Impozitul ca dilemă existenţială

Andrei POSTELNICU
Publicat în Dilema Veche nr. 490 din 4-10 iulie 2013
Impozitul ca dilemă existenţială jpeg

Contactul redus cu autorităţile fiscale româneşti, ca urmare a plecării cvasidefinitive din România, în 1994, este una dintre acele bucurii aparent mărunte, dar în acelaşi timp foarte semnificative pe care mi le-a adus viaţa în pribegie. Doar ideea că trebuie să am de-a face cu Fiscul mă face să alerg încotro văd cu ochii, metaforic vorbind. Pe parcursul unui interludiu de circa doi ani şi ceva, în care am stat în România, a trebuit să intru, totuşi, în contact cu Fiscul. Ei bine, acest lucru nu a făcut decît să-mi consolideze opinia anterioară. Din anumite puncte de vedere, există ceva nedrept în atitudinea mea: în ansamblu, contactul cu autorităţile fiscale a fost relativ în regulă. Unde mai pun şi că mi-a facilitat aflarea celui mai frumos titlu de funcţionar: inspectorul de literă (de punctuaţie, de ortografie sau de gramatică se pare că nu avem, deşi tare ar fi nevoie...).

În ansamblu, frustrarea şi spaima pe care o inspiră fiscalitatea românească nu ţine, pentru mine, de nivelul impozitelor pe care trebuie să le plătesc. Dimpotrivă, mi-aş dori să plătesc impozite de 16% peste tot pe unde cîştig cîte ceva. Problema pe care o ridică plata impozitelor este bidimensională. Pe de o parte, este vorba de efortul şi bătaia de cap pe care le implică plata tuturor impozitelor şi atingerea dezideratului de a-mi îndeplini datoria de contribuabil. Pe de altă parte, avem problema şi mai spinoasă a ceea ce primesc eu şi alţii ca mine, în schimbul impozitelor plătite.

Ca în multe alte cazuri în care a trebuit să confrunt birocraţia românească, eforturile de a afla ce trebuie să fac, unde trebuie să mă duc, cum trebuie să procedez ş.a.m.d. au fost mult mai ucigătoare de suflet decît actul în sine de a plăti ce am de plătit. Pînă ajungeam să rezolv ce aveam de rezolvat, devenisem atît de exasperat, încît aş fi dat şi dublul sumei de plată, numai să termin. De acest aspect ţine şi dimensiunea mitologică a cotei unice de impozitare. Într-un mediu de afaceri vulnerabil la hachiţele unuia sau ale altuia, imprevizibil şi structural neprietenos, cota unică reprezintă un element de simplitate. Din acest motiv, este adeseori trecut cu vederea faptul că, dacă luăm în calcul sumedenia de alte taxe şi dări pe care le au de plătit contribuabilii români – fie ei persoane sau companii –, cota unică numai unică nu mai este. De mitologia cotei unice ţine şi discuţia despre ce ar trebui făcut cu fiscalitatea românească: redusă sau crescută? Susţinătorii cotei unice spun că eliminarea acesteia ar alunga investitorii. Criticii ei susţin că este un factor al polarizării sociale, o nedreptate.

Realitatea inexorabilă este că statul are nevoie de bani şi că nu colectează nici pe departe cît ar fi normal pentru o economie europeană. De aici porneşte şi dezbaterea privind metoda ideală de a schimba fiscalitatea, astfel încît mai mulţi contribuabili să se achite de datoria fiscal-patriotică la buget. Or, pentru a aborda acest nod gordian, trebuie să examinăm cea de-a doua dimensiune a profilului de Medusa, pe care îl are Fiscul în imaginaţia colectivă a multor români: ce primim în schimbul impozitelor plătite? În acest context, dihotomia dintre creşterea fiscalităţii şi scăderea ei – dintre un stat minimalist sau unul extins – este anacronică, iar o dezbatere nu-şi are rostul, deoarece este mai mult decît stupidă. Un aparat de stat care îşi propune să fie minimalist sau intervenţionist reprezintă un stat stupid, mînat de dogmă. Nu acelea ar trebui să fie punctele de pornire. Inginerii de la Airbus sau Boeing nu proiectează un nou avion pornind de la ideea că trebuie să fie roşu sau mare. Ei pornesc de la ce vrea viitorul client. Prin acest filtru, după părerea mea, obiectivul unui stat şi al fiscalităţii acestuia ar trebui să fie eficienţa şi „deşteptăciunea“: smart government.

De ce? Pentru că investitorii acestei lumi nu aleg doar în baza fiscalităţii unde să îşi plaseze banii. Ei se uită la potenţialul de cîştig în ansamblu. Dacă în schimbul unei fiscalităţi relativ ridicate primesc servicii de calitate (un regim de reglementări clar şi predictibil, un sistem juridic funcţional, un mediu de afaceri prielnic, infrastructură, forţă de muncă bună) şi dacă au şanse să obţină un randament relativ mare, investesc. Dacă de banii daţi pe impozite nu primesc nimic în schimb, nu investesc. Din perspectiva investiţiilor, fiscalitatea României nu trebuie scăzută în termeni absoluţi, ci relativi. Trebuie să fie mai mică decît fiscalitatea altor ţări cu atribute similare. Iar în schimbul acelei fiscalităţi, România trebuie să ofere servicii mai bune decît ţările celelalte. Asta dacă privim România ca o destinaţie pentru investiţii care concurează cu altele, pentru atragerea capitalului: ne uităm cu cine concurăm şi încercăm să fim mai buni decît concurenţa.

De asemenea, cetăţenii care văd că de la un an la altul viaţa lor devine mai suportabilă, ca urmare a serviciilor publice primite, vor avea – sperăm – o dorinţă mai puţin aprigă de a fenta Fiscul cu orice şansă de a face asta. Simplu spus, ar fi nevoie de o lume în care celebrele panouri cu „Aici sînt banii dumneavoastră“ să fie prilejuri de plăcută uimire la vederea unor rezultate tangibile, nu insulte la adresa bunului-simţ. Cu siguranţă, nu se poate pretinde că evaziunea fiscală va fi eliminată dacă România ajunge să aibă servicii publice „ca afară“. La case mai mari (Germania, Franţa, SUA – nu mai vorbim), cu pretenţii democratice credibile, se găsesc destui evazionişti. Diferenţa este în privinţa incidenţei evaziunii – ca fenomen izolat „la ei“ şi ca sport naţional „la noi“ (sau la neamurile prietene, din ginta latină, precum Italia). Nu în ultimul rînd, furnizarea de servicii publice din ce în ce mai bune, în schimbul impozitelor încasate, ţine de cîştigarea unei bătălii retorico-morale între cei care cer impozitele şi cei care explică de ce nu au chef să le achite.

Dezbaterea despre fiscalitate are însă de-a face cu altă discuţie fundamentală pe care România nu a avut-o cu ea însăşi – un efort de a răspunde la întrebări precum: „Ce fel de ţară vrem să fim?“ sau „Ce fel de societate vrem să avem?“

Andrei Postelnicu a iubit şi a practicat cu pasiune jurnalismul bine făcut, la Financial Times, Bloomberg şi în multe alte locuri, pînă a obosit. Încearcă să-şi reîncarce bateriile revenind la primele lui iubiri: aviaţia şi pisicile. Locuieşte la Londra.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.