Greacă, latină, educație sexuală

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg

Se dedică, prietenește, marelui clasicist care a fost Dan Slușanschi

De obicei, ne uităm strîmb la „Sodoma“ occidentală: de acolo ne vin toate relele. Ei, cei din Apus, ne-au năpădit cu lipsa lor de tradiţii, cu tot felul de tehnologii imorale, cu pofta lor de consum şi cu lipsa lor de evlavie. La noi pîlpîie încă flacăra umanităţii adevărate. Sîntem săraci şi cinstiţi. Săraci şi cu frica lui Dumnezeu. Săraci şi fără noroc. Mărturisesc că mi se întîmplă şi mie, uneori, să mă întorc din Vest oarecum sastisit. Nu e nici acolo paradisul pe pămînt. Şi totuşi, dracul occidental nu e chiar atît de negru. Sînt îngeri şi spre apus. Din păcate, de ei nu ne lăsăm năpădiţi. Să luăm un exemplu. De multă vreme, în România (dar nu numai în România), studiile clasice sînt în suferinţă. Greaca a dispărut de mult din programele şcolare (tatăl meu încă avea ore de greacă în liceu), deşi amplasamentul nostru geografic, istoria noastră şi religia noastră ar fi trebuit să-i acorde o atenţie specială. Latina a pierdut de asemenea teren, în ciuda orgoliilor noastre de moştenitori ai Romei, rătăciţi într-o mare slavă. Nimeni nu mai are timp şi înclinaţie pentru învăţarea „limbilor moarte”, resimţite ca străine de duhul modernităţii şi al progresului. Ei bine, într-o ţară hiper-civilizată cum e Germania, o ţară în care nici limba, nici tradiţiile locale nu trimit la Bizanţ sau la latinitate, asistăm, dintr-odată, la un reviriment al apetitului pentru greacă şi latină. În vara trecută, un articol din Frankfurter Allgemeine Zeitung (nr. 149 din 28/29 iunie 2009) semnala un fenomen nou în universul gimnazial al ţării. În vreme ce în anul şcolar 1999/2000 un elev din patru opta pentru studiul limbii latine, acum aceeaşi opţiune apare la un elev din trei. Interesul pentru greacă a crescut şi el în ultimii opt ani. Analiza acestui „trend” a provocat comentarii şi concluzii spectaculoase. Profesorii şi elevii vorbesc despre virtuţile redescoperite ale studiilor clasice cu un entuziasm de care ar fi grozav să ne lăsăm contaminaţi. „Greaca şi latina sînt, prin superioara lor complexitate, un bun antrenament pentru gîndirea diferenţiată şi pentru capacitatea de judecată.” „Cele două limbi stimulează independenţa de spirit şi gustul libertăţii.” „Limba latină intensifică puterea de concentrare şi stabilitatea mentală” şi „consolidează gîndirea analitică”. Un tînăr studios declară că a învăţa greceşte „este modalitatea optimă de a reflecta asupra Fiinţei, asupra istoriei şi asupra comportamentului uman”. „Greaca e o limbă minunată, imaginativă, plină de culoare” – spune un altul. A o cunoaşte e „a respira un pic de eternitate”. O solidă formaţie clasică se impune ca foarte utilă şi pentru naturile pragmatice. Ea constituie o excelentă temelie de cultură generală, un bun exerciţiu pentru propriile aptitudini intelectuale şi morale. În plus, fără greacă nu ai acces la meserii cum sînt teologia, arheologia, istoria veche, iar fără latină nu te poţi ilustra onorabil în istoria artei, muzicologie, filologie, orientalistică. S-au găsit voci care să invoce beneficiile studiilor clasice şi pentru o mai subtilă înţelegere a europenităţii, dacă nu chiar a globalizării, dacă ne gîndim la întinderea colosală a vechilor imperii, care adunau laolaltă, în comunitatea idiomului dominant, teritorii astăzi disparate. „Morţii trăiesc mai mult” sună titlul articolului pe care l-am citat. Da, dar numai în ţările în care cei vii sînt vii cu adevărat. Adică treji. Adică atenţi la structurile de adîncime ale identităţii lor, şi nu la fuduliile ei de paradă.

Post Scriptum. Am publicat textul de mai sus în 2009. Între timp, programa analitică a liceelor noastre se confruntă cu provocări noi, pentru care greaca și latina nu mai sînt „oferte” de actualitate. Am auzit vorbindu-se despre eliminarea sau reducerea drastică a orelor de desen și muzică, de geografie și cine știe ce alte „auxiliare”. În schimb, se conturează tot mai apăsat imperativul introducerii unei materii noi, care va stîrni, cu siguranță, interesul masiv al elevilor noștri: educația sexuală. Să fiu bine înțeles: nu sînt genul pudibond, grăbit să pună surdina „decenței” peste subiecte „rușinoase”. Cred, sincer, că a organiza, din timp, o bună informare a tinerilor cu privire la alcătuirea lor biologică, la funcționalitatea, sensul și regulile vieții sexuale e o inițiativă demnă de luat în seamă. Dar cred, de asemenea – și m-am bucurat să aud opinii asemănătoare și de la doi foști miniștri ai Învățămîntului (domnii Mircea Dumitru și Mircea Miclea) –, că există materii (anatomie, biologie) care pot include, în mod firesc, subiectul cu pricina, fără să fie nevoie de o disciplină distinctă adăugată programei gimnaziale. Ca să nu mai spun că pledoaria pentru „educație sexuală” are, adesea, un subton ideologic, „corect politic”, cu care nu pot fi de acord. Oricum, nu pot contempla fără melancolie vivacitatea dezbaterii despre noua „materie” de învățămînt, în contrast cu acceptarea resemnată a eliminării unor materii tradiționale, constitutive pentru identitatea noastră istorică și națională, profund formative pentru structura intelectului nostru. Îmi vine să spun, mai în glumă, mai în serios: OK! Educație sexuală. Dar măcar cu etimologii greco-latine și cu lecturi din Platon și Ovidiu, cu referințe la Eros și Psyche, la Afrodita, Narcis și Cupidon...

(Apărut în Dilema veche, nr. 903, 29 iulie – 4 august 2021)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.