de cei care sînt even cu propriile lor acţiuni şi emoţii, care, indiferent de faptul că au pierdut sau cîştigat, pot să cinstească o halbă cu prietenul lor conflictul, contemplîndu-se într-o oglindă fără etichete şi meta-blablauri. Acolo vreau să ajung şi lucrez la asta, să ştiţi. Există, indubitabil, satisfacţia de a "avea ultimul cuvînt" (într-o dispută). Ţine acest lucru numai de orgoliu sau există şi alte resorturi psihologice? Una bucată persoană: are nevoi, dorinţe, idealuri, planuri, agende. Are parte de o satisfacţie grăsană cînd ele sînt aduse în discuţie şi întîmpinate sau îndeplinite. Nu trebuie să-ţi fie ruşine, atîta timp cît ştirbirea nevoilor sau a dorinţelor celorlalţi au fost luate în considerare. Satisfacţia de a avea ultimul cuvînt, în contextul în care celălalt se adună umilit de pe jos bucată cu bucată, devine problematică. Cred că am putea reveni la placa de mai sus, cu socializarea la conflict " în momentul în care am fost învăţaţi că există numai un win/lose, sau cel puţin că aici stă cheia de boltă a rezolvării conflictului, ajungem dependenţi de acest tip de satisfacţie, dar ne vulnerabilizăm la înfrîngere (pentru că anticipăm că nu există o a treia cale, dincolo de dihotomia învingător-învins). Mă repet, conflictul este un semnal al unei confruntări între nevoi, el nu este în mod neapărat o ciocnire din care cineva trebuie să piardă. Dar asta e o lecţie greu de învăţat pentru unii. O soluţie Un psiholog, care cunoaşte pe dinăuntru toate "schemele" psihologice, ştie să se retragă dintr-un conflict? Cum îl dezamorsaţi dvs.? Un psiholog dobîndeşte treptat capacitatea de a lectura, cel puţin la rece, cîteva dintre resorturile conflictului. Eu personal încerc să mă împrietenesc cu ideea de conflict " evit mai puţin confruntările, utilizez la greu autoironia şi autoîncurajarea, îmi pun meta-emoţiile sub lupă şi uneori descopăr cu surprindere că supravieţuiesc mai puţin şifonat din conflicte. Un lucru îmi este clar " îmi propun să nu mă retrag din conflict, chiar dacă asta este o sarcină greu de îndeplinit de multe ori. Cînd reuşesc să fac atît o hartă a nevoilor mele, cît şi ale celui/celei care îmi este partener/ă de conflict, descopăr că pot să supravieţuiesc mai onorabil. Şi, pentru că face parte din armamentariul cu care m-am dotat, vorbesc despre conflict, despre nevoi, despre emoţii, cu interlocutorii. Am descoperit că asta e o soluţie… a consemnat Alex. Leo ŞERBAN

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.