Generaţia jumi-juma

Domnica MACRI
Publicat în Dilema Veche nr. 298 din 29 Oct 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De curînd, în chip de relaxare, i-am cîntat fiicei mele de opt ani un cîntec de tabără din copilăria mea. M-am trezit că mai lungi decît cîntecul au fost notele de subsol, necesare ca să poată înţelege şi ea, de exemplu, ce-o fi vrînd să însemne: "Apa caldă nu mai vine / Şi săpunul stă pe tine". "Chiar?" " făcea ea, amuzată, la fiecare explicaţie. Şi mi-am dat seama că, văzută din prima jumătate a vieţii mele, jumătatea actuală " cosmopolită, dinamică, liberală şi high-tech " pare SF. Şi invers " privind înapoi, prima jumătate se vede astăzi ca o fantezie livrescă, absurdă şi uşor lugubră. Iar la mijloc, exact la mijloc " acum două decenii, după două decenii de viaţă " r(R)evoluţia. Dacă o scriu cu R sau cu r, depinde, iarăşi, din care jumătate a existenţei mele o privesc. Căci privită din prima jumătate, Revoluţia era scopul meu, aproape o obsesie, o preocupare care mă definea. Cel mai groaznic ar fi, spuneam pe atunci, spre finele actului I, să moară Ceauşescu într-o zi, de bătrîneţe, fără ca noi să apucăm să facem nimic. Nu vedeam ceva mai ruşinos pentru români ca naţiune, sau o perspectivă mai sumbră pentru mine personal. De aici poate uşurinţa cu care am decis că o să rămîn în Piaţa Universităţii pe 21 decembrie, scandînd şi vopsind un prematur V al victoriei pe ziduri, indiferent de cîţi securişti ne-ar fi filmat de pe Intercontinental. Cu ochii de atunci, alergatul în faţa unei tanchete care muşca din asfalt cu un zgomot oribil nu părea deloc caraghios, riscul de a lua bătaie sau de a face închisoare nu părea disproporţionat, lipsa de informare era ca aerul pe care îl respiram " firească. Din prima şi umilitoarea jumătate a vieţii mele, cu cozile ei de ore întregi, prin zăpadă, şi lozincile ei sfruntate, servite dimineaţa, la prînz şi seara, şi nu doar în mass-media, periplul meu de cîteva zile, cu un drapel găurit în mîini, pe străzi unde şuierau suspect gloanţe prin întuneric exact acolo unde televiziunea şi radioul chema oamenii la o luptă oarbă cu inamici invizibili, era ceva logic. Cam pe tot parcursul primilor mei 20 de ani mă pregătisem " nu-mi fac iluzia că ţine de generaţie, ştiu că a fost mai curînd o conjunctură personală " să dau acest examen de civism. Am trecut cu brio toate probele: sfidat barajul şi tirul armatei, fugit de scutieri, culcat sub gloanţe în faţa televiziunii, controlat cetăţeni nevinovaţi la metrou, păzit Casa Studenţilor în carturi, cu două arme şi 10 cartuşe la vreo două duzini de sentinele. Aşa se vedea atunci. Privită din a doua jumătate, informată, europeană, adultă, experienţa mea din 21-25 decembrie e material pentru o excelentă comedie amară, în care eu sînt eroul comic, clovnul care se bagă în tot felul de belele, fără să priceapă nici o clipă ce i se întîmplă. Ceea ce, copil fiind, consideram a fi o formă de rezistenţă la comunism " micile sabotaje cotidiene împotriva statului, munca la negru, mersul cu naşul, blatul pe troleu, aranjamentele pentru supravieţuire, într-un cuvînt, corupţia " nu a dispărut. Mă văd acum nevoită să redefinesc acest comportament drept o formă de rezistenţă la progres, de tăiere a crăcii de sub picioare, care nu s-a născut în vremea blamatului comunism şi probabil nici sub blamaţii fanarioţi. Iar din această perspectivă, revoluţia, cu minusculă, a fost şi ea o minusculă tulburare, menită să reaşeze curgerea nesfîrşită a favoritismelor înspre albia eşalonului doi, obosit să dea tot caimacul unui dictator isteric şi lacom. În rest, totul trebuia să rămînă la fel " şi a rămas. Revoluţia a fost punctul de balans al generaţiei mele, cea mai numeroasă a României. De îndată ce am depăşit acel punct am început să îl văd altfel. Şi nu e vorba de a privi lucrurile la rece, ci pur şi simplu de a accede în alt univers, unde informaţia e pretutindeni, ca aerul. Au devenit clare mai întîi riscurile enorme pe care mi le asumasem. Apoi a devenit neclară necesitatea ca eu şi atîţia alţii să ni le asumăm. Apoi am început să mă întreb dacă eu, personal, aveam nevoie să inhalez fumul de lacrimogene, să mă uit cu ochii măriţi de groază cum scutierii sparg geamurile Teatrului Naţional şi se reped la noi, să străbat bulevardele pustii într-o basculantă deschisă, întrebîndu-mă care dintre pocniturile seci care răsunau sinistru în canionul de blocuri de beton era îndreptată spre noi, să stau de veghe o noapte într-un foişor, căutînd din priviri siluete suspecte pe acoperişuri. Am ajuns acum într-un punct simetric. Revoluţia se află, aşa cum nu se va mai afla, fix în centrul cronologic al existenţei mele. Nu i-am negat niciodată valoarea ca test personal, de autocunoaştere. Dar de aici, din mijlocul actului II, primul act apare nu numai absurd şi grotesc. El este absurd şi grotesc de asemănător cu ce se întîmplă acum. Un amestec indigest de veleitari, foşti securişti sau descendenţii lor, carierişti şi cabotini au preluat conducerea la toate nivelurile, iar aplauzele de la vechile congrese nu sînt aşa de diferite de vociferarea cacofonică a societăţii noastre debusolate. Tăcerea şi întunericul celor două ore de telejurnale şi lătrături patriotarde zilnice au fost înlocuite de zgomotul întunecat al valului asfixiant de infotainment. Corupţia e atotputernică, iar dacă acum poţi striga în voie e pentru că nu te ascultă nimeni. Nu vreau să fiu ingrată, nu regret trecutul. E minunată libertatea, dar tot mai mult am senzaţia că e de fapt limitată la libertatea de a pleca în altă ţară. Sigur, veţi spune, dar în enclave, în cercuri profesionale restrînse, dacă face abstracţie de mizeria generalizată din jur, omul poate face ce vrea, se poate realiza, poate conta. Da, aş răspunde " ca şi atunci.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.