Generaţii şi răzvrătirile lor

Matei SÂMIHĂIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 641 din 2-8 iunie 2016
Nomenclatorul meseriilor pentru cei săraci cu duhul jpeg

Cînd ești copil, îți dorești tot felul de lucruri. De la mașinuțe, jocuri și prințese Barbie, la să fii pilot de curse, gamer profesionist sau prințesă. Și eu am avut o grămadă de tendinţe, în special legate de sport. Voiam să fiu ba tenisman, ba fotbalist, ba înotător (ceea ce am şi fost, pînă la terminarea liceului). Dar pe cînd aveam vreo 7-8 ani, lucrurile fuzionau pînă la confuzie totală. De exemplu, racheta de tenis devenea chitară electrică. Apoi, mă afişam în faţa vitrinei cu cristale, imaginîndu-mi în pseudoengleza aia inventată că sînt un star rock. Abia explodase Cutia Pandorei cu casete din Obor, aşa că taică-miu îngrăşa colecţia de muzici pe vinil cu albume piratate după Accept, Metallica, Sepultura şi, în special, rarităţi de compilaţii punk şi new wave, cu printuri aproximative şi trase pe casete care se terminau la mijlocul melodiilor. Astea erau, pentru versiunea mea de la începutul anilor ’90, cele mai grave. Le ascultam pe o chinezărie de walkman alimentat cu baterii Varta, cînd aveam bani, sau 777, cînd le luam de la chioşcul de lîngă Parcul Circului. Idolii mei de atunci erau Johnny Rotten, Sid Vicious, Ian Dury, în fine, toată galeria de mutre încruntate despre care abia puteam afla ceva în cîte-un articol rătăcit în vreo revistă de rock. Sigur, pasiunea mea pentru tipul acesta de muzică nu m-a făcut să devin un elev model, din contră, m-a făcut, în primii ani de şcoală, un soi de răzvrătit. Mai era şi chestia politică: ai mei erau golani şi mă plimbau prin Piaţa Universităţii, iar la şcoală, fesenismul vechii gărzi de profi era în floare, precum trandafirul din sigla partidului. Şi, totuşi, valorile se schimbaseră. Doamna educatoare ne spunea în felul următor: dacă nu înveţi, o să ajungi să dai cu mătura la colţul străzii şi o să ţi vezi colegii care iau note mari cum te stropesc cu Mercedesul cînd trec pe lîngă tine, iar cel din Mercedes va zice: ia uite-l şi pe-ăsta, mi-a fost coleg de şcoală… Creşteau inimioarele celor cu note mari cînd auzeau povestea asta. Eram și eu printre ei, chiar răzrătit fiind, așa că ne şi imaginam la volanul unui Merţan, stropindu-i cu satisfacţie pe cei mai slabi la învăţătură. Pleoşc! – dacă n-ai avut chef de lecţii.

În climatul anilor ’90, n-aveam foarte multe opţiuni care să mă scoată din rutina stătută a orelor de la şcoală. Jocurile video abia apăruseră, pe dischete pe care le împrumutam unii altora pînă deveneau inutilizabile, aşa că devenisem fascinat de muzica celor de la Sex Pistols, The Clash, The Damned, X-Ray Spex, The Buzzcocks sau Public Image Ltd., iar asta îmi alimenta spiritul contestatar, nevoia de a mă poziţiona împotriva curentului conservator şi suspicios din instituţia de învăţămînt.

Citeam zilele trecute un articol în The Guardian despre felul în care au evoluat carierele unor figuri emblematice pentru cultura punk de la sfîrşitul anilor ’70 din Marea Britanie: Ausaf Abbas, basist al formaţiei Alien Kulture – bancher, Lesley Woods, vocalistă şi chitaristă la Au Pairs – avocat, Terry Chimes, toboşar la The Clash – chiropractician, David O’Brian, membru al scenei punk din Manchester – preot ş.a.m.d. Numitorul comun al acestor veterani ai punk-ului este că nu au simţit că au făcut vreun compromis, ci, din contra, că şi-au însuşit şi mai mult valorile în care credeau în adolescenţă. Steve Ignorant, vocal la Crass între 1977-1984, a devenit salvamar: „Să faci parte din echipă e ca şi cum ai fi într-o formaţie. Atunci cînd te urci pe scenă, eşti plin de adrenalină, dar cel mai grav lucru care se poate întîmpla este ca vocalul să uite versurile sau chitaristul să dea o gherlă. Nu e chiar aceeaşi adrenalină cînd eşti pe mare şi salvezi pe cineva de la înec. Îi afectează pe oameni în moduri diferite. În primă fază, n-am nici o reacţie, dar o oră mai tîrziu, sînt extrem de surescitat. Nu mă pot abţine să nu povestesc la nesfîrșit operaţiunea de salvare.“

Dacă generaţia fără viitor (no future) care mi-a marcat copilăria a evoluat dincolo de starea de anarhie şi violenţă – performativă, de limbaj sau vestimentară –, m-am întrebat: spre ce tinde generaţia viitorului accelerat şi permanent prezent a zilelor noastre? Mai există forme de contracultură, de rezistenţă la un mainstream din ce în ce mai acaparator şi incluziv? Forme care, în mod ideal, să transcendă esteticul şi să vireze spre conţinut, spre valori, spre discurs critic?

Contracultura sonică actuală se naște și dispare în ritm de meme – witchhouse, sea-punk, vaporwave, doar cîteva genuri post-Internet care, imediat ce s-au ridicat spre mainstream, au fost asimilate estetic și au dispărut ca fenomen. Contracultura contemporană, ca reacție la cultura de masă și cu valoare de incubator de discurs critic, de la muzică pînă la arte vizuale, este adesea creația adolescenților de astăzi. Ea glisează dinspre anime-uri și serii manga spre producții hipnotice pe YouTube, muzică făcută pe laptop și uploadată imediat pe Bandcamp sau Soundcloud și spre fabricile de meme-uri ca Tumblr, 4chan sau Dump.fm, cu variantele lor locale (vezi fenomenul Junimea și capitalizarea lui de către McDonalds).

Nu sînt nativ digital și-mi lipsesc organele noilor generații de a le înțelege și de a le analiza revolta, dar asta nu înseamnă că ea nu există și nu se manifestă. Deși trăiesc cultura tinerilor de astăzi, care inundă rețeaua cu manifestele ei de emancipare corporatistă, care funcționează în logica antreprenoriatului, a branding-ului personal și a clickbait-ului, sînt la fel de lipsit de busolă precum erau hipioții spre sfîrșitul anilor ’70. Sînt la fel de rupt de realitate și de viitorul continuu și mai mult decît prezent. Aproape că-mi trăiesc vechile revoluții, ca un Peter Pan botoxat, ajungînd uneori s-o dau într-un conservatorism obscen, care-mi arată cît sînt de defazat și retrograd. Sînt precum adulții care nu mai au acces la lumea nouă din piesa lui David Bowie „There Is a Happy Land“: „You’ve had your chance, but now the doors are closed, sir, Mr. Grown Up, go away, sir.“

Tinerii zilelor noastre pot naviga bănci uriașe de date care să le alimenteze reacția la o stare de fapt sau la adresa unei autorități din ce în ce mai difuze și mai soft. Lucru pe care îl consider esențial pentru o gîndire cît mai nuanțată în momentul în care vor ajunge la maturitate. Dar au și ceva în plus: posibilitatea de a forma comunități unde să întîlnească oameni cu interese similare, din diferite colțuri ale lumii. Locuri în care să fie creativi și să se mobilizeze. Pe de altă parte, le este mult mai dificil să discearnă între tipul de revoltă prezentat în distopiile hollywoodiene și o reacție autentică augmentată de tehnologia pe care o au la dispoziție.

Matei Sâmihăian este PR la Editura Arthur și, din cînd în cînd, consemnează pentru copii scene din viața cîinelui său Gas, traduse cu ajutorul unui yamahamham.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.