Încă n-am înțeles cum să mă descurc pe lumea asta

Publicat în Dilema Veche nr. 905 din 12 – 18 august 2021
Încă n am înțeles cum să mă descurc pe lumea asta jpeg

Am șase ani, pielea bronzată, părul mai creț decît e acum. Am niște pistrui pe care îi urăsc. În obrazul stîng fac o gropiță care s-a estompat în timp. Sînt pe plaja Trei Papuci și știu că în curînd trebuie „să ridicăm ancora”, să urcăm la masă, pe Patriei. Acolo, în casa mătușii mele, care – pentru că am doar șase ani – îmi pare cel mai bătrîn om din lume, ne așteaptă ea, mătușa, care e sora străbunicii mele, și Buna, bunica mea. Sigur-sigur ne-au făcut, mie și lui Bobo, ceva bun. Aș vrea ca acest „ceva bun” să fie clătite cu dulceață de vișine. Bobo e frate-miu, are patru ani, ochi albaștri și pielea albă, mai albă decît a mea. Mi se pare frumos ca o păpușă. Și bun.

Odată ajunși sus, ni se fac toate poftele. Ce vrem să mîncăm, cum vrem să mîncăm, unde vrem să mîncăm: în bucătăria de vară, la masa din curte, pe canapeaua cu arcuri de sub vița-de-vie? Mai ales mie, fiindcă am fost mereu mofturoasă atunci cînd vine vorba de mîncare. Așa sînt și acum. Acolo, pe Patriei, într-o casă care azi nu mai există, a rămas un colț de rai la care, în mintea mea, mă întorc mereu atunci cînd mi-e dor. Iar mie mi-e dor destul de des de locul ăla. Pe plaja Trei Papuci a rămas cea mai frumoasă copilărie, cu un zmeu colorat înălțat cu greu, cu pielea degetelor de la mîini și cea a tălpilor încrețite de-atîta stat în apa sărată a mării, cu castele din nisip, lopățele, găletușe, saltele gonflabile.

Sînt, acum, exact 30 de ani de la momentul ăsta. N-a fost singurul de genul acesta, au fost zeci. De fapt, cred că sute. Le simt atît de adînc impregnate în memoria mea, atît de intense, încît îmi antrenează, uneori, toate simțurile. Simt pe piele cum mă strînge soarele uscîndu-mi apa sărată, simt răcoarea viței-de-vie din curtea mătușii, simt fragmente din fericirea de-atunci, ca și cînd mi le-aș administra în doze mici, minuscule chiar, ca să nu se termine niciodată. Mă bucur tare mult c-am avut în viața mea niște oameni-plămădeli de bunătate, toleranță, iertare. Dar mai ales de iubire. Dăruită cum se cuvine: fără margini, fără rezerve, fără limite.

Sînt, acum, exact 30 de ani de la momentul ăsta și viața mea e departe de ce-mi imaginasem, de ce sperasem eu că va fi. Eu sînt departe de cum credeam că voi fi. Am înțeles, cu niște ani în urmă, nu foarte mulți, cu prețul unor renunțări, al unor nopți de plîns și-al unor dezamăgiri, că nu pot funcționa după „trebuie”. N-am făcut-o niciodată, deși au fost timpuri în care am încercat, în care mi-am dorit să mă încadrez în tipare, să ating și eu niște standarde, să răspund cumva presiunii sociale dintr-o lume încă profund patriarhală, prea tradiționalistă, mult prea conservatoare pentru cine sînt eu, pentru cum sînt eu. Și mi-am descoperit din nou viața. Aceea care e cu adevărat a mea, palpabilă, palpitîndă, vibrantă, nu aceea pe care o conturasem în imaginație pînă în cel mai fin detaliu. Nu simt deloc nevoia, acum, să mă explic, să mă justific cumva pentru alegerile, pentru deciziile mele. Sînt ale mele și nu datorez nimănui nici un fel de argument. Unele dintre acestea nu au ținut doar de mine, iar pe altele le-am luat pentru că așa a fost, la momentul respectiv, cel mai bine. N-am, din punctul ăsta de vedere, nici un regret. Poate – doar poate, dar chiar și asta rarissim – trebuia să fi plecat mai devreme din niște locuri, de lîngă niște oameni. Dar tot e bine c-am plecat.

Spuneam că m-am întors, din nou, în viața mea. Nu mai alerg, ca acum zece ani, după unicorni roz fuchsia pe pereți, nu mai cred deloc în povești perfecte, în oameni perfecți. Am ieșit din carapacea mea, ca să-mi dau voie să mă bucur mai mult, să încerc mai mult, să-mi fie dor, să revin la pictura pe care am abandonat-o timp de foarte mulți ani, deși mă face atît de fericită. E foarte reconfortant să mă întorc acolo unde mi-a fost întotdeauna bine, în culori care îmi dau mereu șansa de a experimenta mai mult, și mai mult, și mai mult.

Cînd am aflat că tema acestui Dosar Dilema veche este bucuria de a trăi, m-am gîndit, aproape instantaneu, la Tentația de a fi fericit, romanul lui Lorenzo Marone, în care un personaj în vîrstă, aproape de finalul vieții, spune că îi plac, printre altele, pastele făinoase făcute în casă, desenele de pe ziduri și zgomotul buzelor pe piele. „Îmi place cel care iubește primul. Îmi place clipa dinaintea primului sărut. Îmi place cine știe să ceară iertare. Îmi place cine încă n-a înțeles cum să se descurce în lumea asta. Îmi place cel care luptă în fiecare zi să fie fericit”. M-am bucurat mult să citesc cartea asta, am citit-o plîngînd și rîzînd. Mă bucur de fiecare carte care îmi place, mă bucur de fiecare inimă pe care o pictez, mă bucur de fiecare nouă dorință a mea. Recunosc, mă bucur că viața mea nu a ieșit așa cum îmi doream eu să iasă atunci cînd aveam doar 20 de ani. E mai bine așa cum e acum, pentru că sînt infinit mai aproape de cine sînt eu, de fapt.

Poate că sună egoist, dar mă bucur enorm că mă pot bucura de libertatea mea. Mă bucur că mă pot bucura de oamenii pe care îi iubesc cît cerul de mult, deși n-am curaj să le spun asta. Mă bucur că-i am lîngă mine pe oamenii care au rămas cu sufletul bun, deși peste ei au trecut traume, dureri, suferințe. Știu și ei, la rîndul lor, să se bucure. Mă bucur că nu-mi mai e frică să vorbesc despre fricile mele. Mă bucur de tot ce e autentic, imperfect și aproape, foarte aproape de mine. Cu siguranță, n-am înțeles – nu încă – să mă descurc în lumea asta. Habar n-am dacă voi învăța vreodată. Dar mă bucur că viața mea începe din nou în fiecare dimineață.

Ada Codău este este jurnalistă, lector univ. dr. la specializarea Jurnalism, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.