Homo Roboticus
„Suferim mai mult în imaginația noastră decît în realitate.“ – Seneca
Cînd vine vorba de frisoanele legate de viitorul apropiat, românii se uită în primul rînd la portofel (spre comparație, frica cea mai mare a unui francez este nefericirea copilului său, șomajul este abia pe locul al patrulea, după frica de boală și degradarea mediului). Temerile că-și pierd locul de muncă (28%) și că le cresc ratele bancare (21%) le urcă cel mai mult pulsul angajaților din România, motiv pentru care în jur de 70% strîng disciplinat bani albi pentru zile negre (nivelul depozitelor din bănci a atins un nivel record anul trecut), arată un studiu al Erste Asset Management dat publicității în primăvara aceasta.
Anul trecut, fricile de top erau legate de criza politică, creșterea prețurilor, nesiguranța locului de muncă, boală, lipsa de perspectivă. Sînt temeri recurente și rezistente – un sondaj IRES de acum trei ani releva că aproximativ 2 din 10 români se simțeau amenințați de ceva, cei mai mulți de sărăcie sau de lipsa banilor. „Riscuri precum nesiguranța locului de muncă sau șomajul sînt cele cu care ne am obișnuit în ultimele decenii“, explica la acel moment sociologul Vasile Dîncu.
Așadar, tabloul arată cam așa: în economia românească există un deficit de forță de muncă pe anumite meserii, lucru intens mediatizat și de care se plînge tot mediul de business. Frica de top a angajatului român rămîne totuși legată de locul de muncă – nu-l are sau e nesigur (paradoxal, avem printre cele mai mici rate de șomaj din Uniunea Europeană). Adăugăm și automatizarea în tot mai multe paliere de business, fenomen care va șterge în cîțiva ani niște meserii din nomenclator. Deficitul de care am amintit ar putea fi ameliorat de automatizarea și preluarea unor procese, cu condiția să fie vorba de meseriile unde există penurie. În caz contrar însă, toate schimbările pe care le vor provoca în piața muncii așa numitele tehnologii disruptive vor adînci frica românilor legată de pierderea locului de muncă. Fiind chiar o frică din Top 3 și pe fondul mediatizării alarmiste legate de noile tehnologii, inteligență artificială (AI) și roboți, frica ar putea da în panică de-a binelea.
Ne liniștește oarecum studiul „Românii, un viitor previzibil?“ din 2012 al celor de la Result Development. A reieșit că trăsăturile definitorii ale angajaților români sînt creativitatea și inovarea, inteligenţa, independenţa, dorinţa de schimbare, competitivitatea, îndrăzneala, curajul. Astfel echipat, te gîndești că românului nu ar trebui să-i fie deloc frică de viitor. Pleiada de calități este însă contrabalansată (în unele cazuri spre anulare, probabil) de propriile limitări, spune studiul – dorinţa de putere, invidia, pasivitatea, fatalismul şi resemnarea. Cercetarea este relevantă pentru că eșantionul de 1132 de respondenți a fost format în proporție de 90% din angajaţi, din mediul urban și cu studii superioare. Devine de neînțeles cum, cu un astfel de portret-robot, totuși pierderea locului de muncă este cea mai mare frică. Dacă ne uităm însă la oamenii de afaceri și directorii executivi, rezultatele cercetării din 2012 bat realitatea. Vorbind despre viitor prin prisma impactului tehnologiilor avansate, oamenii de afaceri nu s-au arătat deloc speriați. Și nu că nu ar avea motive – ca și în cazul locurilor de muncă, modele întregi de business vor dispărea odată cu automatizarea și integrarea a tot mai multe forme de AI. Presiunea de a se adapta, de a inova și de a integra inovațiile altora este uriașă, la fel ca în cazul angajaților. Dar mai toți văd în tehnologiile viitorului o șansă, nicidecum o sursă de panică.
Angajat sau antreprenor, ar trebui sau nu să ne fie frică de viitor? Este clar că ne aflăm în plin proces de gestație a unei lumi noi, despre care se scrie deja inflaționist și adesea discuțiile ies rapid din sfera tehnologiei, se nuanțează și ajung să înglobeze recurentele dileme ale omenirii legate de identitate, conștiință, inteligență, alegeri personale, evoluție, etică și tot așa.
Pe cei fezandați bine și de cinematografia SF americană îi sperie de-a binelea să citească despre un anume -Neil Harbisson, primul cyborg cu identitatea recunoscută și atestată ca atare de statul britanic.
Sau de artistul cipriot Stelarc, care și-a propus să modifice arhitectura propriului corp, așa că și-a crescut o a treia ureche pe mînă, pe care acum încearcă să o conecteze la satul global prin wi-fi. „Iar ceilalți vor putea să urmărească împreună cu mine o conversaţie sau un concert, oriunde aș fi“, ne explică artistul.
Frica multora, cînd află despre algoritmi tot mai puternici și mai sofisticați, care cîștigă deja scrutinuri chiar în țara democrației, ne ghidează opțiunile de cumpărare prin site-uri și rețele sociale, ne conduc mașinile etc., este că în viitor tehnologia, sub orice chip va fi ea, ne va lăsa fără identitate, fără sens, inutilii planetei, lipsiți de relevanță economică și politică, așa cum arată sumbra proiecție a scriitorului israelian Noah Yuval Harari. Răul pe care ni-l fac algoritmii nu este de tipul celui imaginat cinematografic, ci mult mai subtil. Amenințarea inteligenței artificiale (AI) vine din banalizare și va deveni banală prin omniprezență. Va fi indispensabilă (aduce avantaje de necontestat) și așa ne va prelua viața fără să ne dăm seama. Nu va mai fi un gadget, ci un stăpîn care ne va dicta alegerile, ne sperie Harari.
Nu știm dacă profeția lui se va adeveri, cert este că vom asista la un declin (se întîmplă deja) al meseriilor convenționale, începînd cu cele care presupun sarcini repetitive, dar nu vor scăpa nici industriile gulerelor albe.
Există, desigur, și aceia care văd partea plină a paharului și nu întrevăd nimic apocaliptic în tehnologiile tot mai avansate. Plini de alte temeri – legate de instabilitatea politică din țară, de volatilitatea mediului economic internațional, de competiția crîncenă, de ascensiunea politicilor protecționiste etc. –, antreprenorii cu care am discutat nu au împărtășit scenariile alarmiste legate de ciocnirea omului cu mașina. „Nu mi-e frică de viitor și de tehnologiile pe care le va aduce pentru că eu de mic citeam SF“, a sunat cel mai dezarmant răspuns, venit de la Sergiu Neguț, business angel. El se numără, ca și antreprenorii Florin Talpeș și Dragoș Dinu, printre cei care apreciază faptul că automatizarea va elibera mult timp prețios (de care azi ne plîngem repetitiv că nu ne este suficient) pentru a se concentra pe activități care contează mai mult sau pe ceea ce le place mai mult. Potrivit firmei de cercetare McKinsey, pînă la 20% din timpul unui CEO poate fi eliberat prin RPA (Robotic Process Automation). „RPA, AI și blockchain vor schimba complet configurarea business-urilor, precum și meseriile“, spune Daniela Apolozan, director operaţional şi cofondator al DocProcess, companie care automatizează procese financiare. Așadar, nu trebuie să percepem acest viitor în paradigma om versus mașină, ci omul care lucrează cu mașina, cred neînfricații cu care am discutat.
Există totuși o temere. Nu că vor dispărea locuri de muncă îi sperie – deși acum se plîng la unison de lipsa forței de muncă –, ci deficitul abilităților pentru ocuparea noilor tipuri de meserii. Cum piața muncii este strîns legată de sistemul educațional, este limpede că va fi nevoie nu de schimbare, ci de resetarea lui, dat fiind că 65% din job-urile pe care le vor avea copiii care încep astăzi școala nu există încă, indică cercetările. „România, ca toate țările din Europa Centrală și de Est, a avut un avantaj prin faptul că educația așa-numită STEM (științe, tehnologie, inginerie și matematică) a fost făcută bine timp de generații“, remarcă unul dintre optimiștii cu care am discutat, Florin Talpeș, fondator și CEO al IT Bitdefender, cel mai cunoscut brand românesc hi-tech la nivel internaţional şi cel mai mare producător local de -software. Am putea pleca așadar din -pole position din acest punct de vedere, „dacă reușim să păstrăm acest avantaj, pentru că în viitor orice meserie va presupune un grad de integrare cu tehnologia“, a adăugat acesta.
Se vorbește nu doar despre noi meserii, ci și despre apariția unui nou tip de antreprenoriat. Antreprenorul social, cel care va alege piețe non-profit în detrimentul celor tradiționale. Studiile spun că, astăzi, cu modul de viață pe care îl are, omul își folosește o mică parte din potențialul său intelectual. Muncind mai puțin, va elibera timp pentru a se concentra mai mult doar pe ceea ce îi place, pe spiritualitate, pentru a se redescoperi, spun optimiștii. Sau pentru a fi mai angoasat, simțindu-se lipsit de sens, vor sări cei înfricoșați (sau lucizii?) de perspectiva aceasta.
Cyborg-ul Neil Harbisson îi entuziasmează pe mulți (sigur, nu și pe Francis Fukuyama) pentru că modificarea omului prin biotehnologie și cibernetică, post-omul, conține cumva promisiunea nemuririi. În definitiv, Harbisson este creația celei mai mari frici a omului, frica de moarte, pe care, inovînd, creînd, construind, încearcă să o păcălească.
Mimi Noel este jurnalistă la revista New Money.
