Hipsterul – portret-robot subiectiv

Publicat în Dilema Veche nr. 414 din 19 - 25 ianuarie 2012
Hipsterul – portret robot subiectiv jpeg

Ca să nu întrebăm, direct şi brutal, „eşti hipster?”, am preferat să cerem trei motive pentru care tinerele şi tinerii de mai jos ar putea fi luaţi drept hipsteri. Această anchetă n-ar fi fost posibilă fără Facebook.

1. Am scris cîteva texte chick lit, am înregistrat voce pentru cîteva piese electro, am făcut tone de poze penibile şi am apărut în reviste online sau print la rubricile de fashion, fără să ascund vreodată că lucrurile profunde mă deprimă.

2. Primesc comentarii ca „eşti praf“, „îţi place pizza?“ sau „pilaf cu mici“ pe blogul meu. 

3. Am citit definiţia asta pentru hipsteri: „Someone who listens to bands you’ve never heard of, wears ironic tee-shirts, and believes they are better than you“. La al doilea punct recunosc – aş schimba tricourile imprimate pe orice din caşmir, dar cu ultimul sînt de acord în totalitate, iar autoironia ar putea fi asul din borsetă al multora dintre cei care poartă raybani (Michiko Koshino în cazul meu) şi se tem să fie etichetaţi drept hipsteri. 

Iulia Burtea – copywriter, scrie pe dreamsize.ro.


Nu mă deranjează eticheta ocazională de hipster, chiar dacă locuiesc într-o garsonieră de cartier, în care, deloc ironic, ascult UTV şi port pantaloni de trening. Există însă motive care explică confuzia:

1. Trăiesc mult pe net, căutînd subiecte, lecturi şi inspiraţie. Cînd dau peste fotografii cu bufniţe, biblioteci şi brioşe, le împărtăşesc şi cu alţii pentru că drăgălăşenia e irezistibilă. Am şi cont pe Instagram, unde încarc fotografii cu mîncare, trecute prin diverse filtre retro.

2. Fiind jurnalist, nu prea susţin lucruri fără să le fi cercetat. Cînd am declarat că nu sînt hipster, citisem un tratat cultural despre originea şi înţelesul cuvîntului. Am senzaţia că preţiozitatea de explorator, combinată cu negarea, lucrează împotriva mea.

3. Am o aversiune faţă de localurile cu fum, aşa că ies rar în oraş, dar cînd o fac, mă nimeresc în sol fertil pentru hipsteri – fie cluburi indie unde merg ca nostalgicul căruia îi lipseşte SUA pe care am părăsit-o acum cinci ani; fie în baruri cu mult design, unde merg pentru bitterul de Murfatlar care nu se găseşte la magazine.

Cristian Lupşa – editorul publicaţiei Decât o Revistă, care nu e o „revistă de hipsteri“, ci o platformă de jurnalism narativ.


Am aflat cu stupoare astă-vară, în timp ce mă delectam cu nişte filme deloc mainstream la TIFF, că aş fi hipsteriţă. Am negat vehement, ceea ce l-a făcut pe amicul care decretase asta să îmi spună că pînă şi această negare e un semn că sînt.

Motivaţia lui, citită la momentul ăla dintr-un dicţionar urban, se baza pe următoarele elemente, regăsite cu uşurinţă şi în viaţa mea:

1. Gusturi muzicale – indie rock. Ce triste ar fi zilele fără The National, The Editors şi toţi ceilalţi care s-au perindat anul ăsta la Summer Well. Sau ce mi-ar fi fost toamna-iarna fără Lana Del Rey!?

2. Acte culturale – nici cele mai obscure spectacole sau expoziţii nu-mi scapă din vedere, dar fug cît mă ţin picioarele de teatre naţionale şi spectacole pentru mase. Fac deplasări culturale în ţară şi în străinătate.

3. Modalitate de transport – bicicleta. Cumpărată dintr-un second-hand online, semicursiera austriacă albă veche de vreo 40 de ani e mijlocul de deplasare ideal pentru ca rochiile vintage să vadă lumina soarelui.

Cătălina Miciu – lucrează într-o bancă şi scrie cronici culturale pe www.gingergroup.ro.  


1. Participarea (dar mai ales întîrzierea) la evenimentele mondene

Se pare că această regulă a demoazelelor de pe vremuri se aplică şi hipsteriţelor de azi. După ce într-o săptămînă am reuşit să ajung două ore mai tîrziu la o lansare de carte, la care nu mai rămăsese nimeni, şi la spartul a două petreceri, cineva m-a întrebat de ce ajung mereu aşa de tîrziu. N-am apucat să răspund pentru că altcineva a făcut-o înaintea mea. „Aşa e ea, cool“.  

2. Prietenii fotografi

Un prieten fotograf a proclamat recent la o bere că succesul unei tipe pe Facebook este asigurat dacă are unul sau mai mulţi prieteni fotografi care s-o ia drept model. Cu cel puţin cinci prieteni-fotografi la activ, dintre care şi un unchi care mă scoate în parc să-i pozez, am bifat-o cu mîndrie şi pe asta. 

3. Imaturitatea 

...trebuie să fie o trăsătură esenţială a hipsterului. Ea se traduce printr-o nevoie de atenţie aproape copilărească, dar şi o curiozitate de pisică, dublată de o deschidere spre tot ce e nou în socioculturale. Ultima mi-e necesară la serviciu, pe celelalte le aveam de la natură. 

Karin Budrugeac – PR la Institutul Francez din Bucureşti.


1. merg pe bicicletă la serviciu (atunci cînd am serviciu)

2. o cunosc pe Iulia Burtea dinainte să ajungă „Iulia Burtea“

3. mă seacă etichetele şi judecăţile de valoare

Fiecare generaţie are nevoie să dea vina pe cineva. Beatnici, hipioţi, roacări, punkeri, grungeri, pokemoni – toţi au fost alergaţi pe stradă de „oameni de bine“ care au găsit folositor să le aplice o corecţie. O „normalizare“. Însă cei enumeraţi mai sus îşi poartă cu mîndrie steagul, apartenenţa la grup. Intră în scenă hipsterul. Ştie cineva ce e un „hipster“? Problema definirii termenului e elocventă pentru o caracteristică a culturii lor: „evazivul“. Hipsterul are oroare de etichete şi, ca să le combată, le preia, le amestecă, le dizolvă semnificaţia, le parodiază, le deconstruieşte. De aceea, un hipster nu va accepta cu uşurinţă să fie numit „hipster“; şi, tot de aceea, termenul a ajuns să fie folosit ca insultă. E un cuvînt la îndemînă pentru cei frustraţi că nu prind mesajul, care simt că le fuge de sub picioare statutul moştenit de la tata sau cîştigat cu sudoare într-un birou aseptic. Ce să fac cu BMW-ul meu X5 şi cu hainele de la Zara dacă ăştia merg pe bicicletă şi se îmbracă de la SH? Sigur, putem vorbi despre „fetişizarea autenticului“ (Christian Lorenzen) sau despre „epuizarea pastişei şi ironiei ca forţe estetice“ (Rob Horning), calamităţi operate de aceste termite pe nume „hipsteri“. La naiba, pare o discuţie mai interesantă decît chiloţii lui Britney Spears.

Cristian Neagoe – masterand în Etică aplicată la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti.


Cum ar arăta cel mai scurt film cu hipsteri: începe cu el, indice de masă corporală sub 17, vîrstă sub 25 – preferabil sub 20, umeri-gît-cap la unghi de 45, ochi obturaţi de păr, urechi astupate de căşti, contact cu lumea tăiat chirurgical. Se scurge pe lîngă zidurile decrepite de pe partea cool a străzii, mereu indecis dacă să mai ridice piciorul, atent doar dacă umbra dă estetic printre crăpăturile arty. Intră la subsol – ce păcat că nu se poate mai adînc! –, ia cea mai design sticlă de bere, glisează coregrafic prin mulţime şi se îndreaptă spre cel mai întunecat colţ. Dă muzica mai tare. Blugii nu îi permit să se aşeze, dar obţine totuşi un maximum de linii frînte prin intersecţii simultane cu peretele.  

Apare şi ea, indice de masă corporală sub 17, vîrstă sub 25, retro pînă la Dumnezeu sau măcar pînă la străbunica, ochelari cu ramă groasă, neagră, pătrată, contrast perfect cu dîrele albe de i-plastic care i se scurg din urechi. Cu vîrfurile degetelor atinge cea mai design sticlă de bere, zîmbeşte superior barmanului – te-am reţinut ca pe prelungirea mîinii care îmi dă berea – apoi caută cel mai întunecat loc.

iPod out, next, volum maxim. Sincron. În cel mai întunecat loc al barului, două perechi de ochi schimbă rapid informaţii. La ea pe ecran primul album al trupei de care nu a auzit încă nimeni. La el pe ecran al doilea album al trupei de care tot nu a auzit nimeni. Contact eşuat. Ea caută alt colţ, unul de calitate. 

Trec cîteva ore de pură şi artistică depresie urbană. Fiecare cu colţul lui, pendulînd între ce zicea şi ce nu zicea nici măcar Miranda July, fiecare un dicţionar aproape viu de citate.  

În bar intră hipsterul. Muşcă dintr-un dublu ciz în timp ce se uită prin club. Şterge o idee de grăsime pe pantaloni, baleiază locul scurt, ca din obligaţie, se strîmbă perceptibil doar pentru un hipster de calitate şi pleacă de unde a venit. Sfîrşit.

Marius Olteanu – regizor. 


Primul motiv e că apar în cîteva fotografii cu nişte oameni pe care alţi oameni îi consideră hipsteri. Al doilea motiv e că am purtat o vară converşi şi am avut un fel de plasă de umăr (dar m-am întors repede la ghiozdan). Al treilea motiv e că îmi place să fiu troll şi să mă întreb despre hipstereală în gura mare pînă cînd cineva muşcă momeala şi începe să-mi explice ce e hip. În plus, nu-s tînăr conservator care vrea familie şi normalitate, nu-s corporatist care visează excel şi sap, nu-s intelectual rafinat care să explice suferinţele mamei lui Dreyfus, ascult muzică electronică, dansez la petreceri şi am fost un early adopter de mic.

Constantin Vică – dr. în etica noilor tehnologii la Universitatea Bucureşti. 

anchetă realizată de Luiza VASILIU şi Bogdan IANCU

Foto: Andrei PUNGOVSCHI

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.