Frumusețea, pericolul și utilitatea șabloanelor în istorie

Bogdan POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 810 din 29 august – 4 septembrie 2019
Frumusețea, pericolul și utilitatea șabloanelor în istorie jpeg

Cu siguranță că dezbaterile, discuțiile și controversele publice, iar în măsura cunoașterii surselor de arhivă, și cele private, ce au însoțit în anul 2018 sărbătorirea Centenarului României vor deveni ele însele, peste un secol, subiect de dezbateri, discuții și controverse.

Fraza de mai sus (ca și aceasta și altele de mai jos, de altfel) este un șablon. De fapt, orice cunoscător al istoriei (atît ca proces, cît și ca reprezentare) știe foarte bine acest lucru. La fel de bine știe și că nu va putea evita niciodată toate clișeele verbale și de gîndire la care disciplina pe care o „slujește“ pare să fie predispusă. În fond, cum poate un istoric să ocolească mereu, fără a genera propriile clișee și șabloane verbale, formulări precum „prima jumătate a secolului“, „spațiul românesc“, „genialul scriitor/compozitor“ sau „fenomen complex“? Nu acestea sînt importante în cercetările pe care le întreprinde, pentru că istoricul nu (mai) face literatură beletristică, ci științifică. Ceea ce contează este adevărul despre trecut, nu întorsătura frazei care afirmă concluziile ferme, originale și oneste. Problema șabloanelor și clișeelor în istoriografie este mult mai delicată și mai complicată decît simplele automatisme verbale, la care nimeni nu vrea cu adevărat să renunțe definitiv, pentru a nu pierde aparența unui jargon profesional. Doar știm, de la exegeții lui Homer, că ușurează munca povestitorului sau a autorului de texte scrise.

Cred că predispoziția științei istorice pentru șabloane și clișee provine din presiunea socială la care este supusă constant. Evident, nu este o situație unică în sfera științelor. De la toate se cere mereu mai mult, se ridică problema cuantumului finanțărilor din fonduri publice și, în cele din urmă, se aduce argumentul (suprem, evident) al utilității pentru societate și omul de rînd. Problema istoriei – care nu va trimite niciodată, de nicăieri, o sondă spațială plină de microtehnologii către o planetă îndepărtată – este emoția pe care o stîrnește. Aceasta este deopotrivă publică și personală. Mîndria, furia, aprecierea sau dezgustul față de o descoperire nouă, de o reinterpretare a unor fapte de acum sute de ani ce păreau nu doar perfect cunoscute, ci și imposibil de înțeles într-un mod diferit, sînt chestiuni curente. Șablonul de gîndire este un reflex defensiv și, în același timp, un alibi. Iar de aici decurg pericolele și, așa cum voi încerca să argumentez, și șansele de a face opinia publică mai atentă la scopurile cercetării istorice.

Centenarul României este un studiu de caz foarte potrivit pentru tema șabloanelor de gîndire în istorie. Evident, un asemenea moment („100 de ani de România“) trebuia aniversat și, în același timp, comemorat. Doar că participarea României la Primul Război Mondial (devenit brusc, și la noi, Marele Război) părea să se încadreze într-un șablon simplu: intrarea în război, bătăliile de la Mărășești, Mărăști și Oituz, Marea Unire. Cele cîteva personalități care au condus aceste evenimente au stat în fruntea maselor care înțelegeau și sprijineau acțiunile politice ce au dus la cele militare. Astfel privită, participarea României la doi dintre cei patru ani ai războiului mondial este o istorie simplă, limpede, glorioasă, deci frumoasă. De fapt, absolut nimic nu este fals în schema prezentată aici. După cum știe orice iubitor de sport, contează cine cîștigă meciul, nu cine pasează mai frumos. Defilările armatei, cîteva monumente publice noi și ramele fotografice de pe rețelele sociale exprimă această frumusețe. Orice încercare de a contrazice schema participării României la un război ce a dus la Marea Unire ar părea o acțiune demitizatoare – iar așa ceva, se știe, reduce totul la o controversă publică pornită la sfîrșitul anilor 1990 și evită o dezbatere reală. Voi lăsa deoparte aspectele considerate controversate în anul ce a trecut. Mă bazez (și eu) pe clișeul profesional conform căruia doar istoricii de peste mulți ani vor înțelege cu adevărat de ce serbările de 1 Decembrie 2018 au fost organizate într un fel sau altul ori de ce s-au construit unele lucruri și nu altele.

Revin însă la schema participării românești la Primul Război Mondial. În ultimii ani, istoricii, filologii, sociologii sau folcloriștii au avut propriul lor război cu șabloanele pe care le datorăm anilor de formare și, paradoxal, impactului celui de-al Doilea Război Mondial. Aproape uitat la noi, Primul Război Mondial a fost una dintre cele mai mari catastrofe pe care societatea românească le-a trăit vreodată. Dezbaterile despre pregătirea insuficientă a armatei și a clasei politice, despre rezistență încăpățînată și acel eroism devenit el însuși un clișeu („ca la Mărășești“), despre noroc și manevre politice iscusite la conferința păcii (al cărei centenar abia începe, de fapt) sînt contemporane evenimentului. În ultimii ani însă, cercetările întreprinse au confirmat ceea ce se știa deja. Altfel spus, șablonul este corect. Doar că sursele nou descoperite, cărțile recitite, evenimentele și fenomenele prea puțin, unele niciodată cercetate arată subțirimea șablonului, lipsa de consistență, schematismul prea didactic și mai cu seamă absența nevoii de a gîndi critic nu Centenarul în sine, ci drumul pînă la victoria unei țări care, de fapt, se predase și reintrase în război cu cîteva zile înainte de un deznodămînt previzibil. Parcă șablonul nu mai este atît de frumos – răsar deodată marile înfrîngeri din 1916, prizonierii, refugiații care au creat probleme de aprovizionare, de igienă, de locuire într-o capitală improvizată, deși pe drept cuvînt a „renașterii naționale“. Ruptura dintre clasele sociale, dintre ofițeri și soldați, de exemplu, a început să se vindece abia după căderea Bucureștiului. Alături de eroi – despre unii se spune cu emfază că nu sînt inventați în regimul trecut, deși au fost „instrumentați“ de acesta – au apărut în cercetările noi trădătorii, dezertorii, colaboraționiștii. Ani după război, romanele cele mai căutate de un public încă dificil de analizat au fost cele care au vorbit despre asemenea situații. Mai greu pentru cercetătorii de astăzi a fost însă să explice cît de mondial a fost războiul mondial. Mai multe conferințe și, mai apoi, volume de studii au folosit sintagme precum „front necunoscut“ sau „război necunoscut“ – pentru a arăta, de fapt, că tot continentul european, nu doar vestul acestuia, au cunoscut ororile războiului. Încetul cu încetul, din toate aceste teme mai mult sau mai puțin noi sau originale s-a ridicat problema vulnerabilității, a diferențelor între ideal și realitate în România întregită.

Anul 2018, independent de propria sa istorie ce urmează a fi scrisă, a fost, mă folosesc iarăși de clișee, unul „de sărbătoare și de pioasă aducere aminte“. Evident, timpul necesar pentru ca dezbateri, informații și interpretări ca acelea descrise pe scurt mai sus să iasă din turnul de fildeș academic și să devină cunoștințe generale a fost foarte scurt. În anumite cazuri, nu sînt sigur că problema s-a și pus vreodată în acest mod. Nici nu contează pentru concluziile micului articol de față, deoarece cred că, pentru istorici, propria confruntare cu șabloanele de gîndire ale disciplinei va duce, inevitabil, la o altă discuție esențială: cea a utilității sociale a cercetării trecutului. Dacă istoria este frumoasă, nu este doar prin „organizare și stil“, așa cum spunea Nicolae Iorga în 1897, ci prin rostul de a lămuri cît mai multora din prezent ce s-a întîmplat cu un secol, două sau zece înainte, chiar cu riscul de a scoate la lumină părți întunecate ale marilor evenimente. Șabloanele devin astfel utile: autoritatea, forța de atracție și confortul mental pe care îl oferă cer efortul de a le verifica și, la nevoie, de a le sparge și a le folosi pentru a justifica și a genera cercetări noi. Riscul evident al acestora este de a deveni ele însele șabloane și clișee. 

Bogdan Popa este doctor în istorie și cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ din Bucureşti. Este autorul, printre altele, al volumului Educaţie fizică, sport şi societate în România interbelică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013.

index jpeg 2 webp
Pantofii lui Van Gogh
Este înțelegerea pașnică, în febrila încrîncenare de a nu mai vrea să înțelegi nimic.
p 10 jpg
Boema ca o operă
În opera lui Puccini, marile încercări ale vieții (iubirea și moartea, boala, prietenia) sînt livrate în forma lor epurată, căci personajele le trăiesc boem.
p 11 desen de J  J  Grandville jpg
Paris, ultimii boemi
Cum recunoști azi un boem, la Paris?
image png
În stație la Boema
Pentru Ozun, „stația” boemei trece, așadar, fără să lase urme nici măcar în amintire.
image png
Îndreptar boem
Să reținem amprenta lăsată de acești grozavi pictori asupra istoriei artei, asupra dumneavoastră, asupra mea.
p 13 jpg
Trei roluri ale boemei în cultura română
Fără îndoială, boema e una dintre puterile literaturii și artei asupra societății.
p 14 jpg
Boemul, un desuet?
De aceea, viața boemă a fost și fericit asociată cu aristocrația interioară și eleganța profunzimii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Începe vara
Tranziția pe care o aduce toamna poate fi de multe ori delicată, ca o dulce amînare.
11642099644 1a9d5559e6 o jpg
A treia fiică a anului
Toamna întind mîna după paharul de vin și fotografii vechi, mă duc la tîrgul de cărți, ascult teatru radiofonic.
Chisinau Center4 jpg
Toamna-Toamnelor
Pentru mine, Chişinăul devenise, încet, un oraș galben, despre care îmi plăcea să spun că găzduiește Toamna-Toamnelor.
p 11 sus Sonata de toamna jpg
Lasă-mi toamna
În „Sonata de toamnă” (1978), Ingmar Bergman dedică acest anotimp transpunerii unei întîlniri dintre o mamă și o fiică înstrăinate.
31524231041 19fca33e3b o jpg
Viața începe cînd cade prima frunză
Și-acum, la 33 de ani, îmi cumpăr haine noi odată cu fiecare început de toamnă, de parcă m-aș pregăti iar pentru școală.
p 12 sus WC jpg
Delta
Septembrie era pentru noi și luna marii traversări a lacului Razelm.
51604890122 85f6db3777 k jpg
Toamna vrajbei noastre
„Nu «Rarul umple carul», ci «Desul umple carul»!“
3035384225 17c8a2043e k jpg
Toamna între maşini paralele
Ne mai amintim cum arăta o toamnă în București în urmă cu 17 ani?
p 14 WC jpg
p 23 WC jpg
Make tea, not war
Ori de cîte ori englezii nu se simt în largul lor într-o situație (adică aproape tot timpul), pun de ceai.
image png
SF-ul din viețile noastre
Dosarul de acum e o revizitare a unor epoci dispărute.
p 10 la Babeti WC jpg
Cine te face voinic?
Iar azi – numai săpunuri bio, zero clăbuc, sau geluri antibacteriene, zero miros.
image png
Sînt atît de bătrîn, că
Sînt atît de bătrîn, că în copilăria mea dudele se mîncau de pe jos, din praf.
image png
În tranziţie
O zi şi o noapte a durat, cred, aşteptarea pe trotuarul primului McDonald’s, pentru un burger gratuit.
p 11 la Rugina jpg
Avem casete cu „Casablanca“
Fell in love with you watching Casablanca.
p 12 la Mihalache jpg
Unde ești?
„Și după aia pot să plec?” „În nici un caz!” „Nu mai înțeleg nimic!”, se bosumflă. Nu știu dacă e ceva de înțeles, m-am gîndit, dar nu i-am mai spus.
image png
Cu o bursă de studii la Berlin
Mă întreb cum s-ar mai putea realiza astăzi experiența unei călătorii în care totul nu e planificat dinainte pe Internet

Adevarul.ro

image
Soluția unei femei medic pentru salvarea soțului infectat cu o bacterie mortală: un tratament obscur cu virusuri
Când niciun antibiotic nu a mai funcționat în cazul soțului său infectat cu o bacterie periculoasă, o femeie medic a apelat la un tratament considerat obscur, folosind un inamic natural al bacteriilor pentru a-i salva viața.
image
Ce se întâmplă în timpul unei circumcizii. Care sunt riscurile și beneficiile procedurii
Deși considerată cea mai veche și cea mai frecventă operație din lume, circumcizia - îndepărtarea chirurgicală a prepuțului - este încă o procedură controversată, potrivit Yahoo! Life.
image
Piscină și elicopter pe cel mai mare super-iaht submarin din lume, în valoare de 2 miliarde de dolari
Compania producătoare a lansat, de asemenea, insule unice în felul lor, pe care se poate naviga sau poate acosta super-submarinul.

HIstoria.ro

image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.
image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.