Iluzionistul

Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Iluzionistul jpeg

Mă doare pieptul din ce în ce mai des. Și ce dacă? Mă lasă repede, că e de la flotări. Tușesc din senin. O tuse adîncă ce-mi cutremură creierul mic de mă doare fruntea și simt nevoia să-mi frec ochii din care curg stele și lacrimi. Sînt OK, m-am înecat cu ceva sau e rămasă de la răceala trecută, pe care am avut-o acum nu știu cît timp. Îmi place cînd plouă afară sau cînd e frig. Atunci îmi place mirosul fumului de țigară. Viciul mi se pare mai curat atunci cînd trag din țigară pe aerul spălat de ploaie sau igienizat de frig. Îmi place cînd e noapte, mi se pare romantic să fumez o țigară. Mi se pare că mă face boem, melancolic, artist. Îmi stimulează latura creativă. Orice pauză are în sfîrșit un rost. E recompensa mea. Nu sînt privit ca un tîmpit dacă mă uit insistent la ceilalți prin fumul meu sau prin al lor; nu deranjez pe nimeni dacă intru-n vorbă în locul strîmt în care fumăm cu toții o țigară. „Aveți un foc?“ „Mulțumesc.“ Și rămîn acolo, lîngă ea. Amîndoi sub streașina aia prea mică pentru a ne feri de ploaie, fără umbrelă, că fumătorii sînt trecuți prin ploaie, vînt și frig. Aduși împreună de plăcerea aia vinovată, ne ploua pe pantofi, ne era frig, dar fumam privindu-ne din cînd în cînd cu coada ochiului, așteptînd ca unul dintre noi să spună ceva. Știam că se termină țigara și pierd un moment. Nu eram convins, dar știam că voi continua să fumez aici ca s-o mai văd. N-am mai văzut-o niciodată, dar am fumat multe nopți zburînd cu gîndul în același loc. Rămăsesem cu ceva în comun.

Iar e trafic. Mai și plouă. Un geam se deschide puțin în mașina care așteaptă la semafor lîngă mine și fumul se strecoară prin deschizătură abil ca un șarpe, apoi dispare în noapte. Ce idee bună. E roșu totul: semaforul, stopurile mașinii, vîrful țigării mele în bezna din mașină, rochia fetei de lîngă mine. Îmi place să ascult muzică și să fumez cu ochii închiși. Mă pierd cu gîndul, mă strecor printre oameni și sînt cine vreau să fiu, sînt acolo unde vreau să fiu. Simt un parfum fin prin fum, prin aerul pe care plutesc. Tresar speriat. Scap țigara, care-mi găurește puloverul. Claxoanele sînt prelungi și le aud ca pe zgomotele unei goarne care-mi găurește timpanul. Pornesc mașina, în timp ce jarul încins îmi arde tricoul și ajunge la piele. E ca un acid. Îmi scuip degetele în timp ce conduc și-mi bag mîna pe sub tricou. Simt arsura pe care o înmoi în salivă. Mă ustură și îmi pare rău de tricou, de puloverul pe care l-am îmbrăcat special pentru întîlnire. Scos cu forța din reveria în care intrasem la semafor, îmi aduc aminte și de fata de lîngă mine. Privea uimită, lipită cu spatele de portieră și cu ambele mîini pe poșetă, cum îmi scuip întruna degetele ca să mă frec pe burtă. Mă pufnește rîsul, iar ea dă din cap cu un surîs înțelegător, așa cum fac femeile cînd bărbații se comportă ca niște copii. Ne aprindem amîndoi cîte o țigară. Tot chinul de mai devreme e de înțeles cînd ești fumător.

Plecam oriunde cu două brichete, pe care nu le găseam niciodată atunci cînd voiam să-mi aprind o țigară. Mă întorceam întotdeauna acasă cu două brichete care nu erau ale mele. De cele mai multe ori, „schimbul“ îmi era favorabil pentru că îmi cumpăram cele mai ieftine brichete. Am prins o șmecherie de la un prieten: am întotdeauna două pachete de țigări: unul de zece țigări Viceroy roșu, din care servesc oamenii care-mi cer țigări, și pachetul de Marlboro Gold din care fumez eu. O perioadă a ținut șmecheria; prietenii nu îmi mai cereau țigări știind că am d-alea tari și ieftine. Dar două pachete de țigări pe zi erau prea scumpe și pînă la urmă n-avea nici un sens să ascund de prieteni „adevăratul meu potențial“. Într-o dimineață de sfîrșit de iarnă stăteam cu mama în bucătărie. Ea fuma, iar eu nu mă confesasem încă cu privire la viciul meu. Mă-ntreabă din senin: „Alex, tu fumezi?!“ Am încercat să devin inventiv, cu regretul că nu exersasem cîteva povești care să țină, pregătite special pentru acest moment. Eram în liceu, acolo unde începi să faci alegeri proaste în viață. Oprindumă din avîntul de vrăjeală pe care îl debitam, maică-mea îmi aruncă pachetul de țigări și împinge spre mine bricheta. „Știi că îți face rău?“ Am încuviințat, dar voiam să fumez, iar ea știa că nu are cum să mă oprească. Știa că dacă mă ascund, dacă devin creativ în a o minți, pierde un control pe care părinții trebuie să-l păstreze, cu prețul de a-și lăsa cîteodată copiii să alunece în greșeală și să facă alegeri chiar dacă sînt proaste.

Am fumat timp de 14 ani. Din nu știu ce motive, atunci cînd eram întrebat de cît timp fumez, răspundeam că fumez de 12 ani. Nu știu de ce, dar în ultimii doi ani începusem să neg adevărul. Refuzam să mă gîndesc prea mult la faptul că eu fumez, deși mă preocupa din ce în ce mai mult. Mă simțeam murdar, îmi mirosea gura a scrumieră, degetele îmi erau galbene și buza de sus o simțeam arsă mai tot timpul. Nu mai vedeam siluete romantice prin fumul de țigară, nu îmi mai închipuiam că sînt un artist călător prin lume pe o muzică de „corazon albastră“, iar durerile în piept nu erau de la flotări și tusea nu era rămasă de la răceala trecută. Fumam de 14 ani și mi-era rușine de mine.

Recunosc acum toate astea și nu mi-am propus să împărtășesc o poveste motivantă despre modul în care am reușit să mă las de fumat. Nu am mai fumat în casă, nu am mai fumat în mașină, apoi am decis cu soția că fumăm numai atunci cînd ieșim în oraș pentru că (așa-mi spuneam) țigara și vinul alimentează discuțiile productive. Și ieșeam în oraș numai ca să fumăm! Nu știu exact cum am reușit să mă las de fumat, dar știu că a fost o tranziție. Nu am citit cartea lui Allen Carr, nu mi-a șoptit o apariție nocturnă că a venit momentul să renunț, nu am avut nici o experiență revelatoare și nici un diagnostic care să mă sperie, iar în condițiile prezentate mai sus, aș mai fi putut să fumez încă niște ani. Îmi plăcea să fumez. Sau poate îmi plăcea ideea din spatele țigării, însemnătatea pe care fiecare țigară o avea pentru mine. Nu cred că oamenii vor să renunțe la fumat și nu cred că oamenii trebuie forțați, împinși să renunțe cu poze, filme și cărți motivatoare. Știu că oamenii vor găsi întotdeauna motive să fumeze, iar din cînd în cînd, mult prea rar, unii dintre ei își vor reda o libertate pe care n-o mai cunosc de prea mulți ani. 

Alex Gheorghe este jurist, consultant în domeniul protecției datelor cu caracter personal. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.