În căutarea corpului pierdut

Diana GRADU
Publicat în Dilema Veche nr. 168 din 30 Apr 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Secolul XXI, aşa tînăr cum e - abia dacă are o "vîrstă şcolară" - pare să continue şi să adîncească o serie de paradoxuri dominante în secolul precedent. De altfel, nu avem acum capacitatea distanţării şi nici nu putem să prevedem ce va urma. Încă analizăm şi încercăm să înţelegem ce s-a întîmplat în veacul trecut. Unii consideră că am fost învinşi cu propriile noastre arme, iar dorinţa de a cîştiga spaţiu şi timp s-a întors împotriva noastră. Acest fapt este - cred - cel mai vizibil în percepţia corpului uman. Avem de-a face cu o sumă de fenomene care ar fi fost de neimaginat cu o sută de ani înainte, şi care, cîteodată, scapă de sub control. Omul mecanic al anilor ’30 este înlocuit de omul "postuman", în acord cu teoria decorporalizării, formulată, între alţii, de Hans Moravec. Transferul identitar sperie, dar la ce ar putea duce proliferarea corpurilor virtuale, cunoaşterea, comunicarea, exprimarea sinelui, din ce în ce mai mult, aproape exclusiv, prin intermediul ecranului computerului, graţie (?!) Internetului? Crearea unei identităţi neperceptibile la nivel tactil (pentru că auditiv şi vizual se poate, cu o pereche de căşti şi o cameră web) este, în primul rînd, ne-(re)-cunoaşterea de sine, refuzul, fantasma re-facerii. În aceeaşi linie a refuzului identitar se înscriu şi practicile agresive la care este supus corpul. Alienarea celor care le suportă e atît de mare încît afirmă că purced la atari transformări tocmai pentru a-şi defini mai bine personalitatea/identitatea. Am văzut de curînd, pe un canal TV, un documentar despre scarificări şi body-piercing, care - sînt convinsă - i-a înfiorat pe cei care l-au urmărit. Incizia în lobul urechii, pentru a ne împodobi, pare cel mai nevinovat lucru din lume, faţă de despicarea limbii, de introducerea de ţinte sub piele, de tatuajele perpetue, făcute cu bisturiul (şi totuşi, cîtă suferinţă va fi provocat, cu siguranţă, cercelul cu perlă, din celebrul tablou al lui Vermeer!). Operaţiile estetice, obsesie întru supravieţuire, cine ar fi crezut? Anii de început ai secolului al XX-lea fac trecerea de la chirurgia reparatorie (consecinţă a mutilărilor din timpul primului război mondial) la cea estetică. Interesant este faptul că genul acesta de remodelare apare în Statele Unite, unde practica era expresia bunăstării şi a prosperităţii. Acest pionierat s-a dovedit a fi o opţiune ce a determinat performanţe spectaculoase: staruri pop americane au renunţat la coaste (Cher) sau la culoarea naturală a pielii (Michael Jackson). Trebuie spus că operaţiile estetice sînt mai inofensive decît sacrificarea sau virtualizarea, dar le-au pregătit pe acestea din urmă. În fapt, o parte din aceste lucrări asupra corpului reprezintă consecinţa unei necesităţi din ce în ce mai manifeste în secolul al XX-lea: a corespunde unei paradigme de frumuseţe, promovate de mass-media într-un mod agresiv. Canoane de frumuseţe au existat dintotdeauna, au lipsit însă mijloacele de a se conforma lor. Oare Aliénor d’Aquitaine şi Marie de Champagne şi-ar fi făcut operaţii estetice? Sau ar fi ţinut regim? Nu ştim dacă frumuseţea era intrinsecă atributelor princiare, iar literatura este o sursă de informare falacioasă (vezi şi Georges Duby, Dames du XII-eme siecle, Gallimard, 1995). Modelul de frumuseţe perfectă are ca ingrediente, ca şi altădată, albeaţa pielii, auriul părului, albăstrimea ochilor, roşeaţa buzelor, armonia formelor. Doar că secolul al XX-lea a introdus noţiunea de politically correct, şi se acceptă (şi invidiază) frumuseţi mai brune (Naomi Campbell, de pildă). Tot ca noutate, faţă de secolele precedente, ar fi erotizarea pronunţată. Corpul e din ce în ce mai nud, dar şi din ce în ce mai absent. E ca o casă nelocuită în care nu mai avem cum să intrăm pentru că uşa e zidită. Nu ne rămîne decît să sperăm că ne vom regăsi corpul nostru cel de toate zilele. Altfel decît a regăsit Proust timpul, adică fără a ne izola şi a ne închide în noi înşine, ci căutînd, dimpotrivă, o apropiere de corpurile celorlalţi.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.