Frica noastră cea de toate zilele

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
Frica noastră cea de toate zilele jpeg

Era seară cînd am aflat că, de a doua zi, va intra în vigoare ordonanța militară. L-am sunat repede pe C., care locuiește la un etaj mai jos, și i-am spus, panicată, că ar fi bine să mergem să ne facem niște cumpărături. Era chiar voce mea, a unui om căruia, o lungă perioadă de timp, puțin îi păsase dacă avea sau nu ceva în frigider. C. nu a părut prea convins, dar cred că tonul meu panicat l-a făcut să se îmbrace și să pornim, în scurt timp, printr-o ploaie mocănească, spre supermarket. Ne-am întors cu multe conserve: pateuri, zacuscă, brînză, legume congelate, care aveau termene mari de valabilitate. Pentru noi, care ne-am petrecut copilăria în comunism, drumul acela a fost, în primă instanță, cea mai rațională dintre reacții. Memoria mea se activase pentru o situație de criză și încercase să facă față.

Izolarea a început, așadar, cu un mic depozit de provizii inutile, de care între timp am și scăpat, și cu o discuție cu C. despre cît de abrupt debutează distopiile, în cele mai calme și mai obișnuite momente din viețile unor personaje. Nu știu dacă mi-a fost frică, aș zice mai degrabă că am simțit un fel de neliniște și de curiozitate pentru ce urma să se întîmple.

Apoi, timpul a început să se așeze precum praful peste suprafețe. Părea că nimeni nu-l mai băga în seamă și alte vești deveniseră importante: spaime mici, mijlocii, mărunte. După cîteva zile, am visat că ajunsesem într-o gară și veneau la mine tot felul de oameni să mă salute. Erau și adulți, și copii, care se bucurau de sosirea mea. Unii mă strîngeau în brațe. Stăteam nemișcată, dar suferința creștea cu fiecare dintre îmbrățișările lor. Acela a fost momentul în care mi-am spus că psihoza poate să fie mai periculoasă decît orice virus.

N-am deschis deloc televizorul pentru că știam că, dacă COVID-ul e globalizat, ca noi toți, discursul panicii poate fi diferit de la un spațiu geografic la altul. N-am scris decît texte pentru revistă și am citit fragmentar. N-am gătit lucruri nemaivăzute, dar m-am disciplinat și am mîncat de trei ori pe zi, ceea ce mi-a prins bine și mi-a creat o rutină. Am devenit un mic strateg în a ști de ce am nevoie pentru o săptămînă sau două. Mi-a fost dor de niște străzi și am ieșit rar, pentru că declarațiile și cartierul complet pustiu mă indispuneau.

Pe toată durata izolării mi-am spus că viața, cu forța ei inimaginabilă, o să fie mai puternică decît orice frică de moarte. Și asta am încercat să le spun și prietenilor mai panicați decît mine. Au fost momente în care m-a amuzat „filozofia” eroică de Facebook, a statului acasă, ca și cînd apartamentele noastre ar fi devenit brusc niște cîmpuri de luptă. Sau niște altare ale descoperirilor de euri interioare și de revelații.

Din fericire, îmi plăcea și înainte să stau în interior și viața cuiva care scrie nu prea poate exista în afara acestor spații închise. Am plantat flori și am privit orașul de la etajul patru al clădirii în care locuiesc. Am spălat mult mai des pe jos, dar, cînd am dezinfectat niște lalele albe, am început să rîd de mine și viața parcă n-a mai mirosit atît de puternic a spirt și a clor.

Am vorbit des cu ai mei și am încercat să-i încurajez. Nu m-a lăsat sufletul să-i spun lui taică-miu să nu iasă deloc, deși se află printre cei din grupa de risc maxim. Mi s-ar fi părut o formă de egoism, din moment ce știam că plimbarea aceea de o jumătate de oră era foarte importantă și că era, oricum, suficient de speriat încît să își ia toate măsurile de precauție.

N-am crezut nici o clipă că natura umană va trece printr-o mutație și că se va schimba ceva în ADN-ul nostru. Nici vorbă. Unii au suferit, au falimentat, alții au prosperat și s-au bucurat. Și așa va fi și mai departe.

Ca întotdeauna, istoria mare a izolării e făcută din nenumărate povești mici, subiective și, la sfîrșit, va conta cine le va spune. Dacă te aflai în pragul unei separări și ți-ai petrecut această perioadă alături de omul de care voiai să te desparți, dacă îți vei aduce aminte, cu siguranță nu vei putea să faci abstracție de tensiunea sentimentală din cuplu. Dacă, din contra, ai construit în vremuri tulburi o relație, ca pe o barcă, bucățică cu bucățică, cuvînt cu cuvînt, zi după zi, va fi imposibil să nu îți înflorească pe față un zîmbet, cînd îți vei povesti experiența. Dacă ai lucrat în spital vei avea cu totul altă față a realității. Dacă ai rămas fără serviciu, fricile se vor prelungi și după ce vremurile s-au mai liniștit. Dacă ai pierdut pe cineva drag, suferința te face să schimbi cu totul registrul. Au existat victime directe și colaterale, dar despre cele din urmă doar familiile vor putea depune mărturie.

Mi-a rămas în minte cartea Svetlanei Aleksievici, Ultimii martori, și cît de diferite pot fi perspectivele unui eveniment major, în cazul de față fiind vorba despre al Doilea Război Mondial. Dacă te duci și strîngi bucățelele amintirile celor care i-au fost contemporani, cum a făcut scriitoarea din Belarus, pentru că nu doar cei care au luptat au povești, ci și cei care și-au trăit pur și simplu viața sub povara lui, s-ar putea să descoperi că fărîmele astea de existență, puse împreună, pot fi sfîșietoare. Așa cum aflăm din motto-ul cărții: „«În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945) au murit milioane de copii sovietici: ruși, bieloruși, ucraineni, evrei, tătari, letoni, țigani, kazahi, uzbeci, armeni, tadjici...» (Revista Drujba narodov, nr. 5/1985)” (Editura Litera, traducere  de Antoaneta Olteanu). Cei care au supraviețuit și-au petrecut copilăria în anii lui vorbesc despre suferințele și teroarea de care au avut parte. La fel și adolescenții care s-au îndrăgostit și au trecut împreună prin nenoricire.

Păstrînd proporțiile, ne-ar ajuta și acum, poate, dacă ne-am gîndi că există mulți ochi și suflete într-o criză și că efectele au chipuri pe care nu le putem vedea în oglindă. Și, de asemenea, o mare cantitate de absurd în gestionarea situației, pe care l-am simțit și o să-l mai simțim încă multă vreme de acum înainte.

Foto: Ana Maria Sandu

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.