Fortărețele sufletelor pierdute

Emilia CHISCOP
Publicat în Dilema Veche nr. 272 din 30 Apr 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sîntem printre popoarele cu cea mai şubredă sănătate mintală din Europa. Un studiu efectuat la sfîrşitul anului 2007 de Fundaţia Europeană pentru Calitatea Vieţii şi Condiţiilor de Muncă arată că doar lituanienii, turcii şi bulgarii stau mai prost decît noi la acest capitol, al sănătăţii minţii. Aproximativ 300.000 de români (adică 1-2% din totalul populaţiei) au probleme psihice severe " indică statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Potrivit aceleiaşi organizaţii, 1 din 3 oameni a avut, are sau va dezvolta în viitor o tulburare psihică. La 22 de milioane de locuitori, ar însemna vreo 7 milioane de posibile suflete pierdute. În ciuda acestor cifre, sănătatea mintală reprezintă în România, atît la nivelul discursului public, cît şi la cel al politicilor de sănătate comunitară, un subiect marginal. Boala e ea însăşi victima discriminării, ca şi bolnavii. "Nebunia" nu ne priveşte. E o ruşine. Nu-i de-a noastră. O luăm în rîs sau o ascundem sub preş. Ne dezicem de ea pînă ce loveşte aproape de noi. Sau, mai cu seamă, după aceea. Spitalele psihiatrice arată ca nişte fortăreţe. Sînt, în general, la marginea oraşelor, iar "prizonierii" sînt aduşi acolo, în general, cu forţa. Cu siguranţă, unii ar spune că e o exagerare. Dar cînd spun "cu forţa" nu mă refer neapărat la bice şi lanţuri, nici măcar la internările involuntare, deşi medicii ştiu că numărul lor real nu este tocmai neglijabil. Ci mă refer la faptul că mulţi, foarte mulţi dintre "prizonierii" spitalelor psihiatrice din România ajung la doctor în plină criză, flancaţi de rudele disperate. Prevenţie nu există, iar simptomele sînt negate sau minimalizate, după expresia "nu mi se poate întîmpla tocmai mie". În cele mai multe cazuri, nu există acceptare înainte de internare. Acceptarea vine abia după. Dar nu în sensul bun " asumarea, ca primul pas spre recuperare ", ci sub înfăţişarea unui blestem şi a unui stigmat: sînt nebun, deci sînt pierdut. Pare un scenariu pesimist, dar este concluzia unor experienţe de viaţă pe care am ajuns să le cunosc mai îndeaproape ca bursieră "Rosalynn Carter pentru jurnalism pe probleme de sănătate mintală". Odată intrat pe poarta spitalului, nu te mai poţi numi fiinţă liberă şi, uneori, nici fiinţă socială. Asemenea puşcăriaşilor, trebuie să îţi ascunzi trecutul. Iată o situaţie paradoxală: ca să depăşeşti boala, trebuie să ţi-o accepţi şi să ţi-o asumi, dar ca să poţi fi acceptat de către ceilalţi trebuie să o ascunzi şi să o negi. Sistemul psihiatric românesc este prin excelenţă hiperspitalizat, autist, izolaţionist. Cine are probleme e dus înăuntru şi ţinut departe de lumea dezlănţuită. Tratamentele pun accent pe legumizare, nu pe valorizare sau integrare. În loc să se facă eforturi pentru a găsi în sufletul pierdut fărîma de lumină, acesta e condamnat la amorţire şi întuneric, prin sedare. Demersul meu nu este acela de a-i demoniza pe psihiatri. Sînt, printre ei, profesionişti admirabili, iar unii sînt nişte eroi, înotători contra curentului. Sistemul este vechi şi putred în profunzimea lui, are el însuşi nevoie de recuperare, valorizare, destigmatizare. Primul pas ar fi integrarea reală a domeniului sănătate mintală în sistemul românesc de sănătate publică, finanţarea lui adecvată şi gîndirea unui plan radical de restructurare. Legea sănătăţii mintale, adoptată în 2006, de gura Europei inflamate, după dezvăluirea morţilor suspecte de la spitalul din Poiana Mare, a creat doar un cadru, fără a schimba însă mai nimic. (Cînd spun de "gura Europei", nu e o exagerare: mergeţi pe pagina web a Ministerului Sănătăţii şi nu veţi vedea la secţiunea "sănătate mintală" comunicate şi documente mai noi de 2006!) Iar legea fără finanţare e formă fără conţinut. Sistemul psihiatric va rămîne la fel de hiperspitalizat atît timp cît ambulatoriile şi centrele comunitare de sănătate mintală sînt nefinanţate şi ţinute la stadiul de clădiri semimobilate, cînd ele ar trebui să devină principalele instituţii de sprijin, prevenţie şi diagnosticare. Numai această inversare a raporturilor poate aduce schimbarea de optică şi de abordare a bolilor şi beneficiarilor. Numai cînd aceste instituţii comunitare vor funcţiona "pe bune" putem spera că oamenii se vor duce la psihiatru pentru o tulburare mintală minoră, cu lejeritatea cu care bat la uşa medicului de familie. Este, aşadar, imperioasă o schimbare de sistem, pentru a putea lupta cu discriminarea şi cu stigmatizarea, întrucît, înainte de a fi izolat şi stigmatizat de ceilalţi, te izolează şi te stigmatizează fortăreaţa spitalului. Însă pentru a fi oneşti, trebuie să vorbim şi de răul pe care mass-media îl face în perpetuarea şi adîncirea stigmei, iar pentru asta e de ajuns să răspundem la două întrebări simple. Cît de des aţi citit despre poveşti de succes ale unor persoane cu tulburări psihice? Dar despre "crime comise de schizofrenici", capete tăiate cu satîrul de "nebuni sadea" ori despre fiice minore agresate de taţi "descreieraţi"? Şi totuşi, exemple pozitive există, trebuie doar să le vedem. Am cunoscut un medic şi un profesor diagnosticaţi cu afecţiuni psihice severe: şi-au revenit şi îşi fac meseria admirabil. Fireşte, cheia stă în păstrarea "secretului". În cadrul unui workshop de psihiatrie comunitară ţinut (printr-un proiect Phare) profesioniştilor români din domeniu de către profesorii vienezi Michaela Amering şi Hans Kroon, am vizionat un film cu istorii de viaţă ale unor persoane care au revenit din sălaşurile sufletelor pierdute. Istoriseau deschis şi simplu despre ceea ce li se întîmplase, ca despre o experienţă de viaţă pe care au depăşit-o cu bine. Cînd vom vedea mai mulţi români povestind experienţe similare, vom avea un prim semnal că sistemul românesc de sănătate mintală parcurge drumul spre însănătoşire. Pînă atunci, prizonierilor din fortăreţele psihiatrice din România le rămîne o singură consolare, rostită cu ani în urmă de un medic şi devenită fraza preferată a persoanelor de la Socola: "Adevăraţii

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.