Finanţarea învăţământului superior românesc. Evaluare şi propunere de politici

Universităţi slabe "Nici o universitate din România nu se situează printre primele 500 de universităţi ale lumii, conform clasamentului Shanghai, în timp ce în acelaşi clasament se regăsesc 3 universităţi din Polonia şi 2 din Ungaria. Clasamentele sînt realizate pe baza articolelor ştiinţifice publicate de personalul universităţilor în reviste ştiinţifice recunoscute pe plan internaţional, indexate de ISI Web of Science în 2005 (actualmente, ISI indexează aproximativ 13.000 de reviste ştiinţifice, acoperind aproape toate domeniile ştiinţifice, inclusiv ştiinţele sociale şi umaniste). Cadrele didactice din universităţile româneşti nu au publicat nici un articol indexat de ISI în 2005 în următoarele domenii: inginerie navală, ingineria transporturilor, arhitectură şi urbanism, filosofie, studii culturale şi folclor, drept, arte, cultură fizică şi sport. Datele arată că domeniile în care universităţile româneşti pot oferi o pregătire relativ bună, avînd cadre didactice relativ bine pregătite, sînt fizica, chimia şi ingineria chimică, ingineria materialelor, matematica. Printre domeniile importante în care universităţile româneşti demonstrează că nu au cadre cu o bună pregătire ştiinţifică sînt ştiinţele economice. Astfel, Academia de Studii Economice, avînd peste 800 de cadre didactice, nu a reuşit să publice nici măcar un articol de economie în decurs de un an. Doar şase universităţi, toate cu tradiţie îndelungată, reuşesc să publice mai mult de un articol la 10 cadre didactice pe an, în timp ce în ţările occidentale standardul este de aproximativ un articol pe an pentru fiecare cadru didactic. Este evidentă performanţa extrem de slabă a universităţilor private şi a unora din universităţile de stat înfiinţate după 1989, care arată că din păcate aceste universităţi continuă să ofere diplome pe bandă rulantă fără să ofere şi o pregătire adecvată studenţilor lor. Universitatea ŤSpiru Haret», de exemplu, avînd peste 950 de cadre didactice, a publicat doar un singur articol în decurs de un an, deşi se laudă în presă că acordă o atenţie deosebită cercetării ştiinţifice." ( fragmente din "Topul universităţilor din România", 2006 - realizat de asociaţia Ad Astra a cercetătorilor români - http://www.ad-astra.ro/universitati/ clasamentul_universitatilor_2006.pdf) ...şi ieftine "Actualul sistem de finanţare a universităţilor publice româneşti trebuie modificat radical. Aceasta pentru că: 1) se bazează pe principii inacceptabile; 2) păstrează şi întăreşte actuala subfinanţare a universităţilor, cu efecte dezastruoase în ce priveşte capacitatea acestora de a deveni competitive pe plan european. De ce nu este acceptabil actualul sistem de finanţare a universităţilor? Din cel puţin următoarele motive: Prezervă puterea discreţionară a Ministerului în repartizarea fondurilor. Chiar dacă fiecărei universităţi publice i se alocă fonduri în funcţie de numărul de studenţi, distribuirea între universităţi a locurilor finanţate de la buget se face de către Minister. Actualul sistem de finanţare nu este deci de tipul: banii urmează studentul, aşa cum cred unii actuali sau foşti decidenţi şi cum se pretinde în multe documente oficiale; Intervenţia statului este masivă şi distorsionează grav piaţa emergentă a învăţămîntului superior românesc; Acest tip de alocare a resurselor împiedică diferenţierea universităţilor pe criterii de calitate. (...) Dacă vreţi ceva ieftin în România, cereţi educaţie de nivel universitar. În timp ce statul consideră că un an de educaţie superioară costă ceva mai mult de 1.300 lei, o simplă vizită la domiciliu a unui instalator care verifică instalaţia de gaze costă 1.100 lei. Universităţile publice au stabilit taxe de 1.600-1.800 lei pe an universitar, în timp ce unele universităţi private cer taxe de şcolarizare chiar mai mici. (Atenţie, nu toată educaţia este la fel de ieftină: o grădiniţă obişnuită costă peste 3.500 lei pe an, şi cam la fel cel mai ieftin liceu privat.) (...) Învăţămîntul superior românesc este atît de ieftin (şi ca urmare atît de fără speranţe în a deveni de calitate) nu pentru că românii sînt prea săraci, nici pentru că aici competiţia între universităţi e prea mare, ci pentru că statul intervine prea mult într-un mod inadecvat. (...) Actualul sistem produce inechitate socială. Căci costurile şcolarizării sînt asociate exclusiv "meritului" (rezultatelor la examene), criteriile sociale intervenind numai în sensul sprijinirii studenţilor pentru întreţinerea în timpul studiilor. E o politică de genul: dacă nu ai bani, nu ai ce căuta în învăţămîntul superior; iar dacă ai, te sprijinim." Cîteva propuneri Fiecare universitate să beneficieze de un număr de burse de şcolarizare integrale. Universitatea va trebui să şcolarizeze un număr de studenţi fizici cel puţin egal cu acest număr de burse. Ea le poate scoate însă la concurs în pachete diferite: unele locuri scoase la concurs sînt asociate unor burse de şcolarizare integrală, altele sînt asociate unor burse de şcolarizare parţială. În acest fel, nu vom mai avea doar două categorii de studenţi: unii care nu plătesc nimic, iar alţii care plătesc tot costul şcolarizării - situaţie extrem de neechitabilă - ci studenţi care plătesc un procent între 0% şi 100% din costul şcolarizării. În plus, universităţile vor putea să stabilească criteriile conform cu care se atribuie aceste burse de şcolarizare integrală sau parţială, care vor putea include şi criterii sociale. Reducerea numărului locurilor de studenţi ("fără taxă") oferite în fiecare an de stat. Ţinînd cont şi de iminenta scădere naturală a numărului candidaţilor la învăţămîntul superior, reducerea ar putea să ajungă la jumătate, deci la 30.000 locuri pe an. Păstrînd însă aceleaşi fonduri pentru finanţare, ar rezulta că în 2008 s-ar cheltui pe student cam 1.700 euro, iar taxele ar ajunge pînă la aproximativ 5.000 euro pe an (aceasta în condiţiile în care se va menţine numărul actual de studenţi cu taxă!). Introducerea creditului bancar garantat de stat pentru studii universitare. (Această măsură permite reducerea numărului de burse de şcolarizare acordate de stat, concomitent însă cu crearea mecanismului creditului bancar garantat de stat pentru studii universitare. E de subliniat că această măsură a fost cuprinsă în programul electoral al Alianţei D.A.) Prin credit se pot acoperi (total sau parţial) următoarele cheltuieli: taxe anuale de studii; costuri de cazare; costuri de masă; achiziţionare de logistică şi literatură de specialitate. (fragmente din studiul "Finanţarea învăţămîntului superior românesc. Evaluare şi propunere de politici"; Adrian Miroiu şi colectiv; Centrul de Analiză şi Dezvoltare Instituţională ( www.cadi.ro); 2005