În loc de argument, un experiment " cum am dat-o jos pe "terorista” (fără să pun nimic în loc) "

Recunosc că sînt un conflictual. O lume fără conflicte mă dezolează, mi se pare lipsită de anvergură, de aventură şi de riscuri. Dar sînt împotriva conflictelor fără scop (deci fără miză). De aceea, intrarea mea în jocul devenit (prin umflare mediatică) "Alungarea mişelească a luciat-ei din blogosferă" a avut cîteva scopuri precise. Dar, mai întîi, iată faptele: "luciat" (posesoarea blogului de cărţi terorism de cititoare) şi-a închis respectivul blog după trei ani ("fără cîteva săptămîni", cum a ţinut să precizeze), ca urmare " susţine ea " a "hărţuielilor, ameninţărilor cu războiul şi jignirilor repetate"; vinovaţi de acestea ar fi un alt blogger, "isuciu", şi alş (adică eu). La o zi după anunţul acestui abandon intempestiv, Cotidianul o contacta pentru amănunte, "terorista" repeta aceleaşi acuze, iar eu eram sunat, la rîndul meu, pentru un punct de vedere. Publicitat aşa (în plus, cu un nume greu precum Mircea Cărtărescu luînd apărarea teroristei pe acelaşi blog), conflictul devenea cel mai răsunător "război" blogosferic din istoria recentă. Fanii (mulţi) ai luciat-ei nu au întîrziat să verse lacrimi amare pe altarul "jertfei", uneori lacrimile fiind înlocuite de ameninţări foarte directe de cafteală în caz de întîlnire nas în nas cu făptaşii... Alţii, în fine, s-au solidarizat cu luciat-a punîndu-şi pe bloguri un anunţ care spunea "eu sînt cititoarea teroristă". Ce m-a făcut să intru în toată această tărăşenie? Dincolo de ispita conflictului şi de plăcerea jocului, atingerea cîtorva scopuri foarte precise: 1. aflarea identităţii misterioasei "teroriste"; cum luciat şi-a creat un brand din cultivarea acestui mister (nici secretele SRI-ului nu au avut atîta longevitate!), tentaţia de a descoperi cine se ascunde în dosul măştii blogosferice era irepresibilă... Paradox: luciat-a a denunţat "obsesia" de a (se) şti cine este; dar această "obsesie" nu era decît răspunsul firesc la obsesia de a-şi ţine ascunsă adevărata identitate. Odată ce te propui, public, în chip de enigmă/ghicitoare, nu faci decît să te oferi unei eventuale, şi finalmente inevitabile, ghiciri. 2. divulgarea caracterului superficial şi mistificator al lumii virtuale " cu "identităţile" ei fluctuante cu tot. Pe bloguri (dar şi pe forumurile ziarelor etc.), puţini sînt cei care semnează cu numele real; văzut ca o formă de "libertate", anonimatul este " de fapt " libertatea de a scrie orice insultă cu impunitate. Intrînd în acest conflict cu numele meu real (în fond, nimeni şi nimic nu mă obliga să o fac), am vrut să marchez o diferenţă " şi, în acelaşi timp, să duc la ultimele consecinţe caracterul inconsistent al unei identităţi virtuale. 3. crearea unui precedent; după acest conflict exacerbat " din raţiuni de (auto)publicitate ", blogosfera va fi aflat că există totuşi şi o lume reală în afara celei virtuale şi că, oricît de etanşă şi-ar dori să fie separarea lor, ele comunică la un moment dat... 4. demonstrarea de facto a faptului că lumea virtuală este prin natura ei rapidă, schimbătoare şi fără memorie: postările se succed în ritmul de mai multe pe zi, cele vechi fiind deja uitate după trei zile. Totul stă sub semnul instantaneităţii şi al imediat-jetabilului; deloc surprinzător, aşa s-a întîmplat şi în cazul "răsunătoarei" ieşiri din scenă a teroristei. O ultimă precizare; ieşind din scenă, terorista a creat o diversiune: din aflarea identităţii ei, atenţia s-a mutat asupra "(melo)dramei" abandonului... Dar " deşi "actul" închiderii blogului nu era în programul lui isuciu sau al meu ", făcînd asta, luciat a demonstrat (fără să-şi fi propus) că orgoliul propriei pseudoidentităţi este mai mare decît ataşamentul "dezinteresat" faţă de cărţi şi faţă de propriii fani. Q.e.d. (a. l. ş.) P.S. Evident, numărul acesta nu este numai despre acest conflict " ci despre multele (şi uneori măruntele) conflicte care "înviorează" scena socială românească... De la conflictele online (cea mai benignă formă de conflict) la cele din viaţa reală, de la "scara de blog" la scara de bloc şi de la virtuali la intelectuali, am încercat " de fapt " să descifrăm mecanismele care generează şi întreţin stările conflictuale. Pînă la urmă, dilema rămîne: a răspunde sau a nu răspunde (cu aceeaşi monedă)? " aceasta-i întrebarea. A întoarce o palmă sau a întoarce şi celălalt obraz? Nu vă grăbiţi să răspundeţi: uneori, un conflict este preferabil unui "pupat piaţa endependenţi" echivoc; întrebarea e pînă unde ar trebui duse " şi unul, şi altul...