Franţa: lecţia localelor

Cînd rezultatele alegerilor locale sînt convenabile pentru partidul sau coaliţia de la putere, se spune că s-a dovedit justeţea politicii guvernamentale. Cînd nu sînt favorabile, se spune că ele nu au nici o legătură cu politica naţională, că nu exprimă decît adeziunea faţă de unul sau altul dintre politicienii, mai mult sau mai puţin gospodari, din partea locului. După cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, o anumită parte a presei a tras clopotele pentru victoria socialistă, cealaltă parte a diminuat pierderile dreptei, punîndu-le pe seama jocurilor parohiale de interese. O analiză mai obiectivă oferă ziarul spaniol ABC din Madrid: "Desigur, e întotdeauna riscant să tragi concluzii de ordin naţional plecînd de la opţiunile electoratului dintr-o comună sau mai multe, dar e clar că scrutinul (al doilea tur al localelor din Franţa, 16 martie - n. red.) marchează finalul epopeii victorioase a lui Nicolas Sarkozy. A dispărut esenţialul elanului popular necesar preşedintelui francez pentru a duce la bun sfîrşit marile reforme. La aceste municipale, majoritatea celor care l-au susţinut la alegerile prezidenţiale au ales fie absenteismul, fie votul-sancţiune. Unii vor susţine că marile oraşe franceze au în mod tradiţional înclinaţii de stînga şi că, acolo unde a intervenit Sarkozy, pierderile au fost limitate. E adevărat, în unele cazuri; dar alteori nu avem de-a face decît cu o lectură binevoitoare şi o slabă consolare, avînd în vedere absenţa susţinerii populare de care preşedintele ar avea nevoie azi şi acum. El ar trebui să-i convingă pe francezi să consimtă la unele sacrificii ale căror rezultate binefăcătoare le vor vedea mai tîrziu. Or, tocmai această forţă politică indispensabilă nu a fost prezentă la locale. Absenteismul masiv este un simptom fără echivoc al înstrăinării societăţii franceze de conducătorii ei politici. În unele oraşe emblematice, candidaţii dreptei n-au fost nici măcar în stare să se unească pentru a contracara victoria socialistă. Mai mult, oraşele recîştigate de opoziţia la partidul preşedintelui sînt tot atîtea baloane de oxigen pentru Partidul Socialist, încîlcit în lupte fratricide, iar emergenţa unor noi lideri locali nu va face decît să stimuleze aceste fricţiuni (...) Orice ar fi, Sarkozy trebuie să rămînă fidel obiectivului său: să realizeze reformele necesare pentru a elibera forţele incontestabile ale acestei ţări mari, forţe care în deceniile marcate de autosatisfacţie au fost puse la păstrare".