Fumatul şi întinsul rufelor

Marie-Louise PAULESC
Publicat în Dilema Veche nr. 493 din 25-31 iulie 2013
Fumatul şi întinsul rufelor jpeg

În lift, în timp ce pălăvrăgeam, m-am uitat la mîinile mele, care ţineau, la vedere, pachetul de ţigări şi bricheta. Apoi m-am uitat la ale ei… Elizabeth îşi ascundea în palmă şi ţigara, şi bricheta. Am înregistrat faptul, fără să-i dau prea mare importanţă. Campusul nostru era, pe vremea aceea, unul dintre puţinele în care se putea fuma. Erau scrumiere peste tot – nu erau fumători pentru toate.

Am ieşit, am trecut pe lîngă tonomatul de Pepsi, Cola şi alte băuturi carbogazoase zaharisite şi chimicalizate, şi ne-am aşezat pe băncuţe, continuînd să pălăvrăgim. Între noi – scrumiera cu nisip, din care mucurile de ţigară erau adunate zilnic, cu un cleşte lung şi un zîmbet nesigur, de persoane cu dizabilităţi. Ne-am aprins ţigările – eu, cu poftă, Elizabeth, cu o oarecare sfială, şi i-am dat înainte cu vorbăria.

Venită din România, unde se fumează ca trenul, peste tot, şi unde, într-un fel, nefumătorii erau rarităţi (cel puţin, acum opt ani), m-am trezit în Arizona, unde raportul era inversat. M-am trezit în minoritate. Iar persoanele cu care puteam ieşi la o ţigară erau (sînt) rarităţi. Fumatul a devenit o activitate singuratică, fără miza socială pe care o avea în România...

În plus, la cam un an-doi după ce am pus piciorul în deşertul arizonian, a intrat în vigoare legea anti-fumat. Carevasăzică, de unde existau „secţiuni“ pentru fumători în restaurante, s-a trecut la radicala interzicere a acestora. În unele (extrem de puţine) locuri, mai poţi fuma pe terasă. Peste iarnă e cam frig pentru sportul ăsta (cel puţin seara), dar dacă locul se respectă, are încălzitoare. Peste vară, e prea cald. La peste 45 de grade, aproape că nu-ţi mai vine să fumezi. Aproape. În plus, regula e că nu fumezi la mai puţin de 20 de picioare (legea numeşte asta „distanţa rezonabilă“) de uşa unui spaţiu închis, oricare-ar fi el. Din cînd în cînd, transgresorilor li se aminteşte regula. Nu sînt mulţi, însă.

Vîntişorul răcoros care ne dă tîrcoale face ca ieşitul nostru la ţigară să fie plăcut, nu ca în lunile de vară, cînd e o corvoadă. Vorbim de cursuri, de profesori, punem la cale schimburi de materiale şi de cărţi. Eu sînt relaxată şi fără grij, Elizabeth e încordată, se uită mereu în jur şi, la un moment dat, se opreşte în mijlocul propoziţiei, se întoarce spre mine complet şi îşi aduce mîna cu ţigara în faţa pieptului, într-o poziţie stranie, dar care îi permite să ascundă obiectul ruşinii de o cohortă de doamne din departamentul nostru, care trece pe lîngă noi, spre intrarea în facultate. Se uită în ochii mei şi-mi spune că nu vrea să fie văzută. Eu, ca să nu atrag atenţia asupra noastră, mă prefac adîncită în conversaţie şi nu ridic ochii să dau bună ziua. În gînd, mă mir, mă amuz şi-mi zic: ce prostie!

Dar asta fiindcă nu vreau să dau atenţie semnelor care se înmulţesc. Mă prefac că nu le văd. Legea ca legea. Dar iacătă că fumatul e indezirabil-inacceptabil din punct de vedere social. E... cîh să fumezi. Să adăugăm climatul care promovează, cu ardoare, „healthy living“: low fat, low sugar, organic, exercise.

De vara asta, nu se mai poate fuma în campus. Dar interdicţia e formulată pozitiv: Smoking Free Campus. La fel ca la Heathrow, unde domnul de la graniţă mă întreabă, în timp ce se uită în paşaport: „De ce intraţi în Marea Britanie?“ „Ca să fumez o ţigară“ – răspund. Dar legea arizoniană şi regula campusului/aeroportului sînt dublate de un fel de marginalizare socială.

În schimb, cu întinsul rufelor, interdicţia legală e dublată de... tehnologie? Ignoranţă? Iniţial, m-am bucurat să folosesc maşina de uscat rufe, care există, by default, în mai toate casele de închiriat. Recunosc, am căzut în păcatul aroganţei şi mi-am zis, ia uite, ce frumos, ce civilizat, nu mă mai omor cu întinsul rufelor, ca în epoca de piatră. Îmi ţin, carevasăzică, rufele în familie, nu le vîntur în văzul întregii lumi. M-am bucurat pînă am ajuns la bluzele delicate şi, mai ales, pînă cînd mi-a venit chitanţa de curent electric.

Aşa că am început să mă uit cum e cu sforile de rufe în Arizona. În principiu, pentru că nu se văd pe nicăieri, pînă şi mie mi s-a părut bizară ideea. Nicăieri nu se văd rufe atîrnate. Nicăieri.

Pe de o parte, pentru că mai nimănui nu-i trece prin cap. Unii şi le mai amintesc din copilărie, ca pe vestigii ale unor vremi trecute şi îngropate. Motiv pentru care există blocuri ce explică în detaliu nu doar care sînt avantajele uscatului rufelor pe sîrmă, la soare şi vînt, dar şi cum se procedează: „Se scutură bine înainte, se lasă spaţiu între ele ca să se usuce mai repede...“

Ne-a trecut prin cap, însă, mie şi indiencei de vizavi, ale cărei pînzeturi ar fi omorîte pe rînd şi de maşina de spălat, şi de maşina de uscat, şi pe care-am văzut-o aşezîndu-şi timid rufele pe balustrada balconului, spre înăuntru, cum am făcut şi eu de cîteva ori. De alte cîteva ori, mi le-am atîrnat pe ghidonul bicicletei.

Pe de altă parte, sfoara de rufe e interzisă, în general, de asociaţiile de locatari sau de companiile care deţin apartamentele de închiriat. Nu „dă bine“ la aspect. Se pare, însă, că există mişcări de promovare a uscatului rufelor pe sîrmă şi oamenii încearcă să facă presiuni ca interdicţia să fie ridicată. Mă gîndesc să mă alătur.

Marie-Louise Paulesc e teaching associate şi doctoral candidate la Hugh Downs School of Human Communication, Arizona State University.

Foto: L. Muntean

Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet
p 13 foto Alex Galmeanu jpg
image png
Despre dinozauri şi mamifere conectate (şi tatuate)
De pe margine, cei care privesc melancolic şi neputincios sînt doar dinozaurii.
image png
30 de ani mai tîrziu
Mă atrag tîrgurile cu vechituri într-un fel de neînțeles.
WhatsApp Image 2023 11 22 at 10 28 30 jpeg
Ceea ce nu poate reda o fotografie
Și cît de greu ar fi azi să-ți imaginezi încarnarea unei legături printr-un tom de hîrtie?
image png
image png
Schiță pentru o etică a recunoștinței
Gratitudinea e o recunoaștere a felului misterios în care ni se întîmplă binele.
image png
Recunoștința, darul „învățăceilor”
Ceea ce primesc eu de la „învațăceii” mei este extrem de prețios.

Adevarul.ro

image
Diferența dintre zahărul vanilat și zahărul vanilinat. Motivul pentru care au culori diferite
În pragul sărbătorilor căutăm cele mai bune arome pentru desertul special pe care vrem să îl pregătim. Iar atunci când mergem la cumpărături nu lipsește de pe listă zaharul vanilat. Ajunși acasă observăm, însă, că am achiziționat zahăr vanilinat.
image
În interiorul „celui mai scump superiaht din lume“, în valoare de 4,2 miliarde de euro. Este acoperit în aur și os de T-rex FOTO
Iahtul este de peste trei ori mai scump decât cel considerat al doilea ca valoare din lume.
image
Japoneza îndrăgostită de România: „Sunt o româncuță din Extremul Orient. Aici am învățat să fiu fericită” VIDEO
Povestea lui Ayako Funatsu, unul dintre expații din țara noastră, reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste pe care un străin o poate face României

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic