Iluzia faptului de a avea dreptate

Cosmin PERŢA
Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
Iluzia faptului de a avea dreptate jpeg

Sîntem crescuți cu iluzia că trebuie să avem dreptate. Fără această convingere lumea pare a se nărui. Din punct de vedere psihologic, nevoia de a avea dreptate contribuie la reglarea raporturilor cu lumea exterioară, conferă stabilitate, siguranță și, într-o oarecare măsură, certitudini. Problema intervine atunci cînd nevoia de a avea dreptate ne fură. Într-o oarecare măsură funcționează ca un drog cerebral. Cu cît avem impresia că avem mai multă dreptate, cu atît simțim nevoia de și mai multă. Ceea ce contribuie la exacerbarea ego-ului și la dezvoltarea unor tendințe autoritare la granița patologicului. Pe de altă parte, odată ce nevoia devine structurală, ea devine și principala cauză de tulburări, dezechilibre, frustrări, depresii, anxietăți, atunci cînd „dreptatea” noastră nu se întîlnește cu „dreptatea” celorlalți, ceea ce duce la insecuritate, sentimentul de inechitate sau de oprimare, victimizare sau, în cazuri extreme, chiar la paranoia. Senzația de a „avea dreptate” este cea care ține relativitatea la distanță, în cazul acesta relativitatea fiind înțeleasă ca o manifestare anarhică ce subminează nu doar rațiunea, ci întreg sensul existenței, implicit sensul individual.

La nivel cronic, prin obsesia de a avea dreptate este ținută la distanță nu doar relativitatea, ci și alteritatea, pentru că tendința aceasta maniacală de a controla totul prin intermediul dreptății personale nu lasă loc pentru perspective exterioare, puncte diferite de vedere, nuanțări sau interpretări. Dreptatea personală este unilaterală și dictatorială. Non-permisivă, acționează dihotomic cu noțiunile de alb/negru, bine și rău, corect/incorect, adevăr și falsitate, categorizînd, clasificînd și dînd verdicte valabile nu doar pentru sine, ci și pentru lume, percepută ca zonă de exercitare a dreptății subiective. Autogenerată și autojustificată, dreptatea personală tinde să capete atribute divine, manifestîndu-se nu ca o proiecție a individului în încercarea de a-și crea un spațiu securizat, ci ca o lege imuabilă, transcendentală, individul fiind doar un executant al acestei forțe deasupra de fire, oameni și societate. Nevoia de conformitate prin dreptate, care duce, cel mai adesea, la rigiditate, abuzuri, discriminare, violență. Lucru observabil cu ușurință atît în microcosmosul familial, cît și în macrocosmosul societăților globale. Mereu dreptatea cuiva va prevala în fața celorlalți, obligîndu-i la submisivitate. Sau măcar va încerca să facă lucrul acesta.

Spuneam că e un drog pentru că, dincolo de control și de beneficiile acestuia, oferă și plăcere. Vă amintiți satisfacția pe care o aveați în copilărie sau chiar adult cînd, după ce v-ați lovit de neîncrederea cuiva și ceva se dovedea a fi cum ați prezis, îi spuneați „Am avut dreptate”?

În formele sale dogmatice, habotnice, radicale, dreptatea personală nu doar că este nocivă, dar este distructivă. Știm familii care au fost distruse de dreptatea unuia dintre parteneri, așa cum știm grupuri etnice sau rasiale distruse de tradiția dreptății sau de viziunea dreptății altor grupuri, dominante. Dacă în formele sale controlate sentimentul dreptății personale poate contribui la echilibrul individual, în manifestările sale obsesive, scăpate de sub control, devine o armă de distrugere în masă, pentru că cel condus de iluzia și de obsesia dreptății sale va nivela totul în jur, călcînd pe cadavre și rănind deopotrivă necunoscuți și apropiați.

Nu avem întotdeauna dreptate și nici nu e sănătos să avem întotdeauna dreptate. Și de fiecare dată cînd avem impresia că avem dreptate ar trebui să facem un efort să ne punem și în ghetele celuilalt, să privim lucrurile și din perspectiva cealaltă (pentru că, funcționînd dihotomic, dreptatea are întotdeauna un punct negativ de referință), să încercăm să raționăm, la fel de „drept”, și din alt context și avînd la dispoziție datele celuilalt. Evident că efortul acesta este unul idealist și nu poate fi făcut niciodată pînă la capăt, dar poate tempera frenezia propriei dreptăți, poate permite cîteva nuanțe care să deschidă o cale spre dialog, nu spre infantila sentință „am dreptate”.

În fond, nimeni nu are dreptate, în absolut. Toți avem variante ale dreptății, moștenite, prin intermediul tradiției, sau construite de la zero și confirmate de experiența pe care tot noi am înlesnit-o, și fiecare dintre noi, dacă nu sîntem ipocriți, folosește „dreptatea” ca pe o justificare, în special pentru obținerea unor poziții de putere sau de confort. Dreptatea e subiectivă sau e politică. E o convenție, dar rareori e o convenție democratică, atentă la toți ceilalți și la toate aspectele. Undeva, întotdeauna, există o altă dreptate, a celuilalt, la fel de justificată ca a ta.

Aveam vreo douăzeci de ani și mi-am dat seama că un vechi și bun prieten, care mă vizita destul de des, îmi fura cărți din casă. Ce nu știam atunci, și am aflat mai tîrziu, era că se afla într-o situație financiară mai precară decît lăsa să se vadă și avea nevoie de bani pentru a-și plăti ratele la facultate. O parte din banii aceia i-a obținut vînzîndu-și biblioteca la anticariat, dar se pare că volumele lui nu erau suficiente. Cum spuneam, nu aveam toate datele, am realizat doar că mă fură și, fără nici o explicație, nu l-am confruntat, am întrerupt orice relație cu el, i-am blocat numărul de telefon, nu l-am mai primit pe la mine și am încheiat astfel, abrupt, o prietenie care ținuse cîțiva ani și care îmi adusese destule satisfacții. Am avut dreptate? Bineînțeles. Dar am avut DREPTATE?

Cosmin Perța este scriitor. Cea mai recentă carte a sa este Dispariția, Editura Polirom, 2021.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

gaz pixabay com jpg
Invenția unui român care promite reducerea la jumătate a facturii de gaz
Invenția inginerului Dumitru Matei poate reduce facturile la gaz cu până la 70%. Rezultatele de până acum indică economii la consumul de gaze de la 40% până la 67%.
livada de smochini este langa buzau jpg
Un buzoian a pariat pe cultivarea smochinelor si a câștigat. Este favorizat de clima în schimbare
Culturile exotice de smochine încep să se dezvolte în România, pe fondul condițiilor climatice favorabile. Valentin Badea a pus pe picioare în mai puțin de doi ani o livadă de smochini, în Buzău.
zelenski cerere ucraina aderare nato foto twitter jpg
Ucraina susține că are sprijinul a 10 țări pentru aderarea la NATO
Mihailo Podoliak, consilier prezidenţial ucrainean, a afirmat că țările care susțin aderarea Ucrainei la NATO sunt „în mare parte țări care își amintesc de ghearele otrăvitoare ale imperiului rus”.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.