În culisele serialului Numai iubirea

dialog cu Tora VASILESCU, Alexandru PAPADOPOL, şi Iura LUNCAŞU Tora VASILESCU Cum aţi ajuns la serialul Numai iubirea? Am participat la un casting organizat de postul Acasă. O cunosc de mulţi ani pe doamna Amalia, persoana care m-a anunţat şi care a lucrat la Casa de Filme 1, unde am debutat în cinematografie. I-am păstrat multă simpatie şi aş merge oricînd pe mîna ei. Am aflat mai tîrziu de la Ancuţa Pandrea, colega mea de serial, că sînt în distribuţie. Nu am fost convinsă că proiectul va demara, pentru că după '89 am început multe proiecte care au rămas acolo unde au început: înţepenite în proiect, cum se spune. Glumesc deseori despre mine prezentîndu-mă: actriţă de teatru, film, televiziune, probe, comedii şi alte tragedii. Cum vă consideraţi personajul? (Este un personaj negativ?) În general, telenovelele sînt construite pe schema personaje pozitiv-negative, clar delimitate. Eu personal nu cred în aceste delimitări. Nu am putea cunoaşte lumina, dacă nu am cunoaşte întunericul! Claudia, personajul interpretat de mine, s-a vrut un personaj spre negativ, în raport cu personajele Dan-Ana. Sigur că m-am apropiat de rol aşa cum a fost el scris de domnul Patriche. Am întîlnit însă multă înţelegere şi la domnia sa şi la regizorii cu care am lucrat, Iura Luncaşu şi Adi Sitaru (cele mai multe secvenţe le-am lucrat cu Adi, pentru că se muncea cu două echipe, în paralel). Înţelegere în sensul de a trage textul la felul meu de a vorbi şi uneori de a adăuga cîte ceva. Am încercat atît cît am simţit şi cît mi s-a permis să dau veridicitate personajului, aşa cum simt eu. Să nu uităm că la debutul telenovelei aflam că personajului Claudia i-a murit singura fată, reperul ei de fericire, într-un accident de maşină, iar automobilul era condus de ginerele său. În inima ei de mamă nu poate să nu aibă resentimente faţă de supravieţuitor, faţă de Dan, mai ales că se află în situaţia de a partaja dragostea Biancăi, singura ei nepoată, căreia nici o altă femeie nu-i poate fi mamă. În sensul acesta, este un personaj tragic. Şi mai este un alt aspect, apropo de soţul Claudiei, interpretat de domnul Sebastian Papaiani. Din scriitură, el era un alcoolic, dar şarmul minunatului meu coleg a întunecat puţin acest aspect. Eu am jucat în sensul celor scrise şi deseori sînt rea şi îl cert prea mult. Cine a urmărit telenovela pe tot parcursul ei şi, mai ales, cine are nenorocul de a avea un bărbat cu astfel de probleme, poate compătimi personajul meu. Aţi avut vreun model în construirea personajului? Am învăţat şi în şcoală şi din experienţă cum se introduce într-un text străin subtextul meu, raportarea mea faţă de oameni şi condiţiile lor de viaţă. În primii ani de profesie, ascultam cu atenţie cum vorbesc oamenii în autobuze, pe stradă, analizam în oglindă mimica feţei mele cînd aveam vreo suferinţă, ca să învăţ şi să exprim cît mai veridic, pe scenă, firescul vieţii. Post sincronul pe care îl făceam la filme a fost o altă şcoală. Pentru cine nu ştie ce înseamnă post sincron fac precizarea că se filma fără microfoane, se înregistra pe magnetofon "Nagra", cel mai performant atunci şi apoi stăteam zeci de ore în camere întunecate şi încercam să sincronizăm totul. Multă tinereţe şi nervi am pierdut prin studioul Buftea de atunci. La o scenă de plîns trebuia să provoc un "chimism", dar la concentraţia în care nu curgeau prea tare lacrimile, ca să vezi deschiderea buzelor. Atunci să joci firesc... Căci mulţi au firescul străzii... Am observat că se confundă tupeul cu talentul şi invers. Mă întreb dacă cineva are talent sau tupeu, dar trebuie să fac precizarea că în acest context, "tupeu" pentru mine înseamnă detaşarea absolută în faţa camerelor, dezinvoltura şi firescul ca în viaţă. Vorbind de inspiraţie, ea vine din tine şi de pretutindeni şi, unde nu cunosc, completez cu imaginaţia. În momentul de faţă, la un actor admir poate mai mult inteligenţa şi ştiinţa de a potrivi toate modelele din viaţă în situaţia propusă de scenariu şi în acelaşi timp consecvenţa trăirilor lui, decît talentul. În ce măsură credeţi că personajul Claudiei a reflectat realitatea românească? Un puşti mi-a strigat pe stradă "Sărut mîna, doamnă Claudica". Înţeleg că s-a vrut rea, dar e alintată cu diminutive. Mi se pare o situaţie asemănătoare cu intenţiile din realitatea noastră, unde lucrurile se potrivesc pe invers. Glumesc uneori cînd cineva mă întreabă cum îmi merge: "Păi, parcă am îmbrăcat stîngul cu dreptul şi invers". Nu vreau să fac politică, "impur şi simplu". Serialul a vizat o anumită categorie de spectatori? Ceea ce ştiu e că multe persoane s-au uitat la început din curiozitate la prima producţie românească de gen şi apoi au făcut un fel de... dependenţă. Asta arată poate că atît copiii, cît şi adulţii, chiar dacă au crescut, au nevoie de poveşti. Este vorba de o aşa-numită "pastilă psihologică". E ca atunci cînd îţi laşi creierul neirigat de sîngele problemelor tale. Fiind o actriţă deja consacrată, ce v-a adus rolul? Oportunitatea şi bucuria de a lucra în profesia mea. Hai să nu fim ipocriţi. Vorbim de succes, carieră, vedete. Mie teatrul şi cinematografia română nu mi-au adus, înafara multor diplome şi premii onorifice (sînt cavaler al ordinului "Serviciu credincios"), decît o pensie de 370 de lei noi. Curat... consacrată, ca să nu-l citez pe Caragiale. Cum aţi lucrat cu actorii "neprofesionişti"? În economia serialului am avut scene cu copiii, Bianca şi Oana Zăvoranu. Am enumerat în această ordine pentru că şi Oana s-a comportat ca un copil talentat, cel puţin vis-