Imagine şi competenţă
La aproape 20 de ani de la ieşirea din comunism, structura societăţii româneşti începe să arate altfel: la începutul anilor â90, nici nu ne-am fi permis să ne imaginăm că există oameni bogaţi, milionari (deşi erau destui şi atunci). Pe la mijlocul aceloraşi ani furtunoşi, cînd cîteva exemplare ale acestei categorii au ieşit la iveală, opinia publică generală era că nu puteau fi altfel decît dubioşi: banii lor nu puteau veni decît dintr-o abilă - şi frauduloasă - mînuire a fondurilor de partid şi ale securităţii regimului apus (deşi, dacă-i întrebai, majoritatea dintre ei declarau că au pornit în afaceri vînzîndu-şi televizorul color...). Viziunea generală asupra lor nu era, nici pe departe, una pozitivă: românii se uitau, în mare parte, urît la conaţionalii lor care reuşiseră mai bine decît ei înşişi. În acelaşi timp, în sinea lor îi invidiau şi-şi doreau să ajungă precum aceştia. Invidia se pare că a avut şi latura ei pozitivă: a fost un motor al progresului, care i-a determinat pe unii dintre invidioşi să facă ceva ca să cîştige şi ei măcar jumătate cît invidiaţii... Încet-încet, spre anul 2000, au apărut şi alţi oameni cu bani care să nu-şi fi sprijinit averile neapărat pe fonduri de tristă amintire, ci pe propriile competenţe. Că acestea constau într-un foarte eficient manageriat, învăţat în şcoli înalte, precum MBA-urile prestigioase, sau în înclinaţia personală pentru speculaţii financiare sau imobiliare nu e de maximă relevanţă. Cert e că, treptat, s-a format o categorie socială alcătuită din oameni nu doar cu bani, ci şi cu un oarece know-how în a-i cheltui şi investi. Ţin minte că prin anii â90 îi numisem "oameni noi", conotaţia negativă de Dinu Păturică fiind evidentă. Acum nicicînd să-i mai considerăm aşa. Nu numai că deprinderile comuniste de egalitarism s-au mai evaporat, ci perspectiva noastră, a cetăţenilor de rînd (aparţinînd clasei mijlocii?) s-a schimbat: pînă şi noi ne dăm seama că acest segment al societăţii ar trebui să fie cel care are puterea şi posibilitatea să ducă lucrurile înainte, să ajute la dezvoltarea diverselor domenii economice, la crearea locurilor de muncă şi la creşterea nivelului de trai. Fie că îi numim pe reprezentanţii lui upper class, high class sau, în varianta neaoşă, "clasa de sus" sau "clasa superioară". Limitele economice şi sociologice stricte ale acestei categorii îi lăsăm pe specialişti să le traseze (vor încerca acest lucru în paginile revistei). Ceea ce ne interesează este raportul între "cheltuială" şi "investiţie" în rîndul acestora: cum se împacă imaginile ostentative ale unora dintre ei, foarte prezenţi în mass-media, în ipostaze excesive, cu partea serioasă de acumulare de capital social şi de reinvestire a acestuia în scopuri profitabile pentru economie. Numărul de faţă îşi propune să schiţeze un profil al unei categorii sociale încă nu suficient cuantificate de sondajele sociologice din perspectiva imaginii publice a acesteia: "luxul" şi consumul de lux constituie o cale vizibilă. Dar nu singura. ( I. P. )
