Genetica, în presă şi la facultate

Florina RAICU
Publicat în Dilema Veche nr. 218 din 21 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

SUA se pot lăuda cu 11 reviste de popularizare a ştiinţei (printre care American Scientist), în România există doar Ştiinţă şi tehnică. Am făcut un "search" cu ocazia redactării acestui material şi, analizînd ultimele 5 numere găsite pe site-ul revistei, fiecare cu o medie de 17 articole, am găsit doar două (2) avînd subiecte legate de genetică şi încă vreo cîteva despre medicina... alternativă. No comment!! E bine şi cu o singură revistă pe piaţă, doar că există o mare diferenţă: dacă în New Scientist sau American Scientist publică autori care sînt specialişti în domeniile lor, printre care şi laureaţi ai Premiilor Nobel, în revista noastră există un colectiv redacţional unic restrîns, organizat pe domenii. Mediatizarea, slabă oricum, apare doar cînd "descoperirile" au un impact direct asupra publicului: un nou vaccin, de exemplu, cel anti-HPV, ce iscă dezbateri la care sînt invitaţi "specialişti" care bat cîmpii, o doamnă care naşte un copil la vîrsta la care mulţi se gîndesc la strănepoţi, un scandal de genul imposturii în cercetări mondiale de manipulare genetică, un plagiat, o gripă aviară, un organism modificat genetic... Dar acest lucru nu înseamnă cultură ştiinţifică, ci o banală informare şi dezbatere publică. Din nefericire, în cazul ştiinţei, nu toţi au habar despre ce e vorba. Cîte persoane au ştiut ce lucruri importante în domeniul ştiinţei (cercetarea cancerului de sîn şi colon) şi tehnicii (implementarea unei tehnologii de vîrf în genetica moleculară) a făcut pentru comunitatea ştiinţifică mondială românul de 33 de ani Victor Velculescu prin studiile sale la Centrul Oncologic al Universităţii Johns Hopkins? Îmi amintesc bine faptul că atunci cînd a sosit în ţară, cred că prin septembrie 2007, l-am zărit la unul din posturile TV, la un jurnal, cu titlul de "românul propus pentru Nobel". Nici un cuvînt despre munca sa şi noua tehnologie... poate vreo întîlnire cu studenţii de la Medicină?! Există atît în media românească, dar cred că şi în cea străină, numeroşi jurnalişti care încearcă să prezinte noile descoperiri din genetică (acestea fiind uneori chiar şi pentru cei din domeniu complicate ca metodologie şi concluzii), deşi au o pregătire limitată în domeniul respectiv. Şi atunci apar în presă subiecte-bombă de genul: descoperirea genei obezităţii, a genei agresivităţii, a inteligenţei sau chiar a genei homosexualităţii - care, cu fiecare nouă relatare, întăresc convingerea publicului-cititor că toate tipurile de comportamente sînt datorate bazei genetice şi, ca urmare, indivizii nu mai trebuie să răspundă de acţiunile personale ce determină aceste comportamente. Trebuie găsită o modalitate prin care toate noile descoperiri din genetică sau din alte domenii ale ştiinţei să fie aduse la cunoştinţa publicului într-un mod cît mai clar, fără exagerări şi care să nu dea naştere la speculaţii bazate pe cunoaşterea limitată a celor care fac articolele respective. Discursul unor astfel de mediatizări ale descoperirilor din ştiinţă ar trebui formulat în aşa fel încît nespecialiştii să fie capabili să-şi formuleze propriile versiuni, plecînd de la cunoaşterea specializată, şi să le integreze printre cunoştinţele deja deţinute. În Bucureşti, cel mai important centru universitar din ţară, genetica se studiază într-un mod serios, atît cît e posibil economic, la Facultatea de Biologie, pe specialităţi, pornind de la genetica microorganismelor, a plantelor şi pînă la genetica umană medicală. Dacă ne uităm la Universitatea de Medicină şi Farmacie, al cărei angajat sînt de puţină vreme, lucrurile stau îngrijorător: genetica se studiază după manuale concepute în 1980, evident cosmetizate în timp de diferiţii angajaţi ai catedrelor respective. Nu mai vorbim de laboratoare de genetică în care să aibă acces studenţii. Studenţii noştri de la Medicină nu au văzut în viaţa lor o moleculă de ADN (sub formă precipitată), deşi se pare că sînt interesaţi pînă şi cei care fac genetică la stomatologie, nu au lucrat în viaţa lor cu o micropipetă, nu ştiu bine ce este un kit de diagnostic molecular şi care sînt modalităţile de utilizare a acestuia, nu cunosc tehnici actuale elementare de biologie moleculară... La lucrările practice, unde ar trebui să intre în contact cu noile tehnologii din domeniu, ei încă mai taie cromozomi din hîrtie pentru alcătuirea cariotipurilor, se uită la nişte lame pentru vizualizarea meiozei sau mitozei şi a cromatinei de sex. În schimb, îşi bat capul cu studiul dermatoglifelor şi măsurători antropometrice (aşa-numita genetică cantitativă de acum 70 de ani). Dacă ne referim la producţia ştiinţifică din domeniu, situaţia devine şi mai îngrijorătoare. La noi, există puţine laboratoare dotate corespunzător pentru cercetare în domeniul geneticii, însă şi aici apar două probleme: fie sînt dotate cu aparatură de ultimă generaţie care nu se utilizează aşa cum ar trebui (se şterge foarte des de praf, în schimb!) şi pe care au achiziţionat-o pentru că accesaseră fonduri din vreun proiect de cercetare (şi în cîte cazuri, chiar în spitale, nu găsim această situaţie!), fie domeniul de cercetare pe care îl studiază este depăşit de ani buni, şi aici mă refer strict la genetică. Spun asta pentru că, în general, se caută să se copieze ceea ce au făcut alţii şi foarte rar să se inoveze şi să se îmbogăţească studiile deja realizate de alte grupuri de cercetători. Această abordare a fost evident benefică şi poate fi în continuare pentru că România nu este acoperită din punctul de vedere al screening-ului genetic populaţional pentru multe boli, însă trebuie să existe şi centre canalizate pe domenii de mare importanţă unde să se efectueze cercetare fundamentală originală la standarde internaţionale. Florina Raicu este asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi lucrează în cadrul Departamentului de antropologie medicală al Institutului de Antropologie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.