În cumpănă, între două lumi

Marius COMPER
Publicat în Dilema Veche nr. 677 din 9-15 februarie 2017
În cumpănă, între două lumi jpeg

Cine sîntem? Cum ne definim identitatea? Puține întrebări au o mai mare importanță în ziua de astăzi și nimic nu te obligă mai tare să le confrunți ca emigrarea. Pentru majoritatea dintre noi, răspunsurile la aceste întrebări sînt strîns legate de geografie. Ne definim prin locurile cărora simțim că le aparținem și unde ne simțim în siguranță, pe care le asociem cu fericirea, cu speranțele și cu emoțiile noastre pozitive. Atunci cînd pleci de acasă lași în urmă și o parte din tine.

Scriitorul italian Claudio Magris spunea că „orice identitate este totodată oribilă, căci pentru a exista trebuie să traseze o graniță și să respingă tot ce se găsește dincolo de ea“. Cînd alegi să renunți la spațiul în jurul căruia îți construiești granița, devenind emigrant, alegi să trăiești între două lumi.

Mă număr printre cei 3,5-4 milioane de români care au ales să facă asta. Un studiu realizat de Organizația Națiunilor Unite în 2015 arată că trăiește în afara României echivalentul a 17,5% din populația țării, unul dintre cele mai ridicate procente din UE. Cu alte cuvinte, unul din șapte români trăiește în afara granițelor fizice.

Numărul românilor care au ales calea migrației a început să crească începînd cu 2002, atunci cînd statele membre Schengen au renunțat la vizele pentru cetățenii români, și a cunoscut o accelerare rapidă în 2007, odată cu intrarea României în UE. În cazul meu, momentul plecării din România a fost în septembrie 2014, în anul în care piața muncii din Marea Britanie s-a deschis și pentru români.

Experiența mea de emigrant nu se compară cu ceea ce trebuie să fi trăit cei care au ales să plece acum cîteva decenii. Este mai ușor ca oricînd să rămîi conectat la realitatea românească. Dacă acum douăzeci de ani plecarea din România însemna o rupere fără echivoc de tot ceea ce se petrecea în țară, astăzi este foarte ușor să rămîi într-o bulă românească. În aproape orice țară din Europa, românii pot urmări posturile TV de „acasă“, fie cu ajutorul receptoarelor de satelit, fie direct pe Internet, iar Whats­App, Skype, Messenger și Facebook te pot menține în aceeași bulă. Datorită tehnologiei, astăzi pot ține legătura cu mai mulți români decît ar fi putut să o facă un locuitor al României anilor ’90.

Dincolo de legăturile virtuale cu țara, este totodată mult mai ușor să îți creezi o „bulă românească“ în care să trăiești. Jurnalistul Petru Clej estima că în Londra trăiesc aproximativ 100.000 de români, adică la fel de mulți ca în reședințe de județ precum Satu Mare. Dacă dorești să fii înconjurat de români și să ai la îndemînă magazine și restaurante românești, trebuie doar să-ți cauți o locuință în zone precum Wembley sau Stratford.

Așadar, cine pleacă azi din România nu pleacă pe deplin, nefiind forțat să adopte aceeași geografie mentală care duce la pierderea unei părți din identitate. Dacă vrei să continui să trăiești în România virtuală, o poți face neîngrădit. În plus, dezvoltarea liniilor aeriene low-cost face vizitele acasă mult mai ușoare.

La prima vedere, toate aceste elemente ce îți permit să rămîi cu un picior în România ar putea sugera că întoarcerea în țară e mai ușoară. Din experiența mea, însă, efectul este cumva opus: faptul că nu există o rupere completă de România previne privirea țării printr-un filtru romantizat, care ar putea încuraja revenirea în țară. Totodată, posibilitatea de a face vizite dese pentru a stinge dorul de familie și prieteni permite menținerea unei identități duale, în care este păstrată și cea asociată „casei“ din București, și cea dezvoltată în lumea nouă. Acest lucru explică parțial de ce doar 3-5% din românii din diaspora își exprimă intenția fermă de a se întoarce acasă.

Plecarea mea face parte dintr-un curent mondial al migrației. Pe lîngă cei ca mine, ce lasă un oraș pentru o altă metropolă, „o treime din populația planetei va părăsi spațiul rural pînă la finalul acestui secol“, nota Doug Saunders în cartea sa Arrival City, într-o ultimă mare migrație asociată urbanizării. O bună parte din acești oameni vor ajunge în alte țări. Dacă astăzi jumătate din populația planetei – și 54% din populația României – trăiește în mediul urban, la finalul secolului toată planeta va fi pe trei sferturi urbană, un procent întîlnit azi în țările bogate. Românii sînt și ei parte a acestui proces de urbanizare, pornind din satele românești și ajungînd în orașele altor țări europene.

Migrația a dus la creșterea celor ce se definesc în primul rînd drept „cetățeni al lumii“, la fel ca Diogene, cel căruia îi datorăm cuvîntul „cosmopolit“. Cercetările sociologice sugerează că această identitate are din ce în ce mai mulți adepți. În 2016, un sondaj desfășurat în 18 țări a arătat că 51% din respondenți se vedeau pe sine mai întîi drept cetățeni globali, și abia apoi drept cetățeni ai țării în care trăiesc. Cel mai mare procent de „cetățeni globali“ se găsea în țările aflate în curs de dezvoltare, pe cînd în statele bogate numărul celor ce se defineau astfel era în scădere. În Germania, țară ce tocmai deschisese granițele pentru un milion de refugiați, se înregistra cel mai mic procent din ultimii 15 ani al celor ce se defineau drept cetățeni globali: 30%. Totuși, atunci cînd respondenților li se ofereau cinci identități distincte ca variante de răspuns, mai mult de jumătate alegeau cetățenia țării lor drept cea mai importantă. Lionel Bellier, director asociat la GlobeScan, explica pentru FT că „nu este o contradicție. Poți să te simți din ce în ce mai mult parte a unei societăți globale, spre exemplu făcîndu-ți vocea auzită prin social media, dar cetățenia națională rămîne puternică pentru majoritatea oamenilor dacă sînt nevoiți să și asume o identitate“.

Această nevoie pare să se manifeste în cazul germanilor, dacă privim procentul scăzut de oameni care se proclamă cetățeni globali. Reacția lor este ușor de înțeles, odată ce luăm în seamă observația lui Magris. Atunci cînd identitatea ne este amenințată, granița care ne separă de tot ce nu sîntem trebuie să fie mai vizibilă. Aceeași reacție se poate vedea în întregul Occident, iar această criză de identitate a răsturnat vechile axe din politică. Astăzi nu se mai poate vorbi despre „stînga“ și „dreapta“, ci despre un conflict între cei ce pledează pentru o identitate închisă, național-etnică, și cei ce susțin o societate deschisă, pluralistă.

Cel mai cunoscut exemplu este, desigur, Donald Trump, care și-a asumat explicit sloganul „America First“, folosit mai întîi de aviatorul antisemit Charles Lindbergh, și care a anunțat în campanie că luptă împotriva „globaliștilor“, denumire folosită și de extrema dreaptă europeană pentru a-i eticheta pe cei ce susțin pluralismul.

Ca imigrant român în Londra, am resimțit această reașezare a eşichierului politic anul trecut, odată cu referendumul pe tema ieșirii din Uniunea Europeană. Am perceput decizia de a părăsi UE și valul de violențe împotriva imigranților drept o îngroșare a graniței descrise de Magris. De altfel, studiile efectuate asupra celor ce au votat pentru Brexit au arătat că imigrația a fost principalul motiv ce i-a îndemnat să voteze așa. Ulterior, premierul britanic Theresa May a transmis același mesaj iliberal într-un mod explicit, în cadrul conferinței Partidului Conservator, cînd a spus ferm: „Dacă ești de părere că ești un cetățean al lumii, ești cetățean niciunde“ („If you believe you’re a citizen of the world, you’re a citizen of nowhere“).

Un fost ministru britanic, David Willetts, crede că educația primită de Theresa May îi influențează perspectiva. Dacă majoritatea prim-miniștrilor britanici studiază PPE (filozofie, politică și economie), May este primul premier ce a urmat Facultatea de Geografie. De aceea, crede Willetts, îi pasă mai mult de locuri, de conservarea lor și de modul în care oamenii sînt atașați de ele. Schimbarea comunităților în care trăiesc oamenii pare să fi provocat și ieșirea din UE, căci un studiu arăta o corelare puternică între gradul de schimbare a procentului de imigranți și votul în favoarea ieșirii din UE, vot ce poate fi asimilat respingerii schimbării bruște a identității locale.

Eu aleg să mă definesc prin ambele identități. Sînt român, conectat în permanență la realitatea românească, și totodată mă consider un cetățean global, pentru că rezonez cu valorile iluminismului ce compun această identitate: libertatea, toleranța, rațiunea, egalitatea în fața legii, drepturile universale. Faptul că Londra este principalul exponent al acestor valori, ce stau la baza democrațiilor liberale, este motivul pentru care m-a atras Marea Britanie.

În clipele în care scriu aceste rînduri, România este într-un moment de cumpănă, în care își definește la rîndul său identitatea. Deși pot fi doar virtual alături de cei ce dau zi de zi, pe străzile orașelor, un răspuns ferm la întrebarea „Cine sîntem?“, nu m-am simțit niciodată mai aproape de ceilalți români și mai mîndru că împărțim aceeași identitate. Geografic sînt departe, însă fragmentul din mine pe care l-am lăsat în România e viu în fiecare zi atunci cînd văd imaginile prin livestream, pe Facebook și în mesajele de la familia și prietenii din Piața Victoriei. Mă simt „acasă“ alături de toți cei pe care-i văd uniți apărîndu-și valorile, fie că se află la București, la Iași sau la Oslo. Aceste momente ne reamintesc că nu sîntem doar noi, cei plecați, între două lumi: acolo se găsește acum și România. Îmi doresc ca românii care s-au unit pentru a-și scrie destinul și identitatea să reușească, așa cum au făcut-o și acum un secol și să ne revedem cu toții acasă. 

Marius Comper trăiește la Londra este asociat editorial la NewsNow.co.uk

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.