Unul dintre studenţii mei vrea să facă un magazin virtual de animale. Cine vrea să cumpere un căţeluş intră pe site, îşi alege animalul, îl plăteşte prin card şi îl primeşte acasă prin curier. Ideea mi-a provocat un sentiment de disconfort. Ca unul care a avut animale de companie, aveam o idee foarte clară despre modul în care achiziţionezi unul: te duci, vezi puii şi, la un moment dat, cumva, îţi dai seama că l-ai găsit sau că el te-a găsit pe tine; un proces care include obligatoriu interacţiunea directă cu animalul pe care ţi-l alegi şi stabilirea unei conexiuni în plan emoţional. Sîntem într-unul dintre acele momente ale istoriei în care ceva se schimbă fundamental şi inexorabil. Tehnologia ne transformă vieţile şi ne permite un trai mai comod. E bine, în astfel de situaţii de schimbare socială, să te opreşti o clipă locului şi să te întrebi ce cîştigi şi ce pierzi. Pe planeta Solaris, din cărţile lui Isaac Asimov, oamenii dintr-un viitor îndepărtat sînt atît de dependenţi de tehnologie, încît s-au izolat aproape complet unii de alţii. Contactul fizic le repugnă, sexul e un act respingător, iar solarienii ies doar în circumstanţe excepţionale din cuibul călduţ al propriei locuinţe, singurul loc în care se simt în siguranţă. Pe cînd Asimov imagina planeta Solaris, Internetul, aşa cum îl cunoaştem astăzi, nu exista. Dar sămînţa acelei lumi imaginare există astăzi. Manuel Castells, cel mai cunoscut teoretician al noii revoluţii tehnologice, o numeşte "Societatea Reţea". Comunicarea mediată de computer (CMC), aflată încă în copilăria timpurie, a început deja să schimbe fundamental societatea. Oamenii de ştiinţă dezbat dacă e vorba de o schimbare socială generată de evoluţia tehnologică sau de una tehnologică generată de evoluţia societăţii. Cert este însă că asistăm, în această perioadă, la o modificare de substanţă a obiceiurilor de consum. Avem de-a face cu un nou mod de a consuma (şi produce) informaţia. Un nou mod de a face cumpărăturile. Un nou mod de gestiune a finanţelor personale. Simplu spus, Internetul permite cetăţeanului să-şi facă cumpărăturile, să-şi administreze contul bancar sau să afle noutăţile fără să fie nevoie să plece din cuib şi să îndure toate inconvenienţele asociate îndeobşte procesului tradiţional de interacţiune socială: timp pierdut, bani cheltuiţi pe deplasări, înghesuială, convenţii şi ritualuri sociale etc. Desigur, lucrurile se află încă la început, însă ritmul în care evoluează este pe alocuri ameţitor. Potrivit CNN Money, în SUA, vînzările din comerţul online au ajuns în 2006 la peste 146 de miliarde de dolari, adică aproximativ 6% din totalul vînzărilor cu amănuntul - o creştere de 29% faţă de anul precedent. Site-urile au vîndut haine în valoare de peste 18 miliarde, ceea ce înseamnă cam 10% din piaţă. Pentru 2007, specialiştii estimau vînzări online de 175,5 miliarde, adică o creştere de 18 procente. Într-o ţară cu o rată mult mai mică de utilizare a Internetului, cum este România, cifrele sînt incomparabil mai mici, însă la fel de impresionante la o privire proporţională. În preajma sărbătorilor de iarnă, magazinul online eMag a reuşit să vîndă, de exemplu, de peste un milion de euro într-o singură zi. Pentru un obişnuit al Internetului, cum sînt eu, revoluţia comercială tehnologică înseamnă că mă pot folosi de calculator pentru a-mi rezerva hotelurile pentru perioada vacanţei, pentru a-mi administra contul de client al unei companii aeriene, pentru a-mi plăti facturile la gaze sau la cablu, pentru a-mi cumpăra cărţi. Un amic comandă online, de la magazine din străinătate, maşinuţele din filmul Cars pe care le adoră fiul său şi pe care nu le poate găsi în rafturile din România. O prietenă nevoită să renunţe la job pentru a-şi creşte copilul a deschis un catalog online prin intermediul căruia vinde hăinuţe aduse din Anglia pentru cei mici. Pe de altă parte, noile tehnologii aduc după ele şi noi belele: infamul spam (mesaje electronice care promovează agresiv şi invaziv tot felul de lucruri de care nu avem nevoie), viruşi, găuri de securitate a tranzacţiilor ce ne pot lăsa fără bani în cont, probleme legate de nivelul scăzut de intimitate ce pot duce la scurgeri de date private etc. etc. Dincolo de toate acestea, rămîne următoarea întrebare: pe măsură ce tehnologia va deveni din ce în ce mai accesibilă, vom ajunge oare să sacrificăm interacţiunea socială de dragul convenienţei? Spaţiul public este pentru societate ceea ce cuptorul este pentru pîine. Dacă renunţăm la el, există pericolul ca firele invizibile, care ne leagă, să dispară la rîndul lor, transformîndu-ne în nişte alienaţi asemeni solarienilor lui Asimov. Ne linişteşte Manuel Castells. Comunicarea mediată de computer - spune el - nu substituie alte mijloace de comunicare, ci susţine modelele deja existente. Potrivit acestei teorii, spaţiul public nu dispare din cauza instrumentelor online care ne facilitează administrarea conturilor bancare sau cumpărarea de bunuri prin Internet, ci se extinde şi în lumea virtuală. La urma urmei, existenţa reţelelor online de socializare nu trebuie să ducă, în mod obligatoriu, la dispariţia contactelor offline. Iar dacă aveţi chef să vă cumpăraţi un animal de casă de pe Internet, cel puţin căţelul va fi adevărat.