Împlinisem optsprezece ani...

Publicat în Dilema Veche nr. 207 din 2 Feb 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

...şi am pornit la Tîrgul de fete. În acea vară, terminasem liceul. Nu voiam să mă însor... hotărîrea mea de-a merge pe Găina nu era totuşi pe deplin străină unei astfel de dorinţe... am plecat singur în acea zonă a Apusenilor în care se ajungea greu. Amănuntele acelei călătorii le-am cam uitat, cu o excepţie. Unii spun că Tîrgul de fete e o rămăşiţă arhaică, pre-creştină... În anii aceia, mă informau cei ce-mi sugeraseră excursia, tîrgul îşi pierduse menirea primitivă. Pe vastul platou al Găinii, moţii desfăceau produsele unui artizanat încă viu, ciubere şi linguri de lemn, ii, fote şi năframe, oale de tot felul şi căni, punguţe de piele şi botoşei... Era lung drumul la Vidra de Sus, satul lui Iancu. Ajungeai seara tîrziu. Tîrgul se deschidea odată cu zorii, ascensiunea nu se putea face decît în timpul nopţii ce căzuse de mult cînd am început să urcăm pantele abrupte ale muntelui Găina. Tînărul care eram, perfect potrivit în rolul unui mire uşor zăpăug, nu prevăzuse că drumul acela de noapte cerea un izvor de lumină. Celelalte umbre care urcau aproape de-a buşilea potecile încîlcite ţineau rareori în mînă o chioară lanternă electrică. De fapt, nu aveam nevoie nici de călăuză, şi cu atît mai puţin de lumină, în noaptea fără stele. Mulţimea mergea într-o singură direcţie, compactă ca o procesiune, iar alunecările şi împleticirile umbrei din faţă slujeau de ghid şi pază. De cele mai multe ori, nu aveau nici lămpaşe minereşti, doar lumînări firave de biserică care se stingeau la cea dintîi pală de vînt, fiind reaprinse prin scăpărarea chibriturilor îndeobşte ude: începuse să toarne des şi mărunt, ceea ce mă făcu să pricep pe viu, şi pentru restul vieţii, ce era aceea o ploaie mocănească. Pîlpîirile slabe venind dinspre ceilalţi îmi luminau calea. Mama îmi cumpărase ceea ce se numea, cu un cuvînt atunci de curînd intrat în română, un "hanorac". Parcă ar fi fost fabricat pentru verile secetoase, nu rezista nici la vîntul care sufla subţire din vale, nici la ploaie. Eram ud pînă la piele după trei minute. Atunci a apărut. El. Din mulţimea care urca unanim, de undeva din coasta mea, mi s-a părut că s-a desprins o fiinţă omenească. De unde răsărise? (Cine era, cum arăta nici nu mă întrebam.) Dar i-am auzit vocea, bărbătească. Eu nu-mi vedeam nici mîinile şi simţeam că mă fac una cu noroiul (e uimitor cum poate un om sub ploaie să treacă în cîteva clipe la cea mai de plîns mizerie!). Cum a ştiut că eram ud leoarcă şi începuse să-mi fie frig? Nu m-a întrebat nimic, mi s-a alăturat şi am urcat. Din mulţimea aceea anonimă el mi-era singura prezenţă. Nu după mult timp a spus: "nu poţi să mergi aşa. Am să-ţi dau haina mea, e din lînă de casă, nu trece apa prin ea", şi, ca să mă convingă, fără să ne oprim, mi-a luat mîna petrecînd-o pe sub haina lui. Am simţit o cămaşă de pînză groasă, sub ea pielea caldă şi uscată. Lînă de oaie, a spus. Sub lîna asta, nici oaia nu se udă. Şi-a scos haina, mi-a luat hanoracul. Cu autoritate, m-a făcut s-o îmbrac în timp ce eu, moale, îl întrebam dacă n-o să răcească. "Sînt obişnuit", a spus, lăsînd să se înţeleagă că el şi eu eram de altă categorie, eu nu aveam rezistenţa lui, şi a fost singura clipă cînd i-am simţit în vorbire o urmă de orgoliu. În timp ce urcam, nu-mi punea nici o întrebare din cele ce se pun de obicei: nu voia să ştie de unde veneam, ce făceam în viaţă, ce căutam acolo, urcînd spre Găina. Prezenţa lui alături de mine, tăcută, nu era apăsătoare, dimpotrivă, mă făcea să mă simt bine, aproape vesel, în timp ce continuam acel suiş greu, prins în mulţimea întunecată. Cămaşa se usca, umezeala se prefăcea într-o căldură binefăcătoare... ...Noaptea era înaintată, ploaia se domolise. Despre restul drumului nu-mi amintesc nimic, doar că a fost mereu lîngă mine, iar prezenţa lui era simplă. La un moment dat, umbrele celor ce urcau au devenit din negre cenuşii, am început să văd feţele, portul oamenilor. Lumînările, lămpaşele se stingeau unele după altele. Cerul s-a făcut alb, au apărut culorile în baticurile femeilor, nuanţele verzi ale muntelui. Panta s-a îndulcit, eram pe un picior de plai. Se zărea mulţimea vînzătorilor, sub cerul liber. Petrecuseră noaptea acolo. Cum se adăpostiseră? Ne-am oprit. "Ei", a spus omul, "ai nevoie să te odihneşti" şi, cu un gest gingaş, m-a ajutat să mă dezbrac de haina lui. A îmbrăcat-o. Am bîiguit două-trei cuvinte de mulţumire. El era aşa de firesc, am simţit că nu avea rost să adaug ceva. "Am să mă duc şi eu", a spus, şi-a luat rămas-bun cu ochii şi atunci l-am privit. Mi s-a părut bătrîn, dar la vârsta pe care o aveam, oameni în toată firea ţi se par vîrstnici. Era mai degrabă mic, bine legat, cu părul cărunt. Haina îi venea bine, o purta cu eleganţă. A plecat la treaba lui, în timp ce eu rămîneam acolo, în marginea tîrgului. M-am simţit obosit. Alături de mine o femeie vindea lapte cald, i-am dat un leu, mi-a întins o cană pe care am băut-o dintr-o suflare. Între timp se ridicase soarele, gonind aburii de după ploaie. M-a prins somnul, m-am întins în iarba încă udă, nici un pas nu aş mai fi putut să fac. După cîteva ore am deschis ochii. Soarele era aproape la amiază, mă uscase cu totul, pe mine şi iarba în care căzusem. Eram plin de vlagă. Am început să descopăr tîrgul, marfa, vînzătorii. Aş fi vrut să-l regăsesc şi pe el, dar nu a fost chip, în mulţimea aceea. Şi nici eu nu-l căutam prea tare. Am cumpărat o punguţă de piele pe care erau scrise locul şi anul: Găina 1952, am păstrat-o multă vreme, ca singură mărturie că acea călătorie nu fusese un vis. Curînd m-am întîlnit cu prietenul meu Dan Romanescu, care manifesta voioşia şi animaţia pe care i le cunoşteam mai de mult. Mi-a ţinut o mică prelegere despre Găina şi tradiţia ei, mi-a arătat că muntele acela este un "nod orografic", din care pornesc, în toate direcţiile, cîteva lanţuri de munţi. Această aşezare, comenta, nu era străină de vocaţia locului, de întîlnire a moţilor şi a altora veniţi mai de departe. Trecusem de amiază cînd am început să coborîm pe alt drum, propus de atotştiutorul Dan, spre ţara Zarandului. Ce am făcut mai departe, nu ştiu. După cum prea puţin îmi aduc aminte şi despre începutul acelei excursii. Prezenţa acelui ins care îmi dăduse haina de pe el a şters împrejurările care o înconjuraseră. Ca să crezi în Dumnezeu nu-i nevoie de întîlniri supranaturale. De ajuns e generozitatea, unită cu sacrificiul. Sînt iniţieri care trebuie să le preceadă pe cele nupţiale.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.