În plină stradă

Publicat în Dilema Veche nr. 980 din 19 ianuarie – 25 ianuarie 2023
image

Arta joacă, în mod evident, un rol vital în modelarea identității culturale a unei societăți. Aceasta are puterea de a provoca și inspira, în aceeași măsură fiind o sursă inepuizabilă de polemici care pot escalada, ducînd la segregări ale unor grupuri, urmate de animozități și înverșunări. Iar atunci cînd arta iese din spațiile-i destinate exclusiv și debordează în stradă, avem un butoi cu pulbere gata să explodeze în mîinile unor personaje mai mult sau, adesea, mai puțin pregătite. De la cenzură la vandalism și la manipulare politică, scandalurile care au apărut anul trecut în arealul artei din spațiul public românesc sînt o reflexie a relației complexe, adesea controversate, dintre artă și sfera publică formată din privitori prea puțin educați și politicieni dornici de a epata în subiecte ce depășesc domeniile lor de interes și activitate. 

În luna octombrie a anului 2022 a avut loc la Centrul de Proiecte din Timișoara expoziția „On Her Side / De partea ei”, curatoriată de Dana Sarmeș și Simona Constantin. Organizat de Asociația Culturală Contrasens, proiectul a avut o puternică miză socială și a vizat relațiile de putere dintre genuri, cu focus pe abuzul asupra femeii, violența domestică și traumele generate de aceasta. Unul din sateliții evenimentului a fost expoziția de postere expusă în Piața Unirii, unde au fost prezente șaisprezece nume de artiști. Aici, posterul intitulat „MUIEre” al Anei Petrovici-Popescu a creat un amalgam de reacții. Conform conceptului artistei, lucrarea are la bază cuvîntul din titlu și familia sa lexicală, „despărțite corect în silabe pentru a sublinia caracterul depreciativ la adresa femeii”, și nu la etimologia cuvîntului. Imaginea propune încă din titlu o perspectivă transgresivă și (raportată la canonul artei universale) progresistă a limbajului artistic, luînd o amploare desăvîrșită, escaladînd zona politicului.

În acest context, un personaj politic timișorean, nemulțumit de compoziția imaginii și nesatisfăcut de explicațiile însoțitoare, generează primul în mediile sale sociale un discurs ironic, care a culminat cu un atac la persoana artistei. Cum era de așteptat, nu a durat mult pînă ca această scenă virtuală să devină chiar mai vulgară și ofensatoare decît a fost receptat posterul în cauză. Presa locală a preluat ulterior știrea, divagînd de la subiectul cel mai important, care devine laitmotivul poveștii: raportul de putere dintre genuri. Am observat, astfel, cum o lucrare de artă reacționară la abuz devine sufocată de aceeași paradigmă toxică patriarhală, închizînd, de fapt, cercul. 

Nu caut să comentez calitatea lucrării „MUIEre”, ci să amintesc problematica reacție în lanț pe care a creat-o –instrumentalizarea politică a unui subiect sensibil, fapt ce a atras ofense creatorului în detrimentul asigurării unui spațiu care să accepte nepotrivirile de opinie, ideologie sau caracter. Cred că acest lucru se datorează unor factori precum: clișeizatele frustrări politice, revărsarea lor în domenii/subiecte adiacente, politizarea presei coroborată cu atitudinea mitizată omniscientă a românului și, nu în ultimul rînd, lipsa întîlnirii privitorului român cu arta din spațiul public.

Probabil că selectarea lucrării în cauză este argumentată în baza dorinței educării publicului, însă nu cred că expunerea acestuia la elemente vizuale și de limbaj menite să șocheze se apropie de scopul dorit. Au devenit axiomatice reminescențele comunistoide ale publicului patriei noastre, prea puțin flexibil, prea mult îndoctrinat, iar aparenta consternare a celor implicați denotă ori o lipsă de racordare la mediul înconjurător, ori un comportament pseudo-elitist. Consider, așadar, necesară asumarea responsabilității discursului, nefăcînd însă apel la cenzura proprie sau exterioară, ci la o negociere cu realitatea înconjurătoare. Este obligatorie libertatea de expresie, însă aceasta trebuie să fie în strînsă legătură cu spațiul-gazdă care, în aceste condiții, nu reprezintă doar un suport al obiectului creat, ci devine parte integrantă a acestuia, avînd capacitatea de a-i îngreuna sau ușura traiectoria discursului. 

Un alt exemplu care a iscat polemici a fost instalația „Mai rău ca moartea” realizată de Nicolae Comănescu la Reșița, în perioada aprilie-iunie 2022. Inspirat de gesturile de protejare ale ucrainenilor, care înfășurau cu saci monumentele de for public, Comănescu a împrumutat atitudinea și a integrat-o în cotidianul reșițean, acoperind Monumentul Eroilor Neamului semnat de Constantin Lucaci. Artistul bucureștean, cunoscut mai degrabă pentru opera sa neo-expresionistă, prea puțin conceptuală, a fost impresionat de ferocitatea luptei și a indus privitorului existența unuia dintre lucrurile pe care acesta le consideră chiar mai rele decît moartea: războiul. Punînd locul intervenției sale sub semnul aceluiași potențial pericol precum în zonele afectate de conflicte, atît Nicolae Comănescu, cît și organizatorul, Primăria Municipiului Reșița, s-au expus unor valuri de critică realizate aproape exclusiv în mediul online, fie că vorbim de presa locală sau mediile sociale. 

În acest context mi s-a părut interesantă discrepanța dintre părerile conturate în presa provincială și cea națională –personaje fără pregătire în vreuna din nișele culturale sau artistice scriau și interpretau în sens negativ și peiorativ intervenția lui Comănescu, cu atac la diverse persoane (amatori ai scrisului conturau chiar și blesteme pe propriile blog-uri). În același timp, în Capitală, reviste de cultură publicau texte ale unor oameni de specialitate care au urmărit un fir narativ comprehensibil pentru publicul larg, susținut de o contextualizare a fenomenului. În cazul lui Comănescu, lucrurile s-au petrecut pe o perioadă mai îndelungată de timp (înainte de lansare s-au umplut, cărat și așezat saci o lună întreagă, în plină stradă), fapt ce le-a permis celor implicați o mediere a receptării mesajului de către public, mai coerentă și mai susținută, cu ajutorul mai multor actanți veniți din varii subdomenii culturale. 

Cele două exemple denotă lipsa familiarității publicului cu demersurile artistice din spațiul public, precum și cu mecanismele de finanțare ale acestuia – organizarea lacunară și lipsa de transparență a oficialităților în privința bugetelor locale sau naționale duc la situații confuze, în care se consideră că o acțiune artistică ar putea fi capabilă de a interfera cu procesele de modernizare, conservare și reparație a orașului. 

Pe de altă parte, în acest context s-a conturat o certitudine: privitorii pot fi stîrniți, reacționînd în cele mai diverse și neașteptate moduri, fapt ce relevă poziționarea interogativă sau reflexivă a acestora. În acest caz, publicul interpelează aspectele sociale dincolo de intențiile artistului, conturîndu-și senzațiile peste impulsul inițial conferit de lucrare, adăugînd propriile straturi interpretative, care, chiar dacă inexacte, conturează parcursul imprevizibil și inedit al intervențiilor artistice de acest fel. 

Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși. Totuși, consider aceste demersuri ca fiind indispensabile, mai ales în momentele de criză societală: fie că e vorba despre o conștientizare a unor metehne problematice adînc înrădăcinate în gîndirea colectivă – precum diversele feluri de abuz asupra femeilor –, fie raportul cu catastrofe aflate la prea mică distanță de noi. 

În aceste condiții, cînd discursurile și practicile publice tind să se rigidizeze în normativități ideologice și slogane supra-uzitate, este mai mult decît necesară conturarea unor manifeste artistice, care, prin folosirea instrumentelor specifice, au posibilitatea de a atrage atenția asupra vicisitudinilor vieții și de a genera dezbateri ce devin intrinseci unor posibilități nelimitate de ramificare. Aceste tipuri de acțiuni devin, pînă la urmă, mărturii ale momentului prezent, un moment în care devine imperioasă reglementarea relațiilor dintre practicile materiale, morfologia spațiului urban și discursurile politice. 

Lina Țărmure a co-fondat, în 2019, Diptych Art Space din București, unde curatoriază programul de evenimente, dar asistă curatorial și alte proiecte independente, și scrie texte despre artă.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.
Comunismul se aplică din nou jpeg
O chestiune complicată
Dar, dincolo de cadourile comerciale sau de cele făcute în virtutea unor reguli sociale, toată lumea e de acord că întotdeauna vor exista și daruri motivate pur și simplu de dragostea și generozitatea umană.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.