Ficțiuni convenabile

Simona GOȘU
Publicat în Dilema Veche nr. 933 din 24 februarie – 2 martie 2022
O carte nu încape într o fereastră de Zoom jpeg

De curînd am citit știrea despre moartea celebrului fotograf elvețian René Robert, căruia i s-a făcut rău pe o stradă centrală din Paris și a murit de hipotermie. În timpul celor nouă ore în care a zăcut inconștient, nici un trecător nu l-a ajutat, închipuindu-și că este un om fără adăpost. Culmea este că, după nouă ore, tocmai un om al străzii a fost cel care a sunat la Urgență. Jurnalistul şi prietenul fotografului, Michel Mompontet, a declarat că René Robert a fost „ucis de indiferenţă”, dar a ținut să precizeze că nu dorește să facă acuzații, nefiind absolut sigur că el însuși s-ar fi oprit să dea o mînă de ajutor.

De multe ori întoarcem privirea de la lucrurile care ne întristează, ca să ne protejăm. Alegem cumva să negăm răul din lume. Ezităm, amînăm sau evităm să discutăm despre lucruri grave, despre situații prin care (poate) nu am trecut și prin care sperăm să nu trecem; despre diferențe, nedreptăți, boli grave, în special despre suferințele psihice. Nu știu dacă o facem din indiferență, din jenă sau lașitate. Poate că e vorba de puterea minții de a alege ficțiunile convenabile. Dacă ar fi întrebați, probabil că trecătorii din Paris care l-au ignorat pe fotograf ar nega indiferența, ar răspunde că și-au închipuit că e un om fără adăpost, amorțit de alcool sau de alte substanțe, că nu au vrut să-i strice somnul sau poate chiar că l-au ocolit din teamă. În anumite cazuri, mi se pare uimitoare imaginația cu care-i transformăm pe cei din jur în personaje. Cred că avem tendința să (ne) construim povești de viață, biografii cu mai multă sau mai puțină bunăvoință. Născocim narațiuni fără să ne dăm seama de confuzia între real și imaginar. Oare sîntem ceea ce ne închipuim noi înșine sau ce cred cei din jur că sîntem?

În gimnaziu, cînd îl studiam pe Ion Creangă, profesoara de română ne-a dat ca temă o compunere în care să reproducem stilul Amintirilor din copilărie, cu regionalismele și particularitățile limbajului moldovenesc. După ce mi-a citit compunerea, m-a întrebat pe cine am moldovean în familie. Nu am rude în Moldova, nici pe departe. A dat din cap și a privit spre clasă: sigur are pe cineva, a decis, iar mie mi-a șoptit că nu trebuie să mă rușinez.

Cu mulți ani în urmă, ieșeam de la oră și încercam să-mi fac loc printre elevi, spre cancelarie. Un coleg mai în vîrstă mi-a tras catalogul din mînă și m-a întrebat contrariat:

– A cui ești tu, mă, de ce umbli cu catalogul? Cine ești?

I-am explicat că sînt profesoară de engleză – era primul meu an de predare la un liceu în cartierul unde locuiam pe-atunci. M-a însoțit pînă în cancelarie cu o expresie neîncrezătoare – i-au trebuit cîteva zile pentru a mă privi ca pe o colegă.

La un eveniment literar recent, cu mai mulți participanți, a trebuit să zic cîteva cuvinte despre felul în care îmi construiesc imaginea publică în mediul online. Am răspuns că postez rar în social media, pentru că sînt mai retrasă, că ezit și înainte să-mi promovez cartea pe rețelele de socializare, ca să nu pară că mă dau mare. Un participant a intervenit spunînd că-i este cunoscut comportamentul și îl înțelege, dîndu-mi exemplu pe cineva foarte apropiat din familie: cînd are nevoie să anunțe în social media o realizare profesională, un proiect nou, preferă să roage pe altcineva să o facă în locul său, fiindcă nu-i place expunerea publică. Un alt vorbitor a rîs condescendent și a spus că, cel mai sigur, cei care procedează astfel o fac pentru că așa au fost obișnuiți din copilărie, să nu fie asertivi, să nu aibă o voce.

Era prima dată cînd îi întîlneam pe cei doi participanți, a căror activitate le-o urmăresc cu admirație, însă mă îndoiesc că îmi auziseră pînă atunci numele – ne adusese laolaltă exclusiv contextul evenimentului, pe scurt, eram aproape străini. Cu toate astea, reacțiile lor față de ceea ce credeam eu că e adevărat despre mine au fost diferite. Unul m-a crezut, un altul s-a îndoit, ca și cum nu aș fi cea mai în măsură să vorbesc despre mine. Nu m-am mirat, nu era prima dată cînd oameni aproape necunoscuți se îndoiau de mine sau îmi ofereau informații (noi) despre mine.

Cred că, așa cum citim doar ce ne place, la fel procedăm și cu întîmplările, situațiile și oamenii din viață. Avem tendința să ne înconjurăm de oamenii care ne plac, cu care împărtășim idei, pe care îi înțelegem, așa cum alegem să credem poveștile pe care le înțelegem, care ne sînt familiare. Mi se pare că răspunsul Ioanei Pârvulescu la întrebarea de ce nu ne plac aceleași cărți din Cartea întrebărilor explică foarte bine și capacitatea mentală de a (ne) construi iluzii: „Noi, toți, cu viața avem în primul rînd probleme, nu cu literatura. N-o înțelegem în același fel, nu cerem aceleași lucruri de la ea, nu ne bucură și nu ne enervează aceleași lucruri. Oamenii din jur, la fel ca mai apoi personajele, ne stîrnesc reacții diverse, opuse chiar, și efectele vieții asupra noastră sînt diferite. (...) Mă tem că numărul lumilor alternative pe care le acceptăm și pe care le pricepem este, pentru noi, toți, limitat”.

De cîte ori termin o carte mă gîndesc la cît de îngrădiți sîntem de propriile narațiuni, care nu-s musai neadevăruri, ci mai degrabă perspective, aparențe, iluzii. Îmi vin în minte crîmpeie din romanul scriitoarei Elizabeth Strout, în care protagonista, Olive Kitteridge, descoperă cu uimire că părerea celor din jur despre ea nu coincide deloc cu propria imagine despre sine. Și cred că oamenii din cărți, personajele ne fac să ne vedem mai clar, au puterea să ne spulbere iluziile că sîntem mereu buni, onești, echilibrați. Pînă la urmă, e aproape imposibil să fim persoana care se crede că sîntem, așa cum e puțin probabil să fim doar cine credem noi înșine că sîntem. Ce povești alegem să credem despre noi, despre ceilalți? De ce, uneori, ne bazăm mai degrabă pe propriile credințe decît pe realitate? Așa ne simțim mai liberi?

Nu știu și nu înțeleg totul despre mine, despre ceilalți, despre lume, dar cred că, citind, am învățat să tac mai mult, ca să pot să ascult – cred că așa îmi e mai ușor să-mi iau distanță de propriile închipuiri și iluzii.

Simona Goșu este scriitoare și traducătoare. Cea mai recentă carte a sa este Fragil, Editura Polirom, 2020.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Federico Putorti i a trimis un mesaj clar politistului care l a anchetat pe Facebook 1 jpg
Poliţist din Oradea, ținta unui mafiot italian: „Vei fi primul!"
Procurorii orădeni au deschis o anchetă pentru ultraj pe numele unui Italian care, săptămâna trecută, a ameninţat un poliţist de la Antidrog din Oradea.
facturi
Calculul facturilor la energie, modificat din nou. Când primesc oamenii banii înapoi
Iarna care vine rămâne incertă din punct de vedere al cuantumurilor facturilor la energie, autoritățile luând în calcul noi modificări ale legislației abia trecute de Senat.
Coruptie mita spaga FOTO Shutterstock
Expert șpăgar la Direcția Sport Galați. Făcea acte false pentru prestarea de muncă în folosul comunității
Un expert superior a cerut mită ca să consemneze fals că o persoană a prestat muncă în folosul comunității. Funcționarul avea o întreagă listă cu persoane condamnate de la care luase șpagă.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.