Ghizii din subterană

Publicat în Dilema Veche nr. 157 din 9 Feb 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Deocamdată în România nu putem vorbi de un gen al teatrului underground stabilizat. Cluburile de teatru sînt prea puţine pentru a isca o concurenţă reală între ele. Tinerii artişti le folosesc mai mult ca pe o rampă de lansare personală şi mai puţin ca pe un spaţiu alternativ al libertăţii de expresie. Chiar dacă deschizătorul de drumuri, Green Hours-ul din Bucureşti se află la zece ani de la prima producţie originală, putem vorbi de teatrul de subterană ca de un experiment aflat încă la început. Cu toate acestea, cluburile de teatru underground reprezintă la noi mai mult decît instaurarea unui alt gen de teatru. Cum tineri din România, conform unui sondaj Pro Youth realizat la finele anului trecut, nu mai merg la teatru, fiind mai atraşi de televizor, de lumile virtuale ale jocurile pe calculator sau ale reţelelor de Internet, clubul de teatru a devenit o "momire" a tînărului către această zonă. Şi, după cum toate cluburile şi spaţiile alternative, care oferă acest gen de spectacol, sînt neîncăpătoare, e la îndemîna oricui să-şi dea seama că este mult mai uşor să ademeneşti un tînăr la un spectacol de teatru, oferindu-i-l, nu sub forma unui bilet la un Teatru-Instituţie, ci ca pe un fel de "bonus", la o cafea şi la o ţigară. CUM A ÎNCEPUT? Cu Green Hours 22 jazz-cafe. Iniţial un club de jazz, înfiinţat în 1994, într-o clădire veche de pe Calea Victoriei, clubul a devenit în prezent şi un fel de iniţiator al teatrului underground, fiind şi un deschizător de drumuri. Nu a apărut însă ca rezultat al unui plan îndelung pus la cale, ci dintr-o joacă. În pauzele dintre concertele de jazz, tineri actori şi studenţi la teatru, unii dintre ei clienţi ai barului, înjghebau scurte scenete de cîte 5-7 minute, scenete care "au prins" la public din ce în ce mai mult. Cum a alunecat Green Hours de la acele scheciuri înspre panta teatrului, ajungînd în prezent să aibă spectacole premiate la gala UNITER şi să fie printre promotorii teatrului underground în România? Voicu Rădescu, directorul Green Hours, îmi spune că totul a început de fapt prin întîlnirea cu Maia Morgenstern şi Dorina Crişan Rusu, întîlnire care a dat naştere primului spectacol produs la Green, Chantan au lait, cu premiera pe 1 decembrie 1997 şi, în acelaşi timp, Teatrului LUNI. Faptul că a continuat producerea acestui gen de spectacol mă face să întreb: ambiţie artistică sau idee de afacere? "Green Hours nu a fost niciodată şi nici nu va fi o afacere." Iar tonul dlui Rădescu mă face să înţeleg că alăturarea termenului "afacere", Teatrului LUNI, a fost aproape o blasfemie. "Chiar dacă au fost artişti care au venit aici gîndind că vor face bani" şi "chiar dacă în prezent, la zece ani de la primul spectacol original Green Hours, spectacolele sînt premiate la Gale importante din lumea teatrului", chiar dacă "în primii ani, tot ce însemna teatru însemna costuri", iar acum "reprezentaţiile au ajuns să se susţină prin ele însele", despre teatrul underground în România, "încă mult timp de acum înainte, nu se poate spune că are multe şanse de cîştig material". Lăsînd la o parte ideea blasfemiatoare, în afara spaţiului alternativ, ce este teatrul underground? "Este un alt fel de teatru, poate şi datorită infuziei imense de tinereţe care îl străbate. În general, tinerii sînt cei care ţîşnesc pe aceste scene, unii - pentru că şi-o doresc, alţii - pentru că în alte părţi nu au loc. Pe de altă parte, teatrul underground ţine şi de o altă atmosferă: fiind un spaţiu liber, mai decontractat, stă la baza naşterii unor acte artistice care nu ar avea cum să ia fiinţă în zone rigide, convenţionale şi organizaţionale." Mă uit în jur. La momentul interviului mai era o oră pînă să înceapă spectacolul. Se amenaja "spaţiul", se aranjau reflectoarele. Cîţiva tineri şi-au făcut apariţia, s-au salutat cu cei de la bar, apoi între ei. Au pînă în 25 de ani, blugi evazaţi, genţi enorme şi lungi. O tînără, în faţa mea, cu părul blond şi sauvage, comandă o cafea, îşi aprinde o ţigară şi deschide o carte. Mă numesc Roşu. La altă masă, trei tineri, doi băieţi şi o fată (fata poartă mănuşi fără degete, iar unul dintre băieţi - un cercel în nas) discută aprins dacă Metallica, şi nu Manowar, deţine supremaţia în muzica hard. Publicul de la Green are o personalitate absolut distinctă. Şi se poartă ca şi cum ar fi fiinţe superioare. Chiar dacă, iniţial a fost privit cu suspiciune, "publicul de bere" s-a dovedit în timp a fi, de fapt, şi un mare iubitor de teatru. "Mulţi vin special pentru spectacole. Puştii, pe care îi ştiu de cînd erau în liceu, sînt azi oameni Ťrespectabili», cu slujbe şi familii, şi continuă să vină. Vin şi noi găşti de liceeni care se interesează de evenimente, ne dau adresele lor de e-mail şi ne roagă să îi anunţăm de premiere. Formatori de public? Cu siguranţă, şi chiar mă laud că am transformat deja o bună parte din clientela de bar în public de teatru." SPAŢIUL DE RISC Adriana Zaharia, una dintre fondatoarele Teatrului "Desant", îmi spune de la bun început că underground-ul e specific fiecărei culturi, fiind un fel de reacţie la cultura de masă. Teatrul underground ar trebui să fie "zona de risc maxim, în ceea ce priveşte expresia artistică. Ar trebui să fie factorul de inovaţie permanentă. Însă acum nu avem aşa ceva pentru că, deşi inovaţie puternică poţi întîlni, expresiile nu sînt încă aşezate, nu sînt coerente din punct de vedere al discursului artistic. Nu există o strategie, iar lucrurile sînt destul de întîmplătoare." Sediul "Desant"-ului, un fost magazin de telefoane, 270 de metri pătraţi, jumătate din el, la subsol, jumătate, la parter. Spaţiile de joc sînt trei, dar pînă acum s-a folosit mai mult underground-ul. Este prins într-o atmosferă desăvîrşit urbanizată şi industrială, creată, pe lîngă ţevile din tavan ale blocului care îl găzduieşte, şi de o atitudine pe care, ca spectator, ţi-o induci de unul singur, venind pînă acolo, din decorul fostului bulevard 1 Mai. Imaginea lui e de "burtă a oraşului", după cum o denumeşte fondatoarea acestui spaţiu de teatru alternativ.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.