Harta

Publicat în Dilema Veche nr. 950 din 23 – 29 iunie 2022
image

La invitația de a contribui la acest Dosar, primul gînd a fost că s-au aliniat lucrurile cum nu se putea mai bine. Că voi scrie textul din rezidența Cărturești, al cărei scop este să finalizez taman o carte despre o țară în care aș vrea să (mai) trăiesc – Vietnam. Dar socoteala din tîrg și alea-alea, iată cum se face că da, scriu din rezidența Cărturești, dintr-un loc absolut minunat și în compania altor doi colegi scriitori. Doar că visul umed, de vreo cîteva zile de cînd am ajuns, nu este despre cum ar fi să mai trăiesc în Vietnam, ci despre cum ar fi să trăiesc în România.

Aș putea foarte bine să încep cu cele două „concepte” la care orice antropolog are alergie: ar fi exotic și fascinant. După vreo douăzeci de ani prin alte părți, dintre care ultimii trei ani în Asia, România fix așa este. Am să încerc, însă, să nu mă repet cu descrieri despre reverse cultural shock, nici să cad în sindromul Răducioiu; dar n-am putut să nu remarc cum, venind din Japonia, iar mi se par toți oamenii prea mari și dizgrațioși (să ne înțelegem, eu pe mine nu mă văd), lipsiți de eleganță și neîndemînatici, ca niște bebeluși uriași, pufoși.

Vin dintr-o țară în care poți trasa cadastrul după cozile regulamentare din stațiile de autobuz. La aterizarea pe Otopeni, pilotul a anunțat calm că ne vom disembark by row, drept urmare please remain seated. În două secunde, tot avionul era în picioare. Eu nu mă ridicasem, nici n-aș fi apucat, iar domnul de lîngă mine m-a întrebat iritat „Ce așteptați?”. Am reprodus vorbele pilotului și-am primit un „Ei, a zis pilotul, de-aia nu mai pot eu…” Aș fi rîs în hohote, mi s-a părut chiar amuzant, un fel de umor absurd de care-mi era dor. M-am întrebat dacă, cu juma’ de oră în urmă, cînd eram încă în aer, domnul de lîngă mine gîndea la fel. Dar nu mai eram în aer și, brusc, autoritatea pilotului nu mai conta. Și, în general, autoritatea nimănui.

Sînt foarte multe detalii care m-au plonjat în senzația că am aterizat dintr-o mare de lebede într-una de bebeluși oversized, care reacționează fără nici un fel de filtru, dar pe care n-ai cum să te enervezi sau să te superi, cel mult te ajută să te destinzi, să-ți descrețești fruntea. Poate și pentru că de unde vin e fix extrema cealaltă, toată lumea este ucigător de responsabilă, matură, conștiincioasă, serioasă. E foarte obositor și perfecționismul, iar pe termen lung poate fi total ineficient.

Aș vrea să trăiesc în România pentru că îmi imaginez că e mai ușor să fiu un bebeluș oversized. Știu, vorbesc în dodii, în plus n-am mai trăit aici de mult prea mulți ani ca să-mi pot da cu părerea. Cînd am plecat acum trei ani în Asia, nici măcar n-am plecat din România, ci din Anglia. De fapt, cam de la începutul mileniului n-am mai locuit consistent și/sau continuu în România. Și totuși, după acel prim reverse shock, inevitabil, a urmat destul de repede o senzație de familiaritate care nu se compară cu nimic. Am recunoscut mirosuri, gusturi, sunete; natura pur și simplu incredibilă de început de vară, cînd totul e posibil, liniștea; toate s-au așezat imediat, au intrat exact acolo unde trebuie, de parcă n-aș fi plecat niciodată, nicăieri.

Aș vrea să trăiesc în România pentru că toată lumea din jurul meu vorbește limba mea. Wow. În ultima escală dinainte de București am tresărit cînd am auzit-o în spatele meu, live. N-o mai auzisem de atîta timp decît virtual, o experiență pe care n-am mai trăit-o pînă acum. M-am gîndit la vremuri mai puțin tehnologizate, la oameni care nu s-au întors în România cîte douăzeci de ani, care cel mult au văzut limba română în scrisori. Nici nu-mi pot imagina. Trei ani am citit cărți în română doar în format electronic, ce lux că am deja pe birou șase pe hîrtie.

M-am încurcat la niște prognoze temporale în funcție de distanțe și m-am simțit puțin aiurea, am înțeles că trebuie, printre altele, să reiau harta României și să recapitulez geografia. Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat (rhyme intended); să mi-o aduc aminte, și aia să fie HARTA, să nu mai trebuiască să învăț nici o alta, niciodată.

Deja zilele îmi sînt mai lungi nu doar pentru că ne apropiem de solstițiu și Sînziene, ci cîștig o grămadă de timp pentru că nu mai trebuie să mă explic încontinuu, direct sau indirect. Aș vrea să trăiesc în România pentru că sînt aici de cîteva zile și nu m-a întrebat nimeni de unde sînt, de cît timp locuiesc aici, dacă-mi place. Dar pot să răspund eu neîntrebată: îmi place. Chiar îmi place.

Raluca Nagy este scriitoare și antropolog. Cea mai recentă carte publicată este Teo de la 16 la 18, Editura Nemira, Colecția „n’autor”, 2021.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.