În satul Noulacasă

Krista SZÖCS
Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

Am fost mereu genul de persoană care, deși am avut grijă de exterior și de ce anume vreau să transmit cu el, nu am vrut să fiu în centrul atenției. Sau dacă mi-am dorit asta cîndva, atunci cînd s-a întîmplat, stîngăcia mea și emoțiile erau vizibile, iar ce reușeam să spun nu era exact ce îmi stabilisem dinainte, printr-un discurs bine pus la punct în capul meu. În filme și în cărți m-am atașat mereu de personajul care era în spatele personajului principal, pentru care prietenia și sprijinul erau mai mult decît recunoștința celorlalți. Mi-au plăcut, pe rînd, Ron Weasley, Samwise Gamgee și alții care m-au făcut să înțeleg că prietenia e mai puternică decît dorința de afirmare. M-am imaginat, deci, adesea, în The Shire, în casa familiei Weasley, iar după ce am citit prima dată Cronicile din Narnia, atunci cînd voiam să mă fac invizibilă pentru cîteva momente, mă ascundeam în dulapul mic de acasă, pe partea cu multe umerașe, în spatele rochiilor înflorate ale mamei. Nu ajungeam în Narnia, dar iată, cu timpul, am ajuns la maturitate, iar din cînd în cînd mai privesc filmele și invizibilitatea e jucată prin alte metode. Cel mai recent am fost fascinată de Peggy Guggenheim, dar nu de viața ei în mare parte, sau de colecția ei de artă, sau de pasiunile ei, ci de faptul că oferea un loc unde prietenii ei artiști, care nu aveau situația ei financiară, puteau să găsească un acasă unde să scrie sau să picteze. Îmi amintesc că discutam asta cu o prietenă atunci cînd am citit Confesiunile unei dependente de artă. Îi spuneam că mi-ar plăcea să am și eu un loc destul de mare unde să-i pot aduna pe toți prietenii mei. Și iată că, în ultimii ani, chiar de cînd realitatea a devenit tot mai greu de asimilat, eu am ajuns într-un loc care îmi pare ideal și unde mi-aș dori să-i aduc pe toți prietenii apropiați. De pe balcon se vede Pădurea Neagră, mult verde, mulți copaci, păsări, liniște, un apartament din lemn și un hamac de unde lecturile sînt întrerupte des de albinele vecinului care are grijă de cîțiva stupi. În partea stîngă sau de pe geamul din dormitor se văd niște capre simpatice, pe care le aud dimineața, iar în față caii altui vecin aleargă sau pasc liniștiți, chiar și atunci cînd plouă. Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă. Nu e un nume inventiv, dar nu am vrut să-l duc departe de înțelesul original. Iarna, zăpada aici acoperă tot spațiul verde care se poate vedea de pe balcon; în depărtare, copacii de la marginea pădurii sînt grei din cauza zăpezii, iar crengile îi fac să-și piardă forma de conifer, dar, cu cît intri mai în adîncul pădurii, copacii au doar sus coroană și le poți vedea trunchiurile înghețate. Cînd vremea nu mai e atît de rece, te poți întîlni cu căprioare, vulpi, veverițe, arici, care uneori se opresc de la depărtare să le poți admira cîteva minute. Ce îmi mai doresc de la acest Noulacasă: toate casele să fie din lemn, cu ferestre mari, cu pereții din cărți, idee care mi-a venit în minte după ce am citit Casa de hîrtie. Dacă cititorul Carlos Brauer s-a simțit sufocat de acele douăzeci de mii de volume și și-a zidit pereții casei de la malul mării cu acele cărți, eu vreau ca pereții să fie din rafturi mici unde cărțile pot fi așezate și recitite oricînd. O bibliotecă enormă pe pereții din lemn ai casei, grădină cu mulți copaci și multe flori care să înflorească și iarna, puternice să-și facă loc prin zăpadă. De mică mi-am dorit să fiu bibliotecară, îmi făceam cartonașe și mă prefăceam că împrumut cărțile vecinilor sau colegilor de școală. Încă nu am reușit să fiu, dar știu că mi-am dorit mereu o casă plină cu cărți. Nu, nu pentru că vreau doar să citesc sau pentru că am citit atît de mult, dar cumva, fără să pot explica, bibliotecile m-au făcut mereu să simt că sînt într-un spațiu cozy, iar într-o casă am simțit mai multă căldură dacă am văzut cîteva rafturi cu cărți. Vreau ca și prietenii mei să simtă căldura asta. Să ne adunăm seara, la masă, la povești, cu cîini adormind sub scaunul nostru, și să știm că pentru noi și familiile noastre acest Noulacasă e locul cel mai sigur, locul unde realitatea e distanța scurtă dintre copaci și inimile noastre, unde putem lăsa anii să treacă fără să ne facem griji de timpul care poate să ne îndepărteze. Iar viața noastră s-ar derula prin dinamica acestei lumi mici, de unde nu e nevoie să căutăm semnificații și inconveniențe în orice zi în care frunzele cad mai repede sau mai departe decît ne-am fi așteptat. 

*** Cînd în sfîrșit ți-ai găsit locul. Cînd în locul acesta invizibilitatea e o calitate. Verdele e pur. Copacii sinceri în schimbul lor. Păsările se aud foșnind din frunze. Și sunetul e de apel într-o zonă unde semnalul se pierde. Dar aici muzică. Nu e nevoie de library tapes. Două coțofene se opresc în pinul alb din față. Mereu una lîngă alta. Dispare nevoia urgentă de fotografie. Nu mai știm dacă am venit aici să fugim. Sau plecăm și nebunia acestui loc. Nebunia plăcută. Își va atinge țelul. O grămadă de mijloace artistice. Imaginea satului verde unde anotimpurile și limbajul sînt universale.

Krista Szöcs este poetă. Cea mai recentă carte a sa este Berlin, Editura Nemira, Colecția „Vorpal”, 2019.

Foto: wikimedia commons

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Imagini spectaculoase cu uriaşul pod de la Brăila după montarea tablierului metalic de 22.000 de tone FOTO
Marţi, 28 iunie, a fost montat ultimul dintre cele 86 de segmente de tablier metalic la podul suspendat de la Brăila, informează  CNAIR. Podul peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai mare pod suspendat din România şi al treilea din Europa.
image
Primele imagini cu racheta rusească  X-22 care loveşte centrul comercial din Kremenciuk - VIDEO
Au apărut primele imagini cu racheta care loveşte centrul comercial din Kremenciuk. Este vorba despre o rachetă rusească X-22. În urma atacului de luni, cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa.
image
Sentinţă în cazul lui Andrei, băiatul de 13 ani omorât în bătaie pentru o fată, în centrul Mangaliei
În urmă cu doi ani, Andrei (13 ani) a fost bătut pe o stradă din Mangalia de un alt tânăr. La scurt timp, victima a murit.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.