În cercul lui

Costin COMĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 824 din 5–11 decembrie 2019
În cercul lui jpeg

Cîndva, la mijlocul anilor ’80, am fost împreună cu o prietenă în parcul Herăstrău, la aniversarea de cinci ani de la terminarea liceului de limba engleză (directoarea liceului, doamna Anca Tanăsescu, fusese și profesoara mea de engleză la școala generală). Printre cei de acolo mi-a atras atenția un tip îmbrăcat într-o ținută punk, cu vestă și pantalon din piele neagră, lanțuri de tot felul la mîini și la gît și cu ochelari tip John Lennon, foarte îngrijit și chiar ușor sofisticat pentru perioada aceea. Era Leo. Ne-am reîntîlnit după aproape doi ani, la o petrecere, unde am stat la o „șuetă“ mai mult de două ceasuri, despre pasiunea noastră comună: filmul. Diferența de cinci ani în plus dispăruse, eram amîndoi „elevii“ cinematecii bucureștene și fanii emisiunii Vîrstele peliculei a lui Tudor Caranfil. Pentru mine, declicul se produsese la Blow-up-ul lui Antonioni și am vorbit mult despre toate filmele lui, pe care le văzuserăm amîndoi. Apoi a urmat Fellini cu Amarcord și Roma (la Satyricon am ajuns mai tîrziu), am defilat prin cinematografia rusă/sovietică: Mihalkov și Tarkovski, franceză: Truffaut, Godard, Chabrol, italiană: Pasolini și Bertolucci, și Hitchcock, preferatul lui Leo.

Ne-am revăzut în timp la bibliotecile franceză, italiană, germană și americană. În felul acesta eram cît de cît la curent cu cinematografia mondială. Sigur că era vremea casetelor video, dar noi eram adepții sălii de cinema. Am cedat, totuși, și schimbam casete cu filme pe care nu le puteam vedea nici la biblioteci și cu atît mai puțin la cinematecă. Leo avea grupul lui de vizionare, eu pe al meu, iar omul de legătură era Reli Mocanu, cu care am rămas de atunci prieten. Filiera casetelor venea de la sîrbi, via Turnu Severin, sau de la Cluj. Majoritatea filmelor erau netitrate, dar aveam în grup traducători, chiar și din limba maghiară. Așa am văzut noi Ultimul tango la Paris al lui Bertolucci, Teorema și Salo ale lui Pasolini, Imperiul simțurilor al lui Nagashi Oshima, cu subtitrare germană, și Nostalgia lui Tarkovski, în italiană.

Leo citea enorm, inclusiv critică de cinema în franceză și engleză, și sînt convins că scria încă de atunci cronici de film pe lîngă poezie și proză (toate textele fiind puse la sertar). Discutam deseori despre articole de cinema din România literară și Contemporanul. Leo îl plăcea pe domnul Crohmălniceanu, iar eu îl admiram pe bătrînul D.I. Suchianu. Așteptam cu mare interes cronicile despre festivalul de film de la Cannes ale Ecaterinei Oproiu (așa cum erau ele), singurele referințe pe care le aveam despre noile tendințe ale cinematografiei. Foarte rar Leo primea cîte un Cahiers du Cinéma sau alte reviste de film. Sigur că urmăream și filmul românesc, vedeam și revedeam Pădurea spînzuraților a maestrului Ciulei și iubeam Reconstituirea lui Pintilie, admiram curajul lui Daneliuc în Croaziera și pariam pe filmele lui Pița și Veroiu.

S-a vorbit mult despre rezistența prin cultură. La noi era pasiune pură pentru cinema și un gen de frondă împotriva sistemului care ne priva de el din rațiuni politice.

Pentru Leo, a șaptea artă, cinematografia, era corolarul celorlalte șase. Imaginea era primordială (vezi pictura), iar literatura, muzica, poezia, dansul, sculptura – toate slujeau artei vizualului. De aceea preferam întotdeauna filmul de autor și ne bucuram cînd descopeream un regizor nou. Așa s-a întîmplat cu Contractul desenatorului, primul film al lui Greenaway pentru mine, și cu Elementul crimei de Lars Von Trier, pentru Leo. Aveam să-i urmărim  în carierele lor cinematografice, care s-au dovedit fulminante. Mai tîrziu, Leo i-a cunoscut personal pe amîndoi. Greenaway era afabil, bonom, povestitor neîntrecut, cu mult umor, iar Lars von Trier era la polul opus, destul de închis, încrîncenat și chiar răutăcios.

După Revoluție lucrurile s-au schimbat, am scăpat de navetă amîndoi, Leo a început să scrie la mai multe ziare, chiar din primele luni de apariție ale acestora, și a vrut să mă convingă și pe mine, dar după vreo două tentative am renunțat. M-am „consolat“ cu butada lansată de Leo, în care mă definea ca fiind „cel mai mare cinefil dintre doctori și cel mai mare doctor dintre cinefili“. Leo avea pană, era zglobiu în scris și avea mult umor.

Să nu uităm că, mai tîrziu, avea să fie singurul critic român invitat în emisiunea Double Je a lui Bernard Pivot.

A început să se întoarcă din călătoriile sale cu casetele filmelor. De la Londra, unde l-a cunoscut pe Derek Jarman, a adus Caravaggio și Wittgenstein, care nu au rulat pe ecran nici pînă acum. Din Spania a adus primele filme ale lui Almodóvar, Pepi Luci Bom, Labyrinth of Pasion și Matador, la fel, văzute numai pe video.

Critica de cinema, pentru el, era diferită de la publicație la publicație. În Idei în dialog, textele sale erau foarte aplicate și cu trimiteri culturale care cereau o anumită pregătire. De altfel, Leo rîdea și spunea: „Cred că numai domnul Cosașu și cu tine mă citiți în Idei în dialog“. Desigur că nu avea dreptate. Articolele sale despre filmele lui Hitchcock Vertigo și Rear Window au fost excepționale (Leo își pregătea teza de doctorat despre Alfred Hitchcock și filmele sale, din păcate rămasă nesusținută). La fel și cele despre filmele lui Wong Kar-Wai, In the mood for love și 2046, pe care le recitesc și acum cu mare plăcere. Întrebat fiind cum poate să scrie la Idei în dialog, Dilema și Libertatea (pe lîngă alte reviste), Leo a spus că fiecare publicație are cronicile lui, chiar dacă vorbește despre același film. La Libertatea avea cei mai mulți cititori, cu care dialoga și pe site-urile de socializare.

Cred că cel mai plăcut pentru un cinefil este să ajungă să vadă filme la Festivalul de la Cannes. A fost marea surpriză a lui Leo pentru mine. El deja fusese la marile festivaluri: Cannes, Veneția, Berlin, așa că m-a îndemnat să încep prin a scrie niște articole despre festivalurile de film din București. Articolele au apărut în Observator cultural și, cu ajutorul domnului Ion Bogdan Lefter și al lui Leo, mi-am văzut împlinit visul de a ajunge la Cannes. Sigur, a fost extraordinar, Palme d’Or-ul a fost cîștigat de Nanni Moretti cu Camera fiului, iar filmele mele preferate au fost Pianista lui Haneke și Mullholand Drive al lui Lynch. Surpriza festivalului pentru noi a fost însă Marfa și banii al lui Cristi Puiu. După Cannes am prelungit călătoria noastră, la inițiativa lui Leo, pînă în Algarve, la un mic festival de scurtmetraje. Vreme superbă, plaje frumoase, apă caldă și mese la superlativ.

Leo era un gourmet și avea plăcerea de a descoperi locuri unde se mînca bine, și, mai ales, avea darul de a-ți prezenta oameni noi și de a lega prietenii. Formula lui era „Voi vă cunoașteți?“ și în felul acesta mi-am făcut mulți prieteni prin intermediul lui Leo: pe Chirilov (la Institutul Francez), Tudor  G.  (întîlnit la Berlin, la festival, unde venise cu un scurtmetraj în competiție și unde s-au pus la cale bazele viitorului TIFF). Tot prin Leo am avut plăcerea să devin prieten cu Răzvan Penescu, Ana Maria Sandu, Marius Rădoi, Ioana Pârvulescu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, familia Crețulescu și mulți alții.

După cîțiva ani, tot la o masă cu prietenii, Leo ne-a șocat, anunțîndu-ne că voia să-și ia un an sabatic: „M-am cam săturat de filme! De altfel, cîte filme mari, capodopere cinematografice ai văzut în ultimii ani?“. Adevărul este că niște filme bune am mai văzut, dar filme mari nu prea. Avea dreptate, mulți regizori marcanți dispăruseră, iar cei rămași nu mai reușeau performanțele anterioare. „Mă duc în Argentina și o să fac poze, poate mă apuc de grădinărit. Îmi place mușchiul de vită și vinul lor, chiar și tangoul.“ Dar a plecat din Argentina după șase luni, pentru că nu-i plăcea fotbalul și nici viața politică argentiniană, care semăna prea mult cu a noastră, și a ajuns în Portugalia, pe urmele lui Pessoa, unde a scris o povestire inspirată de marele poet, Litera din scrisoarea misterioasă.

Cînd l-am revăzut, era deja bolnav. A reușit totuși să-și pună ordine în lucruri și astfel, pe lîngă cărțile de cinema, au apărut volumul de poezie și eseul în limba franceză La planète Proust.

Prin dispariția lui Leo am pierdut partenerul spumos de discuții cu care, de 30 de ani, comentam planeta cinema. Chiar dacă uneori aveam păreri diferite, recunosc că Leo mă cucerea cu argumentele lui și condimenta cu mult umor finalul controverselor noastre cinefile. De cîte ori vorbesc cu altcineva despre film, îmi vin în minte replicile lui.

Acum, din cînd în cînd, ne uităm la DVD-ul cu conferința de la Teatrul Național, „De ce vedem filme?“, și ne amintim cu drag de Leo.

Costin Comănescu este medic și cinefil.

Foto: arhiva personală Mihai Chirilov

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

banner buletin de bucuresti png
Mircea Diaconu și Partidul Comunist Român. A fost nevoit să joace în roluri de activist și proletar și făcut membru cu forța
Mircea Diaconu a fost actorul preferat al partidului comunist în roluri de „tovarăș” model, a omului nou, dedicat doctrinei, patriot, care construia socialismul în România. Actorul a mărturisit după 1989 că a fost obligat să devină membru de partid în timpul facultății.
ChatGPT FOTO Shutterstock jpg
Un fost angajat OpenAI a fost găsit mort. Denunțase anterior încălcări ale drepturilor de autor legate de ChatGPT
Un fost cercetător OpenAI, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din San Francisco. Acesta denunțase încălcări ale drepturilor de autor legate de ChatGPT. Poliția a stabilit că decesul este o sinucidere
O femeie a murit după ce a intrat cu maşina într o autoutilitară oprită Foto ISU jpg
Accident cumplit pe A2. O tânără a murit după ce a intrat cu maşina într-un utilaj care trasa marcaje rutiere
O femeie din Tulcea şi-a pierdut viaţa într-un accident petrecut pe autostrada A2, pe sensul de mers Constanţa – Bucureşti. Aceasta a intrat cu mașina într-un utilaj care trasa marcaje rutiere pe carosabil.
cozi ceausescu jpg
Românii, înfometați sistematic în numele științei. Cât trebuia să mănânce un om conform nutriționiștilor lui Ceaușescu
Într-o perioadă în care economia României era în colaps, regimul Ceaușescu a impus un program drastic de raționalizare alimentară, justificat drept o măsură „științifică” pentru sănătatea populației.
Cum alegi cadoul de Crăciun potrivit diferitelor personalități mp4 thumbnail png
Cum alegi cadoul de Crăciun potrivit diferitelor personalități Sfaturi utile de la Andreea Verde, PR-Manager Alice Books
Andreea Verde, PR-Manager Alice Books are recomandări pentru părinți, tineri, pasionați de SF pentru toți cei care se regăsesc în universul cărților
banner buletin de bucuresti png
Marii actori ai României din „Buletin de București” care s-au întâlnit în cer. Pentru Mircea Diaconu s-a tras ultima cortină
Cinematografia românească a fost îmbogățită, de-a lungul decadelor, de artiști de geniu, care au transformat filmele în opere memorabile și teatrul în adevărate sanctuare ale artei.
artificii descoperite perchezitii bals   foto IPJ Olt (2) jpeg
Aproximativ două tone de materiale pirotehnice descoperite în Olt la o singură adresă: artificii de scenă, comercializate ilegal
Polițiștii din Olt, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au făcut percheziții într-un dosar în care cercetează comercializarea ilegală de obiecte pirotehnice, descoperind aproape două tone de artificii care urma să fie puse ilegal pe piață.
orasul 5 min danemarca  jpg
„Orașul de cinci minute”, conceptul care a stârnit o uriașă indignare, se extinde în Europa. Cum arată
Nu se întâmplă des ca lumea urbanismului și a managementului traficului să fie cuprinsă de controverse, însă în ultimii ani conceptul inofensiv de „oraș de 15 minute” a stârnit indignare pe forumurile online, în rândul politicienilor cinici și pe străzile unor orașe britanice precum
Politie Spania FOTO Rene Bonilla Shutterstock jpg
O fetiță româncă din Spania a fost vândută de părinți pentru 5.000 de euro. A fost oferită drept „soție” unui tânăr
Părinții unei fete românce din Spania au fost arestați în Cádiz după ce au vândut copila în schimbul a 5.000 de euro. Minora a fost forțată să se căsătorească și să trăiască într-o dubă timp de doi ani.