Ierusalimul păcătos

Francisca BĂLTĂCEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 702 din 3-9 august 2017
Cum este să fii acasă în excepţional jpeg

Alături de imaginile feerice, de făgăduințele pentru un viitor, fie și îndepărtat, dar plin de glorie, apare în Biblie și un cu totul alt chip al Ierusalimului: invective puternice, amenințări, prevestirea unor nenorociri care par decise definitiv. Și nu prezentate ca din partea unor oameni, ci chiar din gura lui Dumnezeu.

Ce se întîmplă? Dumnezeu își schimbă gîndul sau, cum susțin unii, El ar fi și bun și rău? Pentru a încerca să înțelegem, pasajele trebuie citite, așa cum e întotdeauna necesar pentru a înțelege ceva cu adevărat, în contextul lor – apropiat și îndepărtat. Aceste pasaje sînt numeroase; aici vom privi doar cîteva exemple.

Uneori se spune „Ierusalimul“, dar și, pur și simplu, „Cetatea“; alteori e metaforizat într-un personaj feminin, de pildă: „Fiica Sionului“. Evident, nu e vorba de o determinare geografică, arhitectonică etc. Ierusalimul este simbolul unității poporului și este mai ales locul Prezenței divine, pentru că acolo e Templul. În același timp, este „capitala“, locul autorităților și locul ce reprezintă întregul popor.

Și totuși, ce invective își aude din partea lui Dumnezeu… „Vai, Cetatea cea credincioasă, cum a ajuns o desfrînată! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, și acum e plină de ucigași!“ (Isaia 1:21)

„Fiu de om, arată-i Ierusalimului urîciunile lui și spune-i: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: (urmează o imagine alegorică a unei copile lepădate, pe care Dumnezeu a salvat-o, a crescut-o, a înfrumusețat-o)… Ți s-a dus vestea printre neamuri pentru frumusețea ta, căci era cu totul desăvîrșită, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul Dumnezeu. Dar te-ai încrezut în frumusețea ta și ai curvit la adăpostul numelui tău celui mare; ți-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor și te-ai dat lor»“ (Iezechiel 16: 3, 15-16).

Străbătînd Biblia, vedem că imaginea nu ține în primul rînd de sexualitate. Relația între Dumnezeu și popor e metaforizată frecvent în relația de iubire dintre bărbat și femeie, și mai ales în relația conjugală: pentru a face înțeleasă gravitatea idolatriei, ea e metaforizată în imaginea adulterului. Dumnezeu este Mirele, poporul este soția infidelă. Omul mînios pentru infidelitatea soției intuiește mult mai bine supărarea lui Dumnezeu pentru cultul adus idolilor, pericol mereu amenințător, de vreme ce toate popoarele din jur erau idolatre.

Pînă la urmă, de ce e așa de mare lupta lui Dumnezeu și, de aici, a trimișilor săi, pentru monoteismul pur? Mai întîi este vorba despre adevăr; despre a trăi în adevăr și nu în minciună. Nu doar ontologic, ci și factual. E cum ai spune tot ce ai pe suflet și ai implora ajutor, dar la capătul celălalt al firului nu e nimeni! Iar politeismul e însoțit și de un cu totul alt mod de comportare a omului, cu mult mai puțin respect pentru om.

Motivația invectivelor constă în decăderea spirituală a poporului, păcatele exprimate variază după epocă și după personalitatea profetului. Isaia continuă: „Mai-marii tăi sînt răzvrătiți părtași cu hoții, toți iubesc mita și aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate și pricina văduvei nu ajunge pînă la ei“ (Isaia 1: 23). Sau, în Iezechiel: „În tine, tatăl şi mama sînt dispreţuiţi, străinul este chinuit, orfanul şi văduva sînt asupriţi… În tine se ia mită pentru vărsare de sînge. Tu iei dobîndă şi camătă, jefuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine Mă uiţi, zice Domnul Dumnezeu.“ (22: 7, 12)

Alte păcate am spune azi că sînt „politice“, de fapt referindu-se tot la relația omului cu Dumnezeu: prea marea încredere a Ierusalimului în alianțe, într-un sprijin din partea marilor puteri din zonă, imitîndu-le păcatele și disprețuind ocrotirea divină: „Ea [Oholiba, un personaj feminin care reprezintă Ierusalimul] s-a aprins de dragoste după fiii Asiriei, după dregători și căpetenii, vecinii ei îmbrăcați în chip strălucit, călăreți călări pe cai, toți tineri și plăcuți“. „A zărit pe ziduri niște zugrăveli de bărbați… toți avînd înfățișarea unor viteji după felul babilonienilor, a căror țară de naștere este Chaldeea, și s-a aprins după ei la cea dintîi privire și le-a trimis soli în Chaldeea. Și fiii Babilonului au venit la ea…“ (Iezechiel 23: 12, 14-17).

Invectivele sînt urmate de amenințări. E important de văzut în ce constă pedeapsa. Să nu ne închipuim un Dumnezeu cu carnețelul în mînă, inventînd, cu sadism, chinuri speciale. Sînt pedepse ce țin de fenomenele naturii – perioade de secetă, o invazie de lăcuste –, mai mult pentru luare aminte; dar, esențialmente, atunci cînd omul e avertizat insistent și respinge avertismentul, Dumnezeu îl lasă să tragă consecințele. De pildă, atunci cînd, în ciuda avertismentelor repetate ale profetului Ieremia, care vedea că nu e momentul unei revolte, regele Țedekia se alătură unei coaliții împotriva Babilonului, e firesc ca acesta, stîrnit, să năvălească asupra Ierusalimului, în 587-586: orașul și Templul vor fi jefuite și distruse, o parte importantă a locuitorilor va fi dusă în exil în Babilon.

Trebuie observat că descrierea pedepselor e de multe ori condițională: e vorba în primul rînd de o chemare la convertire. Chiar cînd sînt decise definitiv, de exemplu cucerirea babiloniană, la capătul istoriei se află o lumină: exilații se vor putea întoarce, iar diaspora rămasă în Babilon a dezvoltat o cultură iudaică remarcabilă secole de-a rîndul.

Descrierea dezastrului e făcută în imagini voit terifiante, într-o revărsare poetică impresionantă, pentru a arăta gravitatea relelor săvîrșite de Ierusalim – de mai-marii poporului, de majoritatea locuitorilor. Dar niciodată Dumnezeu nu apare bucurîndu-se de dezastru: niciodată nu zice ceva de tipul „Ți-am spus eu! Așa-ți trebuie!“, dimpotrivă…

O convertire a poporului ar aduce salvarea; dar chiar și altfel, pînă la urmă Dumnezeu va interveni și va aduce salvarea: „Întoarceți-vă, fiilor care v-ați îndepărtat de mine, spune Domnul, căci Eu sînt stăpînul vostru și vă voi lua pe cîte unul dintr-o cetate și pe cîte doi dintr-o familie și vă voi aduce în Sion. Și vă voi da păstori după inima mea, care că vor hrăni cu știință și pricepere… În vremea aceea Ierusalimul va fi numit «tronul Domnului» și se vor aduna toate neamurile, pentru numele Domnului, la Ierusalim și nu vor mai umbla cu încăpățînare, în voia inimilor lor rele“ (Ieremia 3: 14-15, 17).

În momentul istoric în care se desfășoară acțiunea Noului Testament, distrugerea Templului și a cetății Ierusalimului este foarte aproape, chiar dacă nu era prevăzută și cu atît mai puțin dorită… Iisus o prevede, profetic, așa cum își prevede și moartea. Zice cu o oarecare ironie: „Trebuie să merg, fiindcă nu este cu putință să piară un profet afară din Ierusalim“ (Luca 13:\ 33-34). Dar spune cu nemărginită amărăciune cum Cetatea, care a respins de atîtea ori mîntuirea făgăduită de împlinirea cuvîntului lui Dumnezeu, l-a respins acum pe însuși Cuvîntul întrupat: „Ierusalime, Ierusalime, care îi ucizi pe profeți și îi omori cu pietre pe cei trimiși la tine, de cîte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi cum își adună găina puii sub aripi, și n-ați vrut! Iată, casa voastră va fi lăsată, căci vă spun: nu mă veți mai vedea pînă cînd nu veți zice: «Binecuvîntat cel care vine în numele Domnului!»“ E mai îndurerat de dezastrul care se va abate și asupra celor nevinovați decît de propria suferință; o spune urcînd pe Golgota: „Iar în urma lui venea mare mulțime de popor și de femei care-l plîngeau și-l jeleau. Dar Iisus, întorcîndu-se spre ele, le-a zis: «Fiice ale Ierusalimului, nu mă plîngeți pe mine, ci plîngeți-vă pe voi și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile în care se va spune: Fericite cele sterpe și pîntecele care n-au născut și sînii care n-au alăptat! Atunci vor începe a zice munților: cădeți peste noi! Și dealurilor: Acoperiți-ne!»“ (Luca 23: 27-30).

Dar la capăt este speranța: ucenicilor descumpăniți, El avea să le explice apoi: „Așa este scris: Christos trebuie să pătimească și să învie din morți a treia zi și să se vestească în numele lui convertirea spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începînd din Ierusalim“ (Luca 24: 46 47).

Biblia e un text format în trecut, dar menit a fi contemporan cu fiecare generație. În acest sens, are ceva de spus și azi. Atunci ce ar spune acum prin această imagine a Ierusalimului – și istoric, dar și dezvoltat în spiritual, simbolic? Poate că, pentru acela care vrea să schimbe lumea în bine, prima urgență este convertirea. Adică schimbarea gîndului și trăirea după cuvîntul divin. 

Francisca Băltăceanu este specialistă în filologie clasică şi ebraică, profesor invitat la Universitatea din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Umbra lui Putin în România. Un cunoscut expert în securitate explică de ce am devenit o țintă pentru spionajul rusesc
Rusia a pornit un veritabil război hibrid împotriva NATO, iar România e una dintre ținte. Analistul Hari Bucur Marcu a explicat motivele pentru care serviciile ruse sunt hiperactive în zonă și de ce România reprezintă o țintă importantă pentru spionii Kremlinului.
image
Mulți voluntari străini au crezut că sunt pregătiți să lupte în Ucraina, dar s-au înșelat, spune un veteran american
Unii voluntari occidentali care s-au alăturat războiului din Ucraina au fost uciși după ce s-au înrolat presupunând eronat că lupta va fi ușoară, a declarat pentru Business Insider un veteran american care a luptat în Ucraina de la începutul invaziei și până în decembrie.
image
„Copiii spun lucruri trăznite“, momente de colecție: Nu s-a oprit din râs toată emisiunea VIDEO
Virgul Ianțu s-a amuzat copios alături de fiecare copil care a spus un lucru amuzant în cadrul show-lui de televiziune.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.