Fidelitate şi resentiment

Florin TURCANU
Publicat în Dilema Veche nr. 135 din 25 Aug 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

"Dacă lumea anului 2000 va arăta aşa cum mi-o imaginez, atunci la toate intersecţiile marilor oraşe ar trebui să se găsească o sculptură de Brâncuşi" - scria Paul Morand într-o cronică de la începutul anilor 1930. Cel care s-a lăsat mai tîrziu înfăţişat într-un bust de Arno Breker şi a sfîrşit prin a face cele mai sumbre previziuni despre finalul secolului XX, dorea, cu puţin înainte de moarte, ca anul 2000 să fie pragul dincolo de care jurnalul şi corespondenţa sa vor putea fi publicate. Am recitit, de curînd, cele două volume care adună, în 1700 de pagini, notele zilnice ale lui Morand, dintre 1968 şi 1976, tipărite acum cinci ani de Gallimard. Un text hibrid, în care domeniul observaţiei cotidiene este invadat de o memorie proliferantă şi mobilă, căreia actualitatea îi furnizează pretexte şi stimulente. Jurnalul din ultimii opt ani de viaţă ai octogenarului Morand, stranie dovadă de vitalitate, fie şi numai prin dimensiunile sale, ţine, pînă la un punct, locul memoriilor. Memoria lui Morand, cu predilecţia sa pentru perioada dintre ajunul primului război mondial şi sfîrşitul celui de-al doilea, evoluează esenţialmente în registrul anecdoticului, adesea instructiv, uneori savuros atunci cînd nu alunecă în indiscreţii veninoase sau chiar sordide. De la Sarah Bernhardt, evocată cu admiraţie, Diaghilev sau Stravinski, la amintirea lui Proust, în intimitatea căruia s-a aflat şi care i-a prefaţat primul volum de nuvele, de la Coco Chanel, surprinsă în plină atmosferă de années folles, la Gide, Cocteau sau Jean Giraudoux, fără a mai pomeni oamenii politici şi figurile, azi uitate, ale Parisului monden din anii 1920, jurnalul acumulează personaje şi situaţii care i-ar fi permis lui Morand să scrie propria sa Recherche du temps perdu. Fidelitatea faţă de această lume dispărută, stimulată de un prezent pe care Morand îl detestă pînă în cele mai mărunte detalii cotidiene, este dublată de o alta: fidelitatea faţă de episodul adeziunii sale la politica regimului de la Vichy. Diplomat de carieră, Morand se află la Londra cînd Charles de Gaulle anunţă public continuarea luptei contra Germaniei. Va mai rămîne o lună în capitala britanică după Apelul din 18 iunie 1940, însă va reveni în Franţa. Legat de Pierre Laval, i se va încredinţa direcţia cenzurii cinematografice, iar apoi, succesiv, posturile de ministru plenipotenţiar la Bucureşti şi la Berna. După 1944 va petrece şase ani de exil în Elveţia. Nu o formă de naţionalism exaltat şi cu atît mai puţin nostalgia înregimentării virile îl împing pe acest hedonist în tabăra lui Pétain. I se potriveşte - crede el - ce spune Goethe despre sine însuşi într-o scrisoare: "Am fost creat pentru a fi o persoană privată şi nu înţeleg cum a putut Destinul să mă amestece în treburile administrative ale unui stat" (3 ianuarie 1969). Alegerea, pe care o face Morand în vara lui 1940, se explică mai ales prin profunda sa repulsie faţă de democraţie, prin antisemitismul său şi un rasism deja vizibil în relatări de călătorie precum Hiver Cara

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum îi țepuiesc șoferii de Bolt pe turiști pe aeroportul din capitala Azerbaidjanului. Pățania unei familii de români
Eliza și Ioan, doi români din Galați care au călătorit în peste 40 de țări de pe patru continente, au avut recent o experiență foarte neplăcută cu șoferii de Bolt de la aeroportul din Baku, capitala Azerbaidjanului. Șoferii de acolo sunt deja cunoscuți pentru faptul că țepuiesc des turiștii.
image
Amezi uriașe pentru folosirea apei potabile la grădină și piscină. „Eu consum pentru piscină și la două sate mai jos n-au apă nici să bea”
În timp ce unii români consumă o cantitate uriașă de apă în perioadele caniculare, folosind-o la udatul legumelor din grădini și sere sau la umplerea piscinei, alții nu au apă de băut. Legea Apelor prevede amenzi între 25.000 și 30.000 de lei pentru folosirea nerațională a apei.
image
Taberele școlare. „Rețeaua timpului liber“, deschisă în comunism pentru toți copiii merituoși
Adevărate aventuri într-o vreme în care distracțiile erau puține, iar micile-mari bucurii mai apreciate, taberele școlare erau prezente în toate județele, cele mai multe fiind finanțate de Stat.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.