Gulaş cu mămăligă

În teorie... "Pentru majoritatea populaţiei, conceptul de naţiune este mai cuprinzător decît cel de naţionalitate (etnie), tendinţa dominantă la nivelul opiniei publice fiind de a include în definiţia naţiunii române şi persoanele de altă etnie care trăiesc pe teritoriul ţării noastre. Altfel spus, termenul de naţiune este conceput de majoritate ca fiind unul politic, ţinînd de apartenenţa la un anumit teritoriu şi nu de caracteristicile culturale. [...] Naţionalismul ca atitudine şovinistă este însă regăsit în cazul a aproximativ 15% dintre etnicii români care sînt de părere că Ťromânii nu ar trebui să se amestece cu alte naţiuni» şi că Ťoamenii de altă naţionalitate decît cea română ar trebui să părăsească România»." (IPP/Gallup / "Intoleranţă, discriminare şi autoritarism în opinia publică", septembrie 2003) Un an mai tîrziu, datele unui alt sondaj, "Barometrul de opinie privind discriminarea în România - 2004", desfăşurat în perioada 29 septembrie - 7 octombrie, arată o diferenţă de cîteva procente între realitate şi percepţie. Procentul celor care cred că ar putea exista discriminare, cu toate că nu s-au lovit niciodată de această situaţie, se menţine mereu mai mare decît al celor care au declarat experienţa cazurilor reale. În teorie, 11% dintre maghiarii intervievaţi (sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.223 de persoane de, şi peste 18 ani), cred că ar putea exista discriminare la locul de muncă, faţă de 7% care au şi avut parte de ea. Diferenţa de cîteva procente se păstrează şi în alte cazuri: 8% cred că ar putea exista discriminare în mediul şcolar, faţă de 5% declaraţi "Stan Păţitul"; în ceea ce priveşte relaţia cu autorităţile, numărul celor care se tem, din nou, în teorie, de o eventuală discriminare, depăşeşte cu două procente realitatea de 7%. Categoriile de persoane percepute ca fiind cel mai adesea victime ale discriminării sînt de departe romii, săracii, persoanele cu dizabilităţi şi vîrstnicii (între 22% şi 18%), urmaţi fiind, de departe, de homosexuali, femei însărcinate, femei, pur şi simplu, şi membrii unor secte religioase. Maghiarii (şi nici un alt grup etnic în afară de romi) nu sînt menţionaţi la acest capitol. ...şi în practică ...Pe străzi, în Miercurea Ciuc, se vorbeşte ungureşte. Dacă intri într-o librărie sau comanzi o cafea la o terasă, te simţi, deja, de parcă ai fi trecut de graniţa cu România. Irina îmi povesteşte de prima ei întîlnire cu oraşul ardelean ca de o excursie în străinătate. La început avea un sentiment ciudat de revoltă. O revoltă alimentată atît de poveştile mass-media, cît şi de sfaturile unor binevoitori prieteni români. Animozitatea româno-ungară cu care se înfiinţase încă de la sosirea în oraş, se preschimbase chiar în teama de a vorbi în româneşte, mai ales după ce cîţiva copii ai străzii au acostat-o, cerîndu-i bani... în ungureşte. "Eram acolo cu un prieten ungur, venit din Budapesta. Cum el comanda peste tot, o făcea doar în limba lui. În ungureşte vorbea şi cu vînzătorii, şi cu recepţionerul de la hotel. Mie... îmi venea mai degrabă s-o iau pe englezeşte şi mă simţeam de parcă eu eram în vizită la el, în Ungaria, şi nu viceversa." Însă de la prima ei încercare de a comunica în limba neaoşă, n-a primit nimic mai mult sau mai puţin, decît o lecţie de viaţă. "Discriminarea nu există la nivelul străzii" - îmi spune, după doi ani de la întîmplare; nu a existat să salute un vînzător ungur cu "Bună ziua" şi să nu i se răspundă sau să nu fie servită în acelaşi fel dacă i-ar fi spus Jó napot kívánok. "Cînd însă m-am întors acasă, cu ceva cuvinte ungureşti la activ...", din partea celor care o avertizaseră contra ungurilor Irina a primit doar ridicări de umeri şi oftături de "ai avut noroc, pe viitor însă să ai mai multă grijă". ...Dacă îl întrebi, Zsolt îţi va spune că este român şi mîndru că este ungur. "S-a bătut atîta monedă pe treaba cu ungurii şi românii, încît mi se pare deja o chestie ilară." De altfel, se întîmplă ca originea lui să fie subiect de înţepături amicale. Şi subliniază neapărat cuvîntul. Pentru că Zsolt este din Cluj, a terminat Facultatea de management din cadrul ASE-ului din Bucureşti şi n-a avut niciodată probleme de acest gen. "Astea sînt doar nişte gogoriţe politice" - îmi spune, întrebîndu-mă mai apoi de ce nu există aceleaşi probleme şi cu celelalte etnii? De ce doar romii şi ungurii sînt vizaţi de aşa-zisa "discriminare"? "Ia, de pildă, scindarea Universităţii ŤBabeş-Bolyai». Pe mine mă enervează clar ideea înfiinţării unei Universităţi de Stat în limba maghiară. Pentru că atunci, hai să înfiinţăm şi o Universitate de Stat în limba romă, italiană, germană, turcă... şi pentru toate celelalte etnii din România. Mă enervează că ideea a încolţit acum şi că UE apleacă urechea la orice zvon de discriminare etnică, de parcă atîta ar aştepta; mă enervează însă, în egală măsură, şi iritarea unor românaşi, fără patalama ungurească, la plăcuţele bilingve." "Chestiile" de genul au ajuns maghiarii din România să aibă mai multe drepturi decît românii le consideră a fi deja nişte aberaţii reproduse şi multiplicate la xerox, de genul celor "nu ne vindem ţara". În ceea ce priveşte discriminarea... "nici eu, nici amici de-ai mei sau rude n-am avut vreodată probleme; discriminare am simţit doar cînd citeam articole în presă despre certuri la nivel înalt sau asistam la talk-show-uri pe veşnica temă. Din păcate, cred că unii se lasă ameţiţi de ideea existenţei unei asemenea discriminări, dar mai cred şi că asta e la fel de absurd ca atunci cînd eu aş lăsa interesele unui partid să se amestece în farfuria mea; adică să ajung să-mi discriminez gulaşul meu unguresc de mămăliga mea românească!"