Graiul bătrînesc al vinului

Andreea Natalia MEREUȚĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 409 din 15-21 decembrie 2011
Graiul bătrînesc al vinului jpeg

Că erau dame de salon nici nu încăpea cîrteală, da’ cine s-ar fi gîndit că sub toate dantelăriile ce însoţeau linia corpului, butelcuţa sînului nu era singura ce ar fi potolit însetoşarea vreunui cutreierător cu mintea, ci, dosită între jupon şi tărtăneţul coapsei, apărea jimbătura ploştilor cu vin. Cu fiecare hurducătură a trenului, duduile îşi duceau mîna către pălărioarele de fetru ce săltau în foşnet peste zulufii pudraţi, încruntau sprînceana încondeiată şi dădeau îndoitură buzelor printr-un „Main non, vraiment!“. Tu, încălţatul cu opinci, privindu-le cu sfiiciune de sub grebănosul obîrşiei ţărăneşti, îţi mai veneai în fire abia cînd poposeai asupra condurilor cu arţag gloduros ce nu se potriveau nicicum cu ţeapănul maisusului de glezne. De n-ar fi avut scîlciitură de la grea umblare, aproape c-ai fi putut jura c-au rătăcit trenul, prin părţile aiestea nefiind decît cătune în dreptul staţiilor, iară asemenea tălpi gingaşe n-ar fi păşit nicicînd pe cărăruici nedesfundate. Doar ploştile ştiau care-i secretul; şi cum nimeni nu le dibuia existenţa-n dosul înfoielii fustelor, taina aflării domnişoarelor într-un compartiment cu rosătură-n scaune rămînea nedezlegată. Dacă ar fi spus cineva că în urmă cu doar cîteva zile zdrobeau strugurii în sîrba picioarelor şi învîltoreau mustul din ciubăr în cămăşuici lejere cu tivul adus peste genunchi, cu pletele încîlcite-n dreptul umerilor, petrecîndu-şi mîinile pe după mijlocel, nimeni nu i-ar fi dat crezare. Aşa sclivisite cum se găseau în ăst vagon de ţară, scăndălisau cuşmele şi saricile de uitau să coboare pe la casele lor.

Cum au ajuns dumnealor la moşia lui moş Costache taman la vremea culesului de poamă e lesne de aflat; era de-ajuns să-ţi pui bîrneaţa peste catrinţă, pînzătură înflorată pe cap şi vreo trei albăstrele-n cosiţă, să slobozeşti ţîpuritura din gîtlej şi să te aşezi în horă alături de flăcăiandrii satului, ş-apoi ai fi auzit atîtea ghiersuri de ţi-ar fi şters toată nedumerirea: „Sub picior de fată mare teascul prinde dezmierdare, sub picior de băbătie geaba ai cules la vie“. De cum apuca toamna năcaz pe berze şi le alunga-n cîrduri pe deasupra caselor, moş Costache dădea zvon printre cuconii de la oraş că-i timpul adunatului de struguri. Nu avea nimeni drag de osteneală, toţi ştiau însă ce înseamnă să fii oaspete într-o asemenea gospodărie, mai ales cînd pastrama sfîrîia-n jăratic, bulgării de brînză se rostogoleau printre ştergare, pîinea căpăta-n cuptor umflătură de burduhan îndestulat şi femeile se aruncau în volbura mustului ca-n cea dintîi îmbăiere. Mai greu era de consoarte că nu mai aveau suflecătură de rochie ca la douăzeci de ani şi nici domnii nu se prea încumetau să le ridice deasupra hîrdăului cu struguri spre a le azvîrli înăuntru, aşa că priveau cu ochi zavistnic către fetişcanele ce se zbăteau în braţele bărbaţilor, găsindu-şi aliat în timpul atoaterăzbunător care nu iartă nici o frumuseţe. Boierului Costache, căci boier era pe linie tătînească, îi mersese buhul pentru vinul său; unii spuneau că-i taina pritocului, alţii că-n cercuiala doagelor stă vraja, dară nici unii, nici alţii nu ştiau că „talpa de muieruţă face zama aşa bunuţă“, după cum chiar el mărturisea hîtru de cîte ori era întrebat. 

Şi cum ţîşpoacei îi şade bine să fie gogîlţăită numai prin cîrciumile mahalalelor, ciorchinii de soi se lăfăiau în coşurile de mlajă împînzite peste tot prin ogradă, şi de cîte ori strîjnicul legat lîngă magazia cu lemne întindea botul să apuce şi el o bobiţă, un slugoi c-un harapnic mi ţi-l şfichiuia de i se auzea nechezătura pînă-n temeinicia cerurilor. Toate lighioanele erau închise-n curtea din spate să nu care cumva să cuteze a strica poama din coşărci, doar domnii de la oraş se plimbau cu mîinile la spate printre prada-pămîntului, mîngîindu-şi mustăţile-n răstimpuri la gîndul vinului ce va să curgă-n ulcele. La zdrumicatul de struguri participa tot satul, bucuria fiind stăpîneasă peste toate simţurile – peste auz prin diblele lăutarilor tocmiţi de boier, peste văz prin fetele ce se învîrtejeau în buţi pînă la istoveală, peste miros prin împletitura de asudătură feciorească şi must, peste gust prin plescăiala apei ce curgea în guri de la atîtea pohte şi, în cele din urmă, peste pipăitură prin degetele ce dădeau pocnet aerului cu bărdacele încă goale. Dacă vreo duduiţă din cele venite de la tîrg voia să-şi facă hatîrul cu jucatul în butoi, de n-o îmbujorau chiuiturile flăcăilor, era ajutată să se aburce alături de sătence şi-ncepea un fluturat de plete ş-un săltat de crupă ca-n manejul cailor de rasă. De-ar fi creat Dumnezeu ciorchini din călcîie de fată mare, lăcomosul buzelor n-ar mai fi avut saţ, da’ a ştiut Drăguţul cum să orînduiască făpturile miluindu-le cu ce se cuvenea. La răsturnata-zilei, cînd soarele-şi ascunde călcătura-n spatele norilor, dintr-o aşezare de oameni serioşi doar pruncii mai erau de bizuială, în ceilalţi nu-şi mai punea nimeni încrederea; vioriştii tot cu nasu-n boştină, nevestele cu ochii după oloaie să vadă unde-i cu gătare, boierii aţiindu-se după cucoane şi ţăranii cu sorbeala butoaielor.

Întotdeauna drumul din odaie-n pivniţă-i mai scurt decît tizul său – drumul întoarcerii din pivniţă-n odaie –, că aşa-s legile nescrise ale desfundatului de bute şi ale curgerii în cofăieş, iar moş Costache, ca om care apucase să bea vinul şi din potir, nu numai din cană de lut, văzînd pe la casele mai mari cum stau lucrurile, şi-a făcut încăpere de benchetuială chiar în miezul locului. Lasă să-şi rupă slujnicele picioarele tot urcînd şi coborînd scările cu strachinile-n braţe decît să-şi frîngă oaspeţii vreun oscior de la atîta clătinătură bahică. Mai sus-pomenitele se fereau ca necuratul de tămîie să stea-n preajma boierilor după ce aceştia pustiau paharele; sarniţa căuta pricină tocmai în scobitura ţîţelor, mesele troncăneau pe podea, ceaunul primea izbitură de pămînt de-ţi ţiuiau urechile vreo săptămînă şi hartanul de berbec ţinea greul pasului ca partener la dănţuială. Cu marginile vîlnicului unite-n nod la spate, în iile acoperite de pieptar, apăreau cumincioare cu blidele aburinde sprijnindu-se şovăitoare de pereţi precum umbrele, în loc să aibă păşitură cutezătoare spre masa chefliilor. Nucile sparte cu pietroiul pe buturugă dădeau nădăjduinţă vinului s-alunece cu repejune, brînza burduşită-n scoarţă de brad şi afumăturile dezlegau limbile, dar tot pestelcile şi cizmuliţele erau mai de trebuinţă la băutul minţilor.

După cum omu-i întîi copil ş-apoi bun de-nsurătoare, aşa şi vinul are juneţea lui prin cel must slobozit pe lume din pîntecele poamei, şi nu-i de-a mirarea că moş Costache îi găsea preţuire ca unui nou-născut, turnîndu-l în poloboc ca-n pelincă de primeneală. Cînd venea timpul răvăcitului, îl lua la legănat ca pe pruncul din covată şi-l trecea dintr-un butoi în altul cu cea mai adîncă grijă. În atîţia ani aflase că la clipă de strîmtoare numai colăcuţul înmuiat în hin – pe care ţi l-a înmînat Domnul cu măsura sfertului, nicidecum cu părăduială – îţi mai scoate sufletul din tină. Nu ieşea nimeni cu mîna goală din bătătura lui, toţi primeau batăr o ploscă, dacă nu ditamai damigeana, căci în zadar pragu-i călcat şi masa-i întinsă de bună primire dacă la plecare desagile oaspeţilor au uşurimea penelor de gîscă. Şi amu, cînd povestim noi despre el, tot prin podgorie şi-o preumbla ciubotele, dacă n-o fi pe la vreo mîndră-n sat cu prinos de struguri albi ş-un văscior cu razachie. 

Andreea Natalia Mereuţă este medic stomatolog şi psiholog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.