Feroce, ferice
Suflecarea mînecilor, cînd purcezi la a vorbi despre fericire, e o artă hei-rupestră de la care varii modernisme nu s-au dat înapoi. Dincoace de înţelegerea delicată şi dincolo de opinie, ce altceva poate fi spus despre fericire? (căci "fericire" e vorbă alunecoasă şi concluzivă, precum "graţie" sau "zeu"). Poate doar cîteva silabe schiţînd istoria transformărilor, în legi generice şi trecătoare, opiniilor nesfîrşite despre acest intranzitiv. Fericirea generală? De-abia ce a împlinit două secole: au adus-o la putere revoluţiile, mijlocind feroce între nenorocirile trecutului promiscuu şi o promisă fericire. Prin inginerie revoluţionară, cascada de aruncări de zaruri a lărgit ruptura dintre utopie şi istorie, făcînd-o rană. Fericirea viitoare - norocul transcendental de abolit hazardul - a descleştat faţa crîncenei ananghii într-un zîmbet larg ca sfincterul universului. Mesii banali, din rai roz abstract-călare galopam la trap. Eram infanţi ai Totului obscen goi de putere; fiecare îl luam pe "noi" ca alibi în laitmotivul asurzitor al locomotivei istoriei. Neliberi eram să credem aşa; egal ne era că sîntem egali. După ce individul îşi tăiase craca din trunchiul medieval bisericii, dar înainte ca fericirea să-i fie promovată la gradul de telos al colonizării viitorului, poate fusese altfel. Însă veacul 18, agravat şi plictisit de diviziunea muncii dintre plăcerea fragonardă şi sado-masochismul pauperilor, s-a pus pe făcut curăţenie cetăţenească: a canalizat anestetic izvoarele, roua şi sudoarea lumii, odată fermecate, în rîurile unei geografii antiseptice. Unei raţiuni în pericol de a deveni instrumentală, fericirea i s-a adăugat ca o contraparte ideală. Instrumentalitatea mijloacelor şi utopismul scopurilor deveneau polii raţiunii cinice, iar cinicul - stăpînul bonheuristului. Entităţile inalienabile - "viaţa-libertatea-fericirea" revoluţionarilor americani (1776) şi "libertatea-egalitatea-fraternitatea" celor francezi - au fost prinse şi-n amonte şi-n amante şi-n aval de dreptul, sacru de natural, al omului: dreptul la proprietate. Locke împroprietărise omul înaintea americanilor; Napoleon, după ce-i organizase pe conaţionalii săi înfierbîntaţi. Codul său domesticea dificilul concubinom "libertate-egalitate" prin "proprietate", ménage
