Generaţia expirată

Sabin DĂNIŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 154 din 19 Ian 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nepotî’miu are şase ani şi e cinic. N-a auzit de Antistene (habar n-are cine-a fost Socrate), iar din fabuloasa poveste a lui Diogene a reţinut doar partea vulgară şi funny: "un nene despuiat care umblă tîrînd după el un butoi şi face caca rîzînd pe unde apucă". Pe de altă parte, ştie, ca nimeni altul, să ucidă monştrii din Spyderman sau să căsăpească radios cohortele de terorişti debusolaţi din Counter-Strike. Pe mine (nefericitul său unchi) mă desconsideră total. Şi o face din două motive: primul, pentru că prefer, structural, alt tip de jocuri. Şi al doilea, pentru că atunci cînd abordez jocurile lui preferate, sfîrşesc mereu fie omorît de monstru, fie ciuruit de terorişti. Adică penibil şi dezabuzat. N-am nici o îndoială că, dacă ar putea citi fluent, ar avea un nivel de înţelegere mai ridicat şi ar fi la curent cu polemicile culturale iniţiate de ziarul Cotidianul, n-ar ezita să mă numească unchiul expirat. Motivele dezbinării noastre sînt însă mult mai profunde. Şi (o spun cu tristeţe) ireconciliabile. Să mă explic: Nepotul meu are doi prieteni buni. Pe Dănuţ şi pe Denis. Dănuţ e grăsun, erudit (pentru vîrsta lui) şi puţin pîrîcios. Dacă faci ceva, te pîrăşte. Dacă nu faci nimic, inventează ceva şi tot te pîrăşte. Pîrîtul e pasiunea lui ludică, viciul lui infantil. Denis, în schimb, e sadic şi poliglot: ştie germană, engleză, turcă şi română. De fapt, nu stăpîneşte cu adevărat nici o limbă, iar faptul că are doar cinci ani nu e o scuză. Cînd se enervează, face crize isterice, se tăvăleşte penibil pe jos şi muşcă pe toată lumea. De buză. În ceea ce mă priveşte (ca exponent al unei generaţii mai vîrstnice), predispoziţia către gratuit şi violenţă a pre-puberilor mi se pare simptomatică. Pe vremea mea supremul protest faţă de dictatura vîrstnicilor era să le scoatem limba. E drept că uneori îi mai şi scuipam, dar o făceam (nu ştiu cum să spun) cu... tandreţe. Oricum, faptul că Denis îşi muşcă cu aceeaşi poftă şi segmentul lui de vîrstă îmi serveşte de minune drept argument unei teze care spulberă definitiv mitul conflictului între generaţii. Umorile vîrstelor aflate într-un perpetuu şi vertical conflict, cinismele lor cardinale, lupta eternă şi oarbă între generaţii nu reprezintă altceva decît un monstruos poncif atîta timp cît, iată, conflictele se poartă şi în interiorul generaţiilor. Cînd însă lupta vîrstelor se poartă clasic, cei trei îmi reproşează în esenţă (şi tălmăcit în limbajul mai elevat al generaţiei mele) că sufăr de aceeaşi osteoporoză conceptuală de care suferă orice generaţie vîrstnică: că fac parte, adică, dintr-o tagmă retrogradă, hegemonică şi represivă. Sînt retrograd pentru că nu agreez jocurile lor mai noi, hegemonic pentru că patronez camera unde se află computerul şi represiv pentru că îi iau de urechi. De fapt, toată tensiunea se reduce la un raport de putere. Pentru nepotul meu, pentru Dănuţ şi pentru Denis (e timpul să o spun) sînt o chestie abstractă care vine din cînd în cînd dintr-un loc la fel de abstract, numit Bucureşti, ca să ia în posesie, într-un mod brutal şi reprobabil, lucrul lor cel mai de preţ: camera şi computerul. La mine vin prieteni la fel de abstracţi, din generaţia mea abstractă, care joacă aceleaşi jocuri abstracte pe care le joc şi io, şi împreună formăm un fel de grup de prestigiu care ostracizează nepoţi cu alte valori, cum sînt, bunăoară, ei. Care vor să aibă acces necondiţionat la computer. Uneori, pentru că reveriile lor puciste dau greş, încearcă să-mi submineze autoritatea printr-un război de gherilă, prin şantaj sentimental, atacuri şi delaţiuni furibunde către mamaie. Care e mama mea. Dănuţ şi Denis au şi ei mamele lor care, la rîndul lor, au mamele lor care sînt bunicile celor dintîi şi care fac parte din altă generaţie. Care nu e a mea. Dar cu care intru, invariabil, în conflict şi căreia îi reproşez că e retrogradă, hegemonică şi represivă. Ei bine (şi aici voiam să ajung), toate aceste lucruri mă obosesc enorm!

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.