Festivalul Enescu: Operă în concert sau producție scenică?

Alexandru PĂTRAŞCU
Publicat în Dilema Veche nr. 812 din 12-18 septembrie 2019
Festivalul Enescu: Operă în concert sau producție scenică? jpeg

Obișnuiți să numărăm numele rezonante ce vin să cînte la Festivalul Enescu, avem dificultăți în decodificarea luxuriantului program artistic. Am întîlnit mai multe păreri potrivit cărora ediția din acest an ar fi mai slabă. Nimic mai greșit. În 2019 vom avea cele mai multe opere din toată istoria festivalului: șaisprezece, majoritatea inedite pentru publicul românesc (și nu numai). Opera în concert prezentată la Festivalul Enescu nu face săli pline. Nici la Sala Palatului, chiar în cazul lui Wagner, nici la Ateneu pentru concertele baroc terminate în creierii nopții. De unde și percepția greșită că festivalul nu mai e ca altădată; dar tot de aici pleacă și îndemnul meu călduros de a nu ocoli poate cea mai importantă parte a lui Enescu 2019, opera concertantă. Plusez chiar, afirmînd că cel mai important eveniment al bienalei nu este dublul concert al celor de la Berliner Philharmoniker, ci în-tîlnirea cu Die Frau ohne Schatten și Moses und Aron, două opere pe cît de valoroase, pe atît de rare, încît s-ar putea să nu mai aveți nici o altă ocazie de a le audia pe viu.

E adevărat că Festivalul Enescu nu încurajează producția de operă, dar este cel mai puternic motor al extinderii repertoriului de operă din România. Doar aici putem audia un calup consistent de operă nouă. A audia, da, însă fără a putea vedea un spectacol complet, pus în scenă. Dincolo de motivele pentru care se întîmplă asta, opera în concert versus opera pusă în scenă merită o dezbatere.

O metodă bună de a face cunoștință cu o operă pe care nu ați mai ascultat-o niciodată este să audiați un disc, citind simultan cărticica inclusă în pachet; urmărind nu doar libretul, ci admirînd cum muzica orchestrală îl potențează, iar vocea umană îi înnobilează versurile. Dar nu asta înseamnă o operă în concert? De cealaltă parte, secolul al XXI-lea a creat, prin evoluția tehnologiei, o altă categorie de melomani care va susține că cea mai bună metodă este să privești un DVD sau un streaming video al unei producții de operă, în care ai parte de întregul spectacol, și cel muzical, și cel scenic (plus subtitrarea, pentru libret).

Dilema a căpătat o formă concretă în 2017, cînd Œdipe a fost prezentat în concert, deși ONB deținea o producție nouă și foarte bună. Situație inconfortabilă, rezolvată prin compromisul unor proiecții video care n au trezit la viață teatrală opera și nici nu au creat vreo interacțiune între cîntăreți. Dar asta pentru că doar în România, la ONB, Œdipe face parte din repertoriul obișnuit, fără întrerupere din 1958 și pînă astăzi, ceea ce face absolut normale așteptările ca opera lui Enescu să fie prezentată în formă teatrală la festival. Reluat apoi la Londra, Œdipe în concert a fost primit cu mult interes.

În același timp, e ușor de constatat că, pentru o singură reprezentație a unei opere rare, fără șanse de a fi integrată într-un repertoriu permanent, efortul de a construi o producție devine o risipă de bani.

Dar dacă ar fi să alegem între opera în concert și opera produsă scenic? Evident, aș prefera să și văd, nu doar să ascult, dar opera în concert vine cu niște avantaje greu de negat. E vorba despre spectacolul orchestrei, în care chiar vezi cum este construită muzica, nu trebuie s-o ghicești după timbrul instrumentelor. De cele mai multe ori, forma concertantă este aleasă de orchestrele simfonice, care au un alt tip de atac asupra unei partituri și un sunet mai plin, diferența față de maniera unei orchestre de operă fiind revelatoare. Apoi, fără o montare care să te distragă, muzica, mai ales una nouă, la prima audiție pe viu, oferă o satisfacție mai mare.

Și totuși, nu mă pot obișnui cu ideea unei Traviate în concert și, în general, cu ideea de operă de repertoriu în concert. Tocmai pentru că în acest caz, prin repetiție, muzica îmi este familiară, interpretarea ușor de gustat, iar o punere în scenă, mai ales dacă este reușită, completează o experiență profundă. În același timp, sînt la fel de încîntat și de ideea unei opere de secol XX în concert, căci pot savura mai bine toate detaliile sonore, lăsînd restul în seama imaginației.

Pe de altă parte, Moses und Aron, opera lui Schönberg, a avut premiera mondială în anul 1954, în formă de concert, prima producție avînd loc trei ani mai tîrziu. E o capodoperă a serialismului, un cuvînt care stîrnește oroarea spectatorului tradițional, dar poate că argumentul că Stephane Lissner și-a inaugurat cu mare succes mandatul de director al Operei din Paris cu această lucrare ar putea fi decisiv pentru a o asculta. Și oricum se vor mai găsi bilete.

Femeia fără umbră a lui Strauss și Hofmann-sthal e atît de dificil de prezentat, din cauza orchestrației și a cerințelor vocale, dar și pentru că lumea fantastică a acestei compoziții pune probleme și regizorilor, încît premiera de la Metropolitan Opera a avut loc la jumătate de secol distanță față de creația ei vieneză din 1917.

Așadar vom avea de o parte Œdipe, cu forțele Operei Naționale care pune la bătaie o producție excelentă semnată de Valentina Carrasco, opusă unei întregi pleiade de opere în concert: Die Frau ohne Schatten, Moses und Aron, Peter Grimes, Jeanne d’Arc au bûcher, La voix humaine, Don Giovanni, Silla, Iphigénie en Tauride, Orfeo ed Euridice, Giustino, Arminio, Giulio Cesare in Egitto, Aci, Galatea and Polifemo, Agrippina și Castelul lui Barbă Albastră. Nu i așa că parcă programul bienalei e mai interesant acum? 

Alexandru Pătrașcu este critic de operă.

Foto: A. Damian

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.