Forme fără fond sau simulacre

Publicat în Dilema Veche nr. 186 din 30 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În România, unde "liber-schimbismul" şi atitudinea "pentru-contra" au fost diagnosticate memorabil de Caragiale (el însuşi un liber-schimbist notoriu...) încă din zorii modernizării, metamorfozele partinice ale "stîngii" şi ale "dreptei" par adesea deconcertante, pe fondul unor transformări sociale radicale şi al discontinuităţilor majore pe care cele două totalitarisme le-au provocat. Partidul Liberal, formaţiune de stînga în secolul al XIX-lea, a devenit, în principiu, de dreapta, ca şi naţional-ţărăniştii interbelici care, dintr-un partid agrarian de centru-stînga, s-au metamorfozat după 1990 în partid creştin-democrat. Iar despre ce se găseşte azi sub sigla partidului istoric al lui Marghiloman e de-a dreptul ridicol să vorbim. Nici în zona ideologiilor totalitare/autoritare lucrurile nu sînt mai limpezi. Dacă legionarismul a fost, într-adevăr, o mişcare de extremă dreapta (cu tot revoluţionarismul său populist), iar comunismul, în faza lui internaţionalist-proletară - o expresie a extremei stîngi, nu acelaşi lucru s-ar putea spune în legătură cu discursul ideologic al "comunismelor naţionale" şi, în particular, al ceauşismului, tipic produs de sinteză. Sau în legătură cu socialismele ţărilor "lumii a treia". Ar mai fi de amintit, pe linia postcomunistă a schimbării în continuitate, "conservatorismul de stînga" al nostalgicilor etatismului (termenul aparţine, dacă nu mă înşel, Mihaelei Miroiu). Lasă că şi fascismul italian, şi naţional-socialismul german erau nişte hibrizi populişti ce sfidau distincţiile doctrinare tradiţionale. Dacă însă ideologiile radicale/totalitare aveau un inamic comun: parlamentarismul şi individualismul "burghez", doctrinele moderate - liberale, creştin-democrate sau socialiste - au, la rîndul lor, un set de valori comune (democraţia liberală, drepturile omului, parlamentarismul ş.cl.) opuse celor dintîi. Nu-i de mirare că, în situaţii de criză electorală, adversari tradiţionali moderaţi sau convertiţi la moderaţie se aliază conjunctural împotriva partidelor extremiste. Realismul politic, pragmatismul tehnocratic, oportunitatea alianţelor (dusă de multe ori pînă la oportunism) sînt apanajele "moderaţilor" centrişti care, în practica guvernării, îmbină soluţiile "de stînga" cu cele "de dreapta", indiferent de identitatea doctrinară a partidelor cărora le aparţin. Dar... În "deziluzionata" Românie de azi, ideologiile şi principiile doctrinare apar, de regulă, ca nişte simulacre, ca nişte faţade bune pentru Uniunea Europeană, în spatele cărora totul e "o apă şi-un pămînt" (interese economice clientelare şi reţele de corupţie transpartinice, vechi complicităţi cu Securitatea comunistă). Şi asta în vreme ce o mînă de intelectuali şi de formatori de opinie încearcă să ne convingă de faptul că lucrurile nu stau chiar aşa. Distincţia dreapta-stînga a ajuns să nu mai ţină cont, în plan electoral, de ideologii, ci de probleme precum lupta împotriva corupţiei, lustraţia sau rolul lui Ion Iliescu în evenimentele din decembrie 1989 şi în mineriadele din 1990-1991. Dincolo de asta, fireşte, atît "populiştii" cît şi "pragmaticii" moderaţi se străduiesc să limiteze creşterea - pe socoteala lor... - a unor formaţiuni naţionaliste radicale precum PRM sau PNG, iar viaţa şi economia merg înainte. În stare pură "stînga" şi "dreapta" au devenit fie apanajul unor grupări antisistem, fie al discursurilor intelectuale teoretice sau potenţial utopice, fiind obişnuite să meargă direct la esenţe. Partidele mari, de centru-dreapta sau -stînga, cu şanse reale la guvernare şi responsabilităţi legate de apărarea, fie şi formală a principiilor democraţiei liberale, îşi asumă drept blazon cele două orientări, dar le aplică negociat, la modul "minimalist" şi impur. Aici s-ar impune o distincţie între stînga, respectiv dreapta politico-economică, şi stînga, respectiv dreapta intelectuală sau culturală. Ele nu se suprapun, astfel încît nu trebuie să ne mirăm văzînd că diferiţi apropiaţi ai unor partide de stînga sînt, în plan cultural, nişte admiratori ai valorilor de dreapta (apropiere faţă de Biserică, elitism, cultul valorilor morale tradiţionale etc.), în vreme ce nu puţini adepţi ai individualismului liberal şi ai economiei "capitaliste" se înfăţişează ca nişte adepţi convinşi ai valorilor stîngii culturale (laicism radical, discriminare pozitivă a minorităţilor, emancipare socială, "corectitudine politică"). Pe de altă parte, resentimentele faţă de totalitarismul recent au făcut ca destui oameni cu valori de stînga să voteze constant cu partide de dreapta: delegitimarea intelectuală a stîngii politice autohtone provine în fond din percepţia continuităţii reale a PSD-ului cu structurile fostului partid comunist. Mergînd mai departe, aş spune că nici intelectualii "de stînga", în majoritatea lor, nici intelectualii "conservatori" nu sînt reprezentaţi în mod autentic de partidele-simulacru de pe scena noastră politică. Doctrinele lor rămîn, în bună măsură, nişte forme fără fond. Fervoarea doctrinară, mereu actualizatele dispute între Weltanschauung-ul "reacţionar" şi cel "progresist" sau cele privind gestionarea memoriei totalitare sînt, prin urmare, de găsit în discursurile intelectuale, nu în cele ale politicienilor, adeseori prea inculţi şi prea neinteresaţi de asemenea mofturi. Dacă însă politicienii îşi văd de "realitatea" lor, intelighenţia "de dreapta" sau "de stînga" nu pare a avea în vizor acţiunea socială efectivă: energiile ei se consumă în politici de laborator, în jocuri de imagine, în dueluri de opinie, în eseuri şi talk-show-uri - cît despre rest, are Uniunea Europeană grijă de noi...

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi