Identitatea – o istorie înscrisă în oasele noastre

Alexandra ION
Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
Identitatea – o istorie înscrisă în oasele noastre jpeg

În ultimii ani am tot citit în presa internațională numeroase titluri precum: „Vechea populație britanică a fost înlocuită de nou-veniți acum 4.500 de ani“, „Analize de ADN vechi ne arată originile minoicilor și micenienilor“ sau „Vreți să aflați dacă aveți strămoși romani sau vikingi?“. Ni se promite că prin testarea materialului nostru genetic putem să ne aflăm istoria și astfel să răspundem la întrebarea cine sîntem noi. De la companii care vînd teste pentru aflarea strămoșilor pînă la proiecte de cercetare de arheologie finanțate cu multe milioane de euro la nivel european se pare că societatea este cuprinsă de ceea ce Dorothy Nelkin și Susan Lindee au numit o „mistică a ADN-ului“.

„Tocmai am făcut un test ADN…“, cînta încă din 2017 rapperița Lizzo, iar festivalul Eurovision de anul trecut a avut ca partener una dintre marile companii care oferă teste de aflare a strămoșilor, sub sloganul „O mare familie“. Se pare că nevoia umană de a ști cine sîntem și de unde venim este mai presantă ca oricînd în secolul XXI. Într-o epocă în care importanța miturilor, legendelor și memoriile de familie încep să se piardă, știința este adusă pentru a umple lacunele și a răspunde la aceste întrebări. Și ce este interesant e faptul că în special corpurile și oasele noastre încep să fie văzute drept conținînd „istoria“ și identitatea noastră. Însă noțiunea de identitate pe care aceste narațiuni o promovează rămîne o iluzie, în realitate lucrurile fiind mai complexe. Iar rezultatul este o confuzie între identități culturale și material biologic-genetic.

Daniela Ecaterina Cutaş, o cercetătoare în filosofie practică, povestea în articolul „Istoria din noi“ (Scena9) că „unul dintre primele lucruri pe care le află un om originar din România care își face un test ADN oferit de vreuna dintre companiile de pe piață (cum ar fi AncestryDNA, 23andme, sau MyHeritage) este că nici una dintre ele nu poate confirma o origine „românească“. În schimb, utilizatorii obțin un profil care conține elemente generice mixte ale identității lor, cum ar fi balcanici, greci, est-europeni, iberici etc. Ce înseamnă însă aceste etichete, ce înseamnă să fii român, balcanic sau „cu elemente iberice“? Cu siguranță, acestea sînt identități culturale, definite și redefinite de-a lungul istoriei. Cum s-a ajuns însă la testarea lor genetică?

Una dintre principalele explicații este legată de dezvoltarea disciplinelor care au localizat identitatea și variabilitatea umană la nivelul corpului fizic. Înainte să fie genetica, au fost arheologia și antropologia fizică. La începutul secolului XX, cercetătorii au sperat că pot spune ceva despre originea grupurilor de oameni, încadrîndu-i în mari categorii. O seamă de arheologi precum Gustav Kossina sau Vere Gordon Childe au crezut că pe baza urmelor materiale ale trecutului – vase, arhitectură, morminte – pot fi identificate grupuri etnice clar delimitate, în viziunea lor etnia suprapunîndu-se peste o anumită cultură materială. Antropologii, la rîndul lor, au măsurat și au descris oasele, în special craniul, în speranța că fiecare individ poate fi încadrat într-un tip antropologic sau rasial. Așa se vorbea despre tipuri populaționale precum „tipul dolico-mezocefal“, „tipul protoeuropid“ sau cel „mediteranoid“. După cum indică și numele, tipurile de populații erau circumscrise anumitor regiuni geografice, existînd o legătură strînsă între constituțiile biologice, cadrul geografic și cultură în viziunea cercetătorilor. Pe linia aceluiași model, și în România interbelică, antropologul Francisc I. Rainer a adunat o colecție de peste 4.000 de cranii care să documenteze „tipul român“. Însă curînd a realizat că nu există un tip unitar din punct de vedere fizic, datorită dinamicii populaționale de-a lungul istoriei.

Treptat aceste tipologii și-au arătat limitele și au fost abandonate. Analizele s‑au mutat pe scrierea biografiei indivizilor, prin citirea semnelor pe care viața lor a lăsat-o pe oase. De exemplu, pe baza aspectului anumitor zone-cheie ale corpului – bărbia, fruntea, spatele craniului, pelvisul, aspectul oaselor lungi – se poate determina sexul persoanei. Apoi, în funcție de modificări la nivelul craniului, uzura dinților, aspectul țesutului spongios din oase ș.a., se poate estima vîrsta. Dacă persoana a suferit de boli, putem spune și asta, însă numai dacă a trăit suficient de mult cu ele încît acestea să afecteze scheletul. Chiar și unele activități fizice intense și repetate făcute de o persoană își pot lăsa amprenta pe scheletul său – a mers mult, a îngenucheat repetat, a tras cu arcul? Apoi, îmbogățind analiza cu alte date, putem afla ce dietă a avut o persoană, locul de origine sau unde și-a petrecut sfîrșitul vieții – cum s-a întîmplat în cazul lui Ötzi. Treptat, punînd cap la cap informațiile pe care ni le dă scheletul, dar și contextul în care îl găsim, ne putem imagina dacă cineva a fost bogat sau sărac, dacă a avut o familie sau a fost îngrijit cînd a fost rănit, sau dacă societatea l-a tratat diferit – poate a fost un conducător și are un mormînt mai bogat, sau a fost considerat vrăjitor și cei vii și‑au luat măsuri să nu se mai întoarcă din morți. Sau poate a fost omorît și abandonat undeva, refuzîndu-i-se un loc potrivit. Corpul uman își construiește identitatea la granița mai multor scale temporale: unele coboară mult în timp și spun povestea evoluției speciei și a mișcărilor de populații de-a lungul vremii, iar altele ne sînt mult mai aproape, ancorate în povestea familiei noastre sau a modului cum ne modelăm noi. Aducînd împreună date biologice, dar și de antropologie culturală și istorie, identitatea unei persoane capătă astfel treptat contur.

Dar aspirațiile de a obține răspunsuri științifice, înțelese ca „obiective“, la întrebarea cine sîntem ne bîntuie și astăzi, iar noul trend ADN este expresia lor. Este interesant de văzut cum acest trend al căutării de origini în care genetica joacă un rol esențial în ultimii ani a influențat inclusiv modul cum definim identitatea în dimensiune istorică. De la analizele osemintelor de regi medievali la descoperiri preistorice, identitatea pare legată mai mult ca oricînd de istoria cuprinsă în străfundurile corpului nostru. Spre exemplu, analiza osemintelor domnitorului medieval Vladislav I Vlaicu, înmormîntat la Curtea de Argeș, a încercat să vadă dacă poate identifica, prin studii genetice, dacă acesta a fost cuman. Implicit se sugera că identitatea lui – cuman sau român – va afecta felul cum ne înțelegem propria identitate națională. Problema a fost însă că o identitate etnică și culturală nu se suprapune peste o identitate genetică.

Un alt exemplu frecvent întîlnit astăzi este cazul narațiunilor despre marile migrații care și-au lăsat amprenta la scara continentului și asupra locuitorilor acestuia. Așa este cazul introducerii neoliticului în Balcani acum 8.000 ani – introducerea agriculturii, a domesticirii animalelor, a ceramicii și a unor așezări sedentare –, interpretat prin analize ADN ca fiind rezultatul unor migrații din Anatolia. Similară este teza conform căreia neoliticul a fost introdus pe teritoriul actual al Marii Britanii dinspre continentul european odată cu venirea populațiilor Bell-Beaker. Ne putem lesne închipui cum, în contexte politice actuale precum Brexit-ul, astfel de studii care susțin că cea mai mare parte a genomului britanicilor provine de pe continent sînt imediat preluate de presă ca argumente ale unor vechi legături între Europa și Marea Britanie – o identitate europeană veche și nu insularitate. Ce pierd însă din vedere aceste narațiuni este realitatea arheologică: lucrurile apar mult mai nuanțate la o scară mică, a unui sit arheologic, unde poate apar noi indivizi, dar se și continuă obiceiuri dinaintea venirii lor, sau cultura materială neolitică pe care aceștia o au este diferită de cea din zonele presupuse a fi de origine.

În aceste cazuri, genetica nu face altceva decît să înlocuiască ca importanță vechile studii osteologice, însă în esență rămîne aceeași perspectivă: noi sîntem în primul rînd un organism biologic-genetic, fără a se ține cont că umanitatea înseamnă mult mai mult. Cum răspunde o persoană în fața lumii, cum este modelată de propriile experiențe și, în final, „Cine credem noi că sîntem de fapt“, pentru a o parafraza pe Daniela Hoffman? În plus, adesea se pierde din vedere că grupuri umane cu același trecut genetic, cel mai probabil au căpătat expresii culturale variate în fața unor istorii diferite. Chiar și corpul se schimbă în noi contexte geografice și culturale, după cum a demonstrat antropologul american Franz Boas încă din 1912. În studiul său, el a arătat cum copiii născuți în SUA din părinți imigranți au alte măsurători craniene și înălțimi decît părinții lor.

Întrebat care este identitatea sa, sociologul Zoltan Rostas a răspuns că este un „maghiar ardelean care publică acum mai mult în limba română“ (Demeny 2019). În cazul său, cît de mult din această identitate cu mai multe straturi ar fi surprinsă printr-un studiu al scheletului sau un test genetic? După cum povestea și Daniela Ecaterina Cutaș în textul ei, pe măsură ce istoria merge înainte, granițele politice și legăturile familiale se schimbă, astfel încît chiar și oamenii născuți în același sat pot avea identități diferite, decenii sau secole mai tîrziu. Iar în lumea globală în care trăim, acest fapt este și mai marcant. Astfel, poate că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este: ce poveste alegem să spunem despre noi înșine și ce spune această alegere despre cine sîntem?

Alexandra Ion este arheolog și antropolog. Recent a publicat volumul Regi, sfinți și anonimi. Cercetători și oseminte umane în arheologia din România (Editura Cetatea de Scaun).

Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?
p 10 jpg
Gîndirea artificială pripită: cu ChatGPT la taclale
Gîndirea pripită este un termen folosit pentru a descrie procesul de luare a deciziilor sau de trage concluzii în modul rapid și fără o analiză sau o examinare adecvată.
p 11 Petre Gheorghiu in rolul lui Zaharia Trahanache jpg
Pentru o istorie a „puținticăi (ne)răbdări”
Carol al II-lea: mare pripit, dacă ne luăm după renunțările la renunțările la Tron.
p 12 jpg
Altul mai bun nu avem
Observ că ne trăim viețile de cîtva timp ca într-un proces penal.
p 13 jpg
Judecata pripită, gîndirea automată
Permanent ni se cere acţiune rapidă, reacţie promptă. Şi cînd ne mai gîndim?
p 14 sus jpg
Antidotul judecății pripite
Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.
640px Three Democratic bosses of Maryland seated and drinking from mugs   L  to R   George(?) N  Lewis, John S  Kelly, John J  Mahon LCCN2006683418 jpg
O lume a incluziunii e ca un sat mai mare
O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Adevarul.ro

image
Preotul care a jignit iubitorii de animale primește replica unui călugăr: „Ele nu l-au izgonit pe Iisus“
Mesajele publicate de preotul Matei Vulcănescu despre iubitorii de animale au stârnit controverse. Un călugăr de la Schitul Straja din Hunedoara arată de ce animalele trebuie iubite și nu disprețuite.
image
Fetiță lăsată de părinți în apă fierbinte, moartă în chinuri. Soții criminali au contestat arestarea
Doi soți din Călărași au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, pentru că și-au lăsat fiica de 2 ani și 10 luni să moară în chinuri. În rechizitoriul procurorilor se menționează că fetița s-a aflat în agonie timp de mai multe ore.
image
Cum sunt relațiile în care femeia e mai în vârstă decât bărbatul
Într-o lume încărcată de prejudecăţi, rolul bărbatului într-o relație de cuplu este văzut ca fiind acela de a oferi protecție și stabilitate familiei și partenerei.

HIstoria.ro

image
De ce se urau de moarte Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş. Duşmănia lor apare într-un document de la Vatican!
Vlad Ţepeş, domn al Munteniei în trei rânduri, şi Ştefan cel Mare, voievodul care a condus Moldova timp de aproape jumătate de secol, au avut relaţii sinuoase, în funcţie de conjunctura politică a vremii şi de interesele administrative.
image
Château La Coste, în Provence: ce descoperire!
Ce e, până la urmă, Château La Coste? Un spaţiu magic, construit în jurul unei îndeletniciri cu tradiţie: facerea vinului.
image
Crucificarea lui Hristos i-a apărut în vis lui Salvador Dalí
Dalí a precizat că a avut un vis în care i-a fost dezvăluită importanța înfățișării lui Hristos astfel.