Gabriela Creţu, Monica Iacob-Ridzi, Rareş Niculescu - pe vremea cînd nici nu visau la Bruxelles

Publicat în Dilema Veche nr. 216 din 6 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Gabriela CREŢU Amintiri cu cravată roşie Eram în clasa a II-a; ce şcolăriţă mare! Aveam media zece; ce mîndrie pe tata! Am mers la Iaşi, să primim cravata lîngă statuia lui Alexandru Ioan Cuza; ce aventură pentru copii! Doar cineva născut la Ruginoasa, crescut cu umbra lui Cuza plimbîndu-se prin curtea şcolii, poate înţelege că trăiam ceva precum o întîlnire de gradul trei... După festivitate, am primit în dar o carte. Era Crăiasa Zăpezii. Amintirea ei am păstrat-o pînă la maturitate; era acolo un băieţel căruia îi intrase în ochi un ciob rătăcit, care îl făcea să vadă toate lucrurile deformate; şi sufletul i se urîţise de atîta hidoşenie ce descoperea în lume. La puţină vreme, am început să port ochelari şi, toată viaţa, am fost foarte atentă ca nu cumva să mi se întîmple acel accident şi lumea mea frumoasă să-şi schimbe înfăţişarea... Din 1973 pînă în ’79, lumea mea a avut cravata roşie; era vie, veselă şi se lega cu un inel de plastic. Cu ea am fost în prima mea tabără şcolară, la Vulcanii Noroioşi; eram uimiţi să descoperim răceala lor de gheaţă în timp ce forfoteau (nu ştiam încă ce înseamnă să "fierbi la rece"). Pe lîngă cravată, s-au adunat insignele de "Fruntaş la învăţătură", de premiant la "Cîntarea României", de nu mai ţin minte ce... Parcă eram un general sovietic în retragere cînd, în clasa a V-a, am fost aleasă comandanta unităţii... Altă etapă, alte responsabilităţi. Atunci am luat primul interviu din viaţă, învăţînd regulile democraţiei şi comunicării, într-o altă tabără, pentru liderii de mîine. Cel supus tirului de întrebări era un mare poet; eram moartă de emoţie; am început prin a-l întreba cum se numeşte... Erau o mulţime de personalităţi acolo; focul de tabără a fost fabulos. Ce poezii şi cîntece ştiau cei mari! Dar învăţam şi noi repede... Am învăţat să lucrăm în echipă, să împărţim sarcinile, să ne luăm în serios chiar şi cînd era vorba de joacă. Am reuşit să strîng pumnii şi să-mi depăşesc dificultatea de a vorbi în public. Am fost vreo doi ani Smărăndiţa popii în Amintiri din copilărie; ceilalţi erau cu patru sau cinci ani mai mari. La acea vîrstă, însemna enorm. Am învăţat să-i privesc drept egalii mei şi că trebuie să fiu privită la fel. Sînt lucruri pe care nu le-am uitat; şi astăzi sînt momente în care mă surprind strîngînd pumnii înainte de a lua cuvîntul. M-am folosit deliberat aici de nostalgia, autentică, pe care o simt pentru copilărie; pentru contrast cu concluzia brutală pe care o voi trage. Nu ştiu dacă acea perioadă a contribuit la faptul că sînt un om de stînga, ca o opţiune de viaţă, nu ca un fapt de oportunitate politică. Aş vrea să cred că m-a făcut măcar să iubesc roşul şi să nu am nici un fel de complexe în a-mi asuma semnificaţia lui politică. Propunerea acestei dezbateri arată că uneori încă ne mai războim cu propriul nostru trecut. Conturile cu trecutul trebuie încheiate prin asumarea lui; cu binele şi răul, cu frumosul şi urîtul lui. Două erori pot fi fatale: să-l respingem ca pe o invitaţie la dans, ca pe un accident care ni s-a întîmplat fără participarea proprie şi să-l reconstruim prin ochii şi cu criteriile prezentului. E păgubos în ambele cazuri; ne sărăcim pe noi înşine şi falsificăm o istorie în care şi prin care am devenit cum sîntem astăzi - profund diferiţi. Monica IACOB-RIDZI Copilăria pe care ne încăpăţînam s-o trăim Perioada în care am fost pionier a coincis cu perioada copilăriei mele. Era atît de normal să fii pionier şi să porţi zilnic, la uniforma albastru pepit cu şorţuleţ albastru, cravata roşie cu tricolor, încît în momentul în care erai pedepsit, prima măsură era să "ţi se ridice cravata", adică să nu mai ai dreptul să o porţi un număr de zile. Aşa ajungeai în afara normalităţii, adică era ceva în neregulă cu tine. Exista şi uniforma de pionier, pe care sigur nu a uitat-o nici unul dintre noi. Fustă plisată din tergal bleumarin, cămaşă albă cu epoleţi, din material sintetic, cravata roşie cu tricolor prinsă cu un inel de plastic alb transparent, pe care îl pierdeam tot timpul, centură bej-kaki din vinilin cu cataramă pe care era aplicată stema RSR, băscuţă albă cu insignă tot cu stema RSR, pe cămaşă era aplicată emblema pe care scria "Tot înainte!". Această uniformă era concepută parcă exclusiv pentru defilarea de la 23 August. În orice alt moment al anului o purtai, trebuia să mai adaugi ceva, fapt care o făcea să nu mai fie "uniformă". În tot acest timp însă, ne vedeam de copilăria noastră. Ne uitam la filme produse de Animafilm - Miaunel şi Bălănel, Mihaela şi Omuleţul lui Gopo -, la un moment dat încercam fiecare dintre noi să ne imaginăm cum ar fi să fim Arabela, eram abonaţi la Cutezătorii, unii dintre noi la Pif, citeam cu pasiune Cireşarii - o poveste despre pionieri cu care doream să semănăm -, beam cu toţii Cico, unii şi Pepsi şi, din cînd în cînd, ne adunam în curtea şcolii, îmbrăcaţi în uniforma de pionier şi strigam în cor "Tot înainte!". P.S. Cunosc pe cineva care a fost făcut şoim al patriei pe platforma garnizoanei militare din Tîrgovişte, unde a fost împuşcat, cîţiva ani mai tîrziu, cuplul Ceauşescu. Are o fotografie color de la acel eveniment. Vezi în ea, cu culori uşor şterse, un grup de copii de cinci ani, îmbrăcaţi toţi în costum portocaliu cu albastru, în care era îmbrăcat orice şoim al patriei, ţinînd în mînă cîte o garoafă roşie şi citindu-li-se pe faţă fericire, inocenţă şi un freamăt stăpînit, pentru că se aflau la o "manifestare foarte importantă" unde era obligatoriu să fie cuminţi. În jur, totul gri. Ulterior, acel cadru a devenit cunoscut tuturor, dar cu alte personaje. Cred că acea fotografie spune mai multe decît milioane de cuvinte despre acea perioadă a copilăriei noastre. Eram inocenţi, aveam în noi fericire şi nimic din ce se întîmpla în jurul nostru nu ne putea distrage atenţia de la copilăria pe care noi ne încăpăţînam să ne-o trăim, indiferent de istorie. Rareş NICULESCU Uteciştii de ieri, pionierii de alaltăieri Dacă aş privi azi în urmă spre vremea pionieriei, nu aş putea să văd cu ochi buni îndoctrinarea din orice timp a copiilor. Mai ales cînd vine vorba de doctrina comunistă care, cel puţin pentru mine, se constituie la nivel de manifestare ca o amintire neplăcută. Cele mai multe dintre temele politice discutate - gen "tezele din aprilie", care trebuiau învăţate pe de rost etc. - depăşeau în mod evident capacitatea de înţelegere a unui copil. La toate acestea se mai adăugau poeziile, cîntecele - plictisitoare şi ridicole, în acelaşi timp. "Iată marşul bucuriei, şi-al recunoştinţei vii / Pionierii României sînt cei mai fericiţi copii." Nu eram nici pe departe atît de fericiţi precum pretindeau versurile din "Marşul Pionierilor" compuse de de C.V. Tudor. Dar, dincolo de toate derapajele politice, o formă de bucurie şi entuziasm exista. În fond, pionierii erau versiunea comunistă a cercetaşilor şi a altor organizaţii "de tineret". Existau emoţia şi orgoliul celor care erau făcuţi pionieri "în prima serie", pe motiv de rezultate bune la învăţătură, şi bucuria celor făcuţi pionieri "în a doua serie", care răsuflau uşuraţi că ameninţarea "nu vei fi făcut pionier niciodată!" nu a fost dusă pînă la capăt. Şi era camaraderia, pentru că fiecare viitor pionier avea nevoie de recomandarea unui coleg mai mare. Aceste recomandări, majoritatea scornite, ar fi meritat păstrate: "îl cunosc pe X de la şcoală/de la bloc, are un comportament corect, este politicos cu profesorii şi îi ajută pe vecinii în vîrstă". A face o astfel de recomandare era primul discurs public din viaţa celor din generaţia mea. Cu emoţiile şi bîlbîielile aferente. Mai era apoi întreg arsenalul: uniforma, tresele şi galoanele care consemnau rangul în cadrul grupei sau detaşamentului, asemănarea cu organizaţiile de tip militar. "Am cravata mea, sînt pionier" nu era vorbă în vînt pentru noi, atunci. Fiindcă în toată această scenografie şi butaforie mini-militară, se regăsesc, mai ales pentru băieţi, elementele de bază ale jocului. Cu reguli clare, formule de compensare bazate pe avansări în grad, sistem de penalizare cu pierderea treselor sau a şnururilor roşu-galben-albastre. Iar jocurile nu se refuză, se joacă. Cum spuneam, azi, privind în urmă, nu pot să văd cu ochi buni pionieria. Dar cine-şi poate privi cu ochi răi propria copilărie?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.