Homo video ludens
Pe 29 noiembrie 1972, compania americană Atari lansa pe piață prima generație de jocuri video sub numele de Pong: un tub catodic cu o grafică bidimensională, încastrat într-un dulap de furnir, cu care puteai juca tenis, singur sau în doi, folosind două butoane.
Cu acest Pong, al cărui succes comercial a fost considerabil, s-au pus bazele industriei de jocuri video care, azi, înseamnă o industrie de miliarde de dolari, milioane de jucători interconectați pe tot mapamondul, diversificare tipologică constantă, inovație tehnologică, fenomen cultural, experiment socio-economic, implicații psiho-etice ș.a.
Create în perioada Războiului Rece, popularitatea și impactul jocurilor video au fost accelerate de pandemie, și atunci, ca și acum, ele ieșind în întîmpinarea unor multiple și profunde nevoi umane. Configurația, aspectul, complexitatea, implicațiile, performanțele, toate aceste dimensiuni au cunoscut o metamorfoză dramatică în această jumătate de secol de maturizare a industriei în care de la simplele jocuri sportive cu consolă s-a trecut prin shooter-e și exerciții de strategie, ajungîndu-se la vieți alternative cu căști de Realitate Virtuală și criptomonede.
În diversitatea lor, jocurile video contribuie în mod neechivoc la o îmbogățire culturală, artistică, morală și emoțională. Nivelul de informație istorică, tehnologică, politică sau economică oferit de jocuri este considerabil. Jocurile video sînt o formă de artă care oferă deopotrivă divertisment și educație, satisfacție sportivă și cunoaștere, escapism și interactivitate, relaxare și dependență, fantezie și simulacru, experiență estetică și exersarea deprinderilor practice. O „ofertă” asemănătoare cu aceea a celorlalte arte de la care s-au inspirat și care, la rîndul lor, au fost influențare de universul jocurilor: filmele, literatura, muzica, grafica sau pictura. Cum bine subliniază unul dintre colaboratorii acestor pagini, jocurile ne pot oferi călătorii în timpuri și societăți istorice, ne asigură exerciții introspective nebănuite prin suspendarea constrîngerilor și a judecății lumii din jur, ne pun la dispoziție experimente mentale fascinante despre societate, etică și creație, contribuind la înțelegerea multor fenomene complexe cu care ne confruntăm în prezent.
Prin joc experimentăm, retrași în camera noastră, competiția sportivă, războiul, munca. Dar cu ce consecințe mentale, morale, sociale? Există o enormă preocupare pentru aceste aspect cu potențial dăunător al jocurilor video, care pot crea dependență, distorsionare a percepției realului, comportament violent, preocupare susținută de avertizările panicarde din mass-media, apărătoare ipocrite ale așa-ziselor valori fundamentale.
Dar cum stau cu adevărat lucrurile după această primă jumătate de secol în care „jocurile video” au devenit o denumire foarte generică pentru ceva omniprezent și accesibil oricui?
