„Fiecare pasăre pe limba ei piere“

Nicolae CONSTANTINESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 707 din 7-13 septembrie 2017
„Fiecare pasăre pe limba ei piere“ jpeg

Nu pot să bag mîna-n foc, cum se zice, că expresia paremiologică din titlu mai are și astăzi circulația pe care o avea cu o sută și mai bine de ani în urmă, cînd a fost înregistrată de Iuliu Zanne, și că, zisă acum, chiar într-un context adecvat, ea își va revela sensul originar, care va fi fost acela.

Autorul Proverbelor românilor, zece volume, Editura Librăriei Socec, 1895-1903 (o ediție anastatică, reproducînd, deci, fidel ediția princeps, a apărut, sub îngrijirea lui Mugur Vasiliu, la Editura Scara, Asociația Română pentru Cultură și Ortodoxie, la începutul anilor 2000) însoțește formula gnomică cu următoarea explicație: „omul vorbăreț și limbut își face singur de cap“, în care expresia „a-și face de cap“, explică lingvistul Stelian Dumistrăcel, însemna, în limba veche, „a face ceva care poate să-ți primejduiască viața“ și aduce în sprijin variante ale proverbului consemnate de același Iuliu Zanne: „toată pasărea după cîntecul/glasul ei piere“, „pasărea cu limba ei piere“, „pasărea prin ciocul ei piere“, „își pierde puii“.

E „la mintea cocoșului“ că nu la neamul păsăresc face trimitere proverbul respectiv, ci la neamul omenesc, căruia îi este proprie limba, graiul, vorbirea, ca mijloc de comunicare, de agrăire, de transmitere de informații și de concretizare a anumitor stări sufletești. Cineva trebuie să fi trecut prin școală și, mai larg, prin viață, „ca gîsca prin apă“, adică fără să se ude, fără să rămînă cu nimic după această experiență, dacă nu ar ajunge la acest înțeles.

Cu păsările domestice, de pe lîngă casa omului, cu oarele, omul culturii vechi, tradiționale, a avut un contact nemijlocit, le-a observat cu atenție, le-a cunoscut aspectul, comportamentul, „năravurile“ și a tras din acestea învățături pentru el, a metaforizat realitatea umană prin „exemple“ extrase din lumea animală. Un îngîmfat se umflă în pene ca un curcan, un umil sau un fricos stă ca o curcă plouată sau pleoștită, sau ca o găină plouată, cf. Creangă, „Vai de mine și de mine, Harap Alb, zise Sfînta Duminică… Hai, nu mai sta ca o găină plouată“, un indecis se învîrte ca o curcă beată (despre beția păsărilor, altădată!), un neștiutor de carte „pune talpa gîștei pe hîrtie“, flămîndul e ca „vrabia (care) mălai visează“, unul care se culcă devreme „se culcă odată cu găinile“, de frică unora li se face „pielea (ca) de găină“. Tot în Dicționar de expresii și locuțiuni ale limbii române, 1985, sub intrarea „găină“ citim: „a ședea ca găina între lemne“ = „a fi posac, tăcut“, retras – adaug eu, rezervat, ascuns de lume, neimplicat.

Modesta rață a intrat în folclorul copiilor („Rață, rață, rățișoară, / Un’ te duci pe ulicioară…“ sau, mai cunoscut, catrenul „Cățeluș cu părul creț / Fură rața din coteț; / El se jură că nu fură, / Dar l-am prins cu rața-n gură“, ultimul vers fiind transpunerea unei expresii populare, „a prinde (pe cineva) cu rața în traistă“, a-l prinde pe hoț asupra faptului, a realiza flagrantul, în alt limbaj. Dar asta ar fi „altă rață (sau gîscă) în altă traistă“, marcînd non-identități, diferențe. De ce palmipedele rață și gîscă au fost selectate pentru a ilustra acest subiect filozofic, n aș putea să vă spun, dar o explicație trebuie să existe.

Păsările ouătoare clocesc, cad cloște, încălzesc, cu temperatura corpului lor, ouăle fecunde pînă cînd din acestea ies puii, pe care îi protejează cu toată forța și cu toate mijloacele. Transferul către lumea umană este cu totul firesc: o mamă își apără, își protejează copiii ca o cloșcă. Dar expresia „Fă te om de lume nouă, să furi cloșca după [de pe] ouă“, întîlnită la Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi, cap. XVI, exploatează la maximum observațiile empirice ale omului vechi, ale gospodarului/gospodinei de la țară care știe exact „vigilența“ cu care pasărea (cloșca) își apără ouăle, puii. Expresia ar caracteriza „virtuozitatea unui hoț“, cf. Stelian Dumistrăcel, op. cit., p. 291, dar și gratuitatea gestului, căci, zice autorul, nici ouăle de sub cloșcă și nici pasărea ca atare nu au nici o întrebuințare practică. Dat fiind că, în romanul lui Filimon, verbul este la imperativ, reprezintă un îndemn, chiar o poruncă, semnificația trebuie citită ca un comandament al epocii. Oricît ne-am feri de extrapolări și actualizări factice, metafora din vechiul proverb își găsește referentul și în prezentul imediat… 

Nicolae Constantinescu este profesor univ. la Şcoala Doctorală de Litere, Universitatea din Bucureşti. Cea mai recentă carte: Cultura antropologică, editura Etnologică, Bucureşti, 2016.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.