Franţa, Gobineau, colonialism şi romi

Pe 28 iulie, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a anunţat luarea unei serii de măsuri pentru a face faţă comunităţilor de romi din Franţa. Acestea includ planuri de a închide peste 300 de tabere ilegale, expulzarea din ţară a romilor din România şi Bulgaria, care au comis infracţiuni, un schimb de poliţişti între Franţa şi România, precum şi controale fiscale ale romilor care posedă SUV-uri scumpe. 

Două zile mai tîrziu, într-o declaraţie privindu-i pe cetăţenii romi, Sarkozy a spus că vrea să revoce cetăţenia franceză dată imigranţilor cu paşaport francez care au pus în pericol viaţa ofiţerilor de poliţie. În ultimele zile, etnici romi au fost îmbarcaţi în avioane înapoi spre România. Mulţi au fost stupid „mituiţi“ cu 300 de euro, pentru a nu mai reveni – o măsură care n-are pînă la urmă nici un sens, avînd în vedere că mulţi dintre aceştia, întocmai ca înalţii oficiali francezi, promit orice, pentru a profita de oportunităţile care apar. De asemenea, colectarea datelor biometrice – pentru a-i opri pe etnicii romi de a reveni – sînt, deopotrivă, costisitoare şi irelevante. 

Rasism 

Măsura care vizează cu expulzarea doar populaţia romă sau imigranţii (din România, Bulgaria sau din altă parte) pentru comiterea de infracţiuni, nu poate fi interpretată decît prin prisma rasismului. Dacă aceste politici ar fi aplicate şi cetăţenilor francezi pentru luare de mită, nepotism, corupţie, înşelăciuni financiare, deturnare de fonduri (eufemisme de altfel pentru furt şi alte infracţiuni), o mare parte din clasa politică franceză ar fi trebuit să fie expulzată sau cu cetăţenia revocată. Dacă e să dăm crezare presei franceze privind scandalul Bettencourt (se pare că preşedintele francez a primit mai multe fonduri decît permit limitele legale, pentru finanţarea campaniei), chiar şi preşedintele însuşi ar putea fi trimis în Ungaria sau în Grecia (ţările de origine ale părinţilor). Cîţiva dintre foştii săi miniştri – dintre care unul a zburat în Martinica într-un charter care a costat mai bine de 116.000 de euro, iar altul a cumpărat ţigări în valoare de 12.000 de euro, toate cheltuielile fiind suportate din bani publici – ar fi la fel pasibili de expulzare, dacă guvernul francez i-ar trata în mod echitabil pe toţi infractorii. 

Dacă autorităţile franceze ar verifica modul în care politicienii francezi şi cetăţenii bogaţi (bancherii, de exemplu) au acumulat averi şi, unde e cazul, au achiziţionat SUV-uri, numărul de expulzări ar putea creşte semnificativ. Este, de altfel, bine cunoscut faptul că multe companii franceze au plătit mite enorme pentru înlesnirea relaţiilor cu Africa şi cu alte ţări în curs de dezvoltare – de multe ori în detrimentul locuitorilor din ţările respective. Aceste cîteva exemple sugerează faptul că statul francez şi autorităţile fiscale ar putea avea de cîştigat, dacă şi-ar concentra atenţia mai mult asupra cetăţenilor francezi, decît asupra imigranţilor. 

Presiunea politică şi colonialisml autoritar 

Cîteva figuri oficiale franceze au fost, în repetate rînduri, acuzate de aroganţă, paternalism şi uneori neocolonialism şi rasism. Vocea secretarului de stat francez pentru Europa, Pierre Lellouche, s-a făcut auzită în repetate rînduri în chestiunea etniei rome, vizîndu-i în special pe romii din România. Lellouche este un gafeur vehement. Este, de altfel, bine cunoscută sintagma lui, referitoare la prim-ministrul britanic, în care îl face pe acesta „patetic şi autist“. Pe David Cameron l-a acuzat şi că ar fi încercat să „castreze“ Europa; a reuşit să ameninţe şi stabilitatea relaţiilor la nivel diplomatic cu guvernul Statelor Unite şi Turciei – toate cauzate de incapacitatea de a-şi controla agresivitatea verbală. În discursurile ţinute în România, Bulgaria şi Macedonia, apar reminiscenţe ale aroganţei şi paternalismului francez – bine documentate în relaţiile cu Tunisia (ministrul s-a născut în Tunisia în timpul dominaţiei franceze) şi alte colonii franceze. Cîţiva diplomaţi au reacţionat, privat, în legătură cu comportamentul şocant al dlui Lellouche cînd vorbeşte cu colegele sale. Cînd vine vorba de etnia romă, discursurile sale ori frizează rasismul, ori amintesc de atitudinea agresivă a colonialiştilor francezi impusă statelor mai slabe ale UE sau ale statelor în proces de aderare spre UE, ca Macedonia sau Turcia. 

În timpul ultimei săptămîni a lunii iulie, Franţa, prin Pierre Lellouche, a pus presiune (ca să folosim un eufemism), pe Guvernul României, să numească un secretar de stat responsabil cu problema romilor. Aceasta este, într-adevăr, o măsură necesară, dar doar dacă este realizată cu cap. Premierul român Emil Boc, care a uitat, pesemne, că este prim-ministru al unei ţări europene, şi nu guvernatorul unei colonii franceze, l-a numit în grabă pe domnul Mocanu, un ilustru necunoscut atît pentru clasa politică română cît şi pentru societatea civilă din România şi comunitatea romă. Nu a publicat nimic şi nu are nici o experienţă relaţionată cu etnia romă. Nu are, pe scurt, nici o autoritate pentru a-şi asuma responsabilitatea în această chestiune – şi, probabil, nici o motivaţie. 

Ce este de făcut 

Încă de la începutul anilor ’90, romii români au călătorit (de multe ori temporar) în Franţa. Măsurile luate pentru această migraţie, adoptate de către guvernele franceze, au fost de puţine ori suficiente şi, de cele mai multe ori, inadecvate. Guvernele franceze nu au apelat niciodată la un expert în problemele etniei şi s-au dovedit a fi total dezinteresate în crearea unei asemenea expertize la nivelul Uniunii Europene. Romii au devenit subiect de discuţie doar în discursuri goale şi bombastice, al căror scop era ori să demonstreze că Franţa promovează drepturile omului, ori să încerce să justifice sau să promoveze rasismul revoltător, de fiecare dată cînd dreapta politicii extreme avea nevoie de o diversiune sau de un ţap ispăşitor. 

Într-adevăr: în ghetourile rome (aşezări ilegale) există probleme majore atît în Franţa cît şi în Italia şi e de aşteptat ca această problemă să apară, mai devreme sau mai tîrziu, şi în restul ţărilor membre UE. Acesta e rezultatul a 20 de ani de politici greşite, aplicate atît la nivel naţional cît şi european. Creşterea numărului romilor care părăsesc România şi alte ţări est-europene, pentru a se stabili în tabere create pe lîngă oraşele europene, este o consecinţă directă a incoerenţei dezastruoase şi de durată a strategiilor şi fondurilor destinate incluziunii sociale a romilor, din nou, atît la nivel naţional cît şi al UE. 

Lellouche, Comisia Europeană şi mare parte a guvernelor nu au nici experienţa, nici aptitudinile necesare pentru a putea înţelege mecanismul care face ca romii să se stabilească în tabere situate în alte ţări. Expertiza în acest domeniu lipseşte cu desăvîrşire şi de aceea eforturile sau politicile sînt ori limitate, ori catastrofale. Atît guvernele naţionale cît şi Comisia europeană suferă de o gravă lipsă de personal şi sînt nepregătite să rezolve aceste probleme. Fonduri sînt cheltuite, dar nu este nici o viziune sau strategie care ar face investiţiile profitabile. Problemele legate de cerşit şi prostituţie (două dintre cuvintele preferate ale lui Lellouche cînd vine vorba de romi) ar trebui rezolvate mult mai uşor şi mai ieftin, prin pedepsirea acelor cetăţeni francezi (printre care şi politicieni) care le finanţează. Dar aceasta ar fi o măsură total nepopulară, mai ales în rîndul electoratului de dreapta. 

Concluzie

La această situaţie s-a ajuns din cauza jocului de ping-pong dus între organismele Uniunii Europene şi statele membre privind pasarea responsabilităţii pentru incluziunea socială a romilor. Dar acest fapt nu este unic în istorie: imigranţii italieni, irlandezi, sudiştii francezi, polonezii, spaniolii, asiaticii şi evreii care au părăsit ţările de origine pentru America erau consideraţi inferiori de către elitele americane, la finele secolului trecut, minorităţi înclinate spre criminalitate şi prostituţie. Unii au fost obligaţi să plece. Totuşi, odioasele crime petrecute în Europa în timpul nazismului au dus la respingerea vehementă a teoriilor rasiste. 

Părintele teoriei rasismului biologic şi ideologul supremaţiei rasei ariene, Joseph Arthur Comte de Gobineau a fost un merituos membru al elitei franceze din timpul său. Domnul Lellouche şi alţi politicieni francezi ar putea lua în considerare faptul că, a urma linia acelor teorii şi a exprima idei similare înseamnă un drum considerat a fi ofensă publică în multe ţări şi că va putea veni ziua cînd, ei înşişi, ar putea risca să fie expulzaţi. 

P.S.: Cum era de aşteptat, cîţiva miniştri extremişti italieni au început şi ei să agite apele, cerînd repatrierea „nedoriţilor“. Atît Franţa cît şi Italia sînt dornice să prezinte chestiunea romilor drept o problemă serioasă de securitate naţională. Vorbim de Franţa – ţara UE cu cele mai mari „răzmeriţe“ sociale în ultima perioadă, cu pierderi de peste 200 de milioane de euro, aproape 3000 de maşini incendiate, aproape 3000 de oameni arestaţi, 126 de poliţişti şi pompieri răniţi, 127 de oraşe afectate la sfîrşitul anului 2005 – şi toate acestea din cauza eşecului total al incluziunii cetăţenilor francezi săraci, şi de Italia – ţara cu o rată îngrijorătoare a criminalităţii, cauza fiind Mafia a cărei cifră de afaceri este estimată la 130 miliarde de euro, din care 59 de miliarde provenite din afacerile cu droguri şi 5,8 miliarde din traficul cu arme. Pare o glumă morbidă, dar politicienii par a fi complet imuni la ipocrizie şi deosebit de fericiţi să folosească rasismul pentru a cîştiga voturi în plus.

Valeriu Nicolae este director de consultanță, ERGO.