Important era să supravieţuim noi înşine <p>- <i>interviu cu Adrian MORARU</i> -

Publicat în Dilema Veche nr. 233 din 31 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Există o unitate pentru politici publice a Guvernului, menită să dea o coerenţă a legilor. După părerea dvs., care conduceţi o organizaţie non-guvernamentală, cum reuşeşte să facă acest lucru? În primul rînd, competenţele ei sînt legate doar de administraţia centrală şi nu de cea locală. Ea încearcă să facă faţă unei euforii a legiferării fără cap şi fără coadă. Fără prea mare succes însă. Au avut un mic succes la un moment dat, cînd premierul a luat decizia ca nici un proiect de lege care nu este prezentat cu cîteva zile înainte să nu mai intre în şedinţa de guvern (pentru că exista tendinţa ca unele proiecte să fie introduse în ultimul moment şi ele nici nu apăreau pe ordinea de zi). Dar minunea a ţinut doar o şedinţă sau două. Continuă procedeul legilor date "cu dedicaţie", pentru un anume interes foarte precis? Sigur că da, dar de obicei aceste reglementări nu sînt chiar legi, ci doar la nivel de hotărîri de guvern sau ordine de ministru. De exemplu, sînt autorizate anumite firme să contracteze forţă de muncă din afară (a fost un scandal de acest tip) sau cine este firma care are dreptul să-şi pună taxiurile la Aeroportul "Henri Coandă". Aceste lucruri se fac însă fie prin contracte cu dedicaţie, fie printr-o licenţiere selectivă pentru respectivele servicii a unor anumite societăţi comerciale. De ce multe afaceri făcute cu administraţia sînt şi inutile? Trecînd peste incorectitudinea că se doreşte a se acorda o afacere din bani publici unei firme clientelare, de ce totuşi Primăria, de exemplu, acceptă ca o asemenea firmă să monteze borduri cînd, de fapt, în locul respectiv e nevoie de pavaje (dau un exemplu absolut la întîmplare)? De ce interesele foarte particulare ale unor indivizi nu pot fi măcar corelate cu un interes mai general? E greu de găsit o explicaţie, dar pe de-o parte, de multe ori e clar că acestor clienţi din jurul decidenţilor li s-a dat un semnal că la un moment dat se vor căuta borduri. Pe de altă parte există şi reflexul invers, de tipul: "Şefu’, dar noi nu ştim să facem drumuri, ştim să face doar trotuare". Iar "şeful" le răspunde: "Bine, atunci faceţi trotuarul bine şi drumul aşa cum puteţi". Asta se întîmplă şi pentru că nu există nici o reacţie la nivelul populaţiei. Răspunderea autorităţilor n-o să vină niciodată de la sine. Putem vedea deci că există o anume atomizare a societăţii, că nu există solidaritate, că nu apar reacţii colective la acţiuni nepopulare ale autorităţilor. De unde credeţi că ne vin aceste lucruri? Din perioada comunistă, dinaintea ei, sau ca o reacţie la colectivismul impus ani de-a rîndul? O avem din era comunistă, care ne-a distrus tot acest sentiment de solidaritate, de civism şi de asociere pentru a rezolva o problemă a străzii sau a scării pe care stăm. În regimul Ceauşescu ne suspectam unii pe alţii şi trăiam în nişte condiţii atît de mizerabile, încît nu ne mai interesa nimic din jur. Important era să supravieţuim noi înşine. De acolo venim şi, din păcate, nu ni se poate grefa imediat un alt tip de valori. Răul vine din societatea în care am trăit atîţia ani. Şi el se extinde chiar şi la cei născuţi mai tîrziu. Societatea a perpetuat acest individualism feroce care nici măcar nu are de-a face cu individualismul liberal. E vorba şi de o neîncredere în ceilalţi şi în ideea de asociere pentru a rezolva ceva. Există mereu temerea că doar organizatorii unei liste de semnături, de exemplu, vor fi cei care, eventual, vor beneficia de pe urma unei asemenea acţiuni. Dar ţin să mai menţionez un fapt care, cred, ne-a "stricat" în acest domeniu. E vorba de mişcările forţei de muncă şi ale populaţiei. A fost industrializarea cu mutări masive de pe timpul regimului Ceauşescu. Aceasta a dus la faptul că multă lume nu mai ştie ce vecini are, pe cine salută şi pe cine nu, care sînt regulile locului respectiv... Cred că avem nevoie de multă răbdare. Adrian Moraru este director adjunct la Institutul pentru Politici Publice.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.