Fenomenul psihologic al dreptății

Publicat în Dilema Veche nr. 917 din 4 – 10 noiembrie 2021
Grație și Justiție la Shakespeare jpeg

(...) Cînd vorbim despre dreptate, de fapt ne referim imediat la o serie de reguli. Acestea pot să fie explicite sau implicite și pot avea diferite grade de generalitate. În psihologie, avem o serie de asemenea reguli care au fost luate în considerare şi studiate. De exemplu, regula că, dacă ai obţinut beneficii, trebuie să plăteşti costul. Sau regula că, dacă toată lumea este egală, te tratăm egal. Cînd vorbim despre dreptate, ne raportăm psihologic la asemenea reguli. Cele mai multe studii despre aspectele psihologice ale dreptății vin din zona anglo-saxonă, iar conceptul-cheie din literatura internaţională în materie este fairness. Dacă, însă, acele reguli despre care vorbim devin legi, atunci conceptul-cheie din literatura de specialitate este mai degrabă justice. Altfel spus, apar nuanțe în funcţie de cum ne raportăm la acele norme prin care-l evaluăm pe celălalt sau acordăm cuiva tratamentul care i se cuvine.

Tema dreptății poate fi abordată din diverse perspective, desigur. Eu o văd ca pe un fenomen psihologic. Orice fenomen psihologic are în spate mecanisme ale minţii umane, adevărate programe ale minții. În mintea umană funcționează două mari tipuri de mecanisme. Primul tip de mecanism se referă la o serie de programe psihologice specializate. Aceste programe psihologice specializate au de cele mai multe ori un substrat genetic, ceea ce înseamnă că individul are o anume predispoziție pentru ele, şi de foarte multe ori sînt puse într-o logică evoluţionistă. De exemplu, astfel de programe sînt cele implicate în percepţia vizuală. (...) În acelaşi timp, mintea umană are o serie de mecanisme care nu sînt specializate, care au un caracter general. De exemplu, mecanismul învăţării. Conținutul acestui gen de mecanisme este dat de acţiunea mediului asupra individului. Evident că cele două tipuri de programe interacţionează unele cu altele în cadrul unor fenomene psihologice complexe.

Aşa cum spuneam, pentru mecanismul percepţiei vizuale, nu prea ne îndoim că este specializat și de natură genetică. Dar cînd vorbim de gîndire sau de învăţare ne dăm seama că lucrurile sînt mai complicate. Sigur că trebuie să existe un fond genetic pentru ca învățarea să funcționeze. Degeaba expun un elefant la stimuli lingvistici, că nu va învăţa nici o limbă. Însă conținutul specific al mecanismului învățării vine din zona mediului, din zona culturii. În vremurile mai vechi, foarte mulţi specialiști din zona ştiinţelor sociale vedeau limbajul ca avînd un caracter general, susținînd că noi toți avem capacitatea de învăţare şi atunci învăţăm din mediul nostru cultural diverse lucruri, printre care limbajul, împreună cu alte reguli și regularităţi. Însă au fost și psihologi care au teoretizat lucrurile altfel şi au spus că limbajul are în spate, de fapt, un program psihologic specializat, care are și el un substrat genetic pe linie evoluţionistă. Iar astăzi, teoria cea mai puternică şi mai bine validată este aceasta, că în spatele limbajului, oricît de complex ni se pare, stă mai degrabă un mecanism sau un program psihologic specializat şi nu unul cu caracter general. Cu alte cuvinte, învățăm o limbă nu pentru că avem în general capacitatea de a învăța, ci pentru că avem un program dezvoltat genetic care ne permite să învățăm limbaje precum cele lingvistice.

Dacă abordăm acum chestiunea dreptății, evident că în zona socială teoriile principale şi cele mai vechi mergeau tot pe ideea unor mecanisme şi a unor programe cu caracter general. Altfel spus, te formezi într-o anumită cultură care conține anumite valori. Această cultură pune o serie de conţinuturi asociate cu dreptatea în mintea ta, care după aceea se exprimă comportamental, în interacţiune cu ceilalţi. Or, ceea ce spun eu este că, psihologic vorbind, în spatele dreptăţii, al conceptului de dreptate, se află mai degrabă un program psihologic specializat, care s-a dezvoltat prin mecanisme evoluţioniste. (...)

Să ne gîndim, de exemplu, la experimentul cunoscut sub numele „dilema prizonierului”. Să presupunem că eu şi Sever am încălcat nişte reguli, am comis o infracțiune. Anchetatorul vine la fiecare dintre noi şi ne face nişte oferte. Mie îmi face următoarea ofertă: dacă dau mai multe informaţii despre ce a făcut Sever şi are acces la lucruri noi, atunci eu pot să scap, iar Sever primește o pedeapsă de 3 ani. Aceeaşi ofertă i-o face şi lui Sever: dacă trădează, el scapă şi eu primesc pedeapsa de 3 ani. Dacă nici unul nu trădăm, cooperăm şi tăcem, primim cîte un an fiecare. Dacă amîndoi trădăm, luăm fiecare cîte 2 ani. Cum aş gîndi eu în termeni logico-matematici, raţional? Dacă Sever trădează, atunci trebuie să trădez şi eu, pentru că dacă el trădează şi eu nu trădez, el scapă, eu iau 3 ani; dacă el trădează şi trădez şi eu, iau numai 2 ani; iar dacă cumva Sever nu trădează, ar fi bine ca eu să trădez pentru că scap. Deci, într-o abordare logico-matematică, în această sarcină experimentală, e clar că eu ar trebui să trădez. Şi cu toate astea studiile arată că, împotriva logicii, oamenii au mai degrabă tendinţa de a coopera între ei, de a tăcea. Deci logica îți arată că poți obține un beneficiu mai mare dacă trădezi și totuși tindem să nu trădăm, ci să cooperăm. Asta ne arată cît de importantă este pentru noi cooperarea. Iar cooperarea între noi și aprecierea importanței sale ne vin din experiență, din evoluție. Homo sapiens a reușit să supraviețuiască și să se dezvolte chiar dacă nu era animalul cel mai rapid, cu cea mai mare acuitate vizuală sau cu cea mai mare forță fizică pentru că a descoperit și a dezvoltat cooperarea între indivizi.

A doua sarcină experimentală la care vreau să mă refer se numeşte „ultimatum game”. Să spunem că am 100 de dolari pe care trebuie să îi împart cu Sever, căci altfel îi pierd și eu. Sînt liber să îi împart cum vreau eu şi fac o ofertă. El poate să accepte oferta pe care i-o fac şi atunci fiecare rămîne cu cît am propus eu sau poate să o refuze şi nu cîştigăm nici unul nimic, pierdem amîndoi totul. Într-o logică normativă, primele ipoteze au fost că eu voi face oferte mici şi el va accepta pentru că Sever se va gîndi în termenii „mai bine puţin decît nimic”, iar eu n-am nici un motiv să-i fac oferte foarte generoase din moment ce el nu poate avea decît oferta mea sau nimic. În acest studiu, reluat în diverse variante, cercetătorii au fost miraţi de rezultate cînd au văzut că eu, cel care am banii, am tendința să fac o ofertă de 40-50%. Și mirarea cercetătorilor a fost mare văzînd că Sever tinde să refuze oferta dacă ea este sub 25% din sumă. Asta iarăşi arată că abordarea economică, rece, înclinată spre cîștig, este alterată de un anume simț al dreptății și că logica „ceva e mai mult decît nimic” nu ne este chiar specifică. În acest răspuns intervine o doză de fairness foarte importantă. Sigur că rezultatele diferă în funcţie de cultură, de educație sau în funcţie de mărimea recompensei, că una este să împart 100 de dolari şi alta ar fi să împart 1.000.000 de dolari. În acest din urmă caz, refuzul apare la procente mult mai mici decît 25%. Dar punînd toţi factorii împreună, acea idee fundamentală a unei gîndiri de tip exclusiv economic, şi anume că-ţi dau puţin şi tu vei accepta fiindcă e mai mult decît nimic, nu funcţionează. Deci oamenii preferă să refuze lucrurile care li se par nedrepte în această distribuire a resurselor.

daniel david 2 jpg jpeg

Foarte interesantă este o altă variantă şi mai dură a acestei sarcini experimentale, şi anume „jocul dictatorului”. În acest joc lucrurile stau aşa: eu primesc o sumă de bani, o împart şi rămîne cum împart eu, indiferent dacă tu accepţi sau nu. Ei bine, rareori dictatorul oferă zero, deşi ar putea să o facă. Înțelegem clar că cooperarea ia tot! Şi repet, aceste rezultate au fost surprinzătoare pentru cei care gîndeau într-o logică de tip „homo economicus”, adică într-un model normativ de logică conform căruia oamenii ar trebui să reacţioneze într-un anumit fel. Psihologia a arătat toate aceste lucruri şi de aceea vorbim astăzi de „behavioral economics” şi de abordări psihologice descriptive, nu normative sau nu doar normative în aceste domenii.

Or, ce ne arată toate aceste rezultate experimentale este că ideea de cooperare, care induce o bună doză de fairness, de dreptate în modul în care împărțim beneficiile, domină orice al tip de logică. Asta înseamnă că de-a lungul a zeci de mii de ani noi am antrenat aceste mecanisme mintale. Și ce înseamnă mai departe este că ar fi trebuit să dezvoltăm și un element foarte specific al acestui mecanism, şi anume detectarea trişorului. Cine este trişorul? Trişorul este acela care primeşte beneficiul, dar nu plăteşte costul.

În acest sens, vă reamintesc că un alt model normativ care merge foarte bine pe acele modele ale minţii cu caracter general şi nu specific, din logică, este raţionamentul ipotetico-deductiv. Să presupunem că dacă P, atunci Q. Avem „modus ponens”: dacă P este adevărat, atunci Q este adevărat. Avem „modus tollens”, non-Q implică non-P. Astea sînt forme valide ale raţionamentului ipotetic-deductiv. Celelalte forme nu au o validitate logică, adică dacă P implică Q, non-P nu implică cu necesitate non-Q, sau dacă P implică Q, Q nu implică P. S-au făcut experimente în care P şi Q au fost înlocuite cu diverse situaţii mai familiare și mai puţin familiare, în care, uneori, P şi Q erau legate cauzal, alteori erau legate pur şi simplu funcţional. Ei bine, doar 20-25% din cei supuși experimentului au putut alege răspunsul corect logic selectînd ca opțiuni valide fie „modus ponens”, fie „modus tollens”, pe celelalte considerîndu-le invalide. Dacă însă faci training cu oamenii, pe conţinuturile în care i-ai antrenat, procentul de răspuns corect logic crește, dar dacă vrei să generalizezi la alte conţinuturi, iarăşi au dificultăţi. Dacă iei un comportament care s-a dezvoltat ca o adaptare în cursul evoluţiei noastre ca specie, de exemplu detectarea trişorului, şi-l suprapui pe forma logică a raţionamentului ipotetico-deductiv, adică atunci cînd spui „dacă P, atunci Q”, vei spune: dacă ai beneficiu, atunci plăteşti costul. Cum detectăm trişorul? Mintea noastră reacționează imediat cînd recunoaște „dacă P, atunci non-Q”; dacă are beneficiile, atunci nu a plătit costurile.

Deci mintea noastră este formată prin mecanisme specifice nu pentru a gîndi logic. Logica ne apare ca un model normativ mai degrabă, fiind legată de mecanismele generale ale minţii umane. Mintea umană este plină de mecanisme specifice, adaptative. Eu v-am dat un exemplu, detectarea trişorului, dar sînt multe alte probleme adaptative cu care ne-am confruntat şi care pot explica foarte multe situaţii din prezent. Nu vreau să complic lucrurile, dar menționez că uneori aceste mecanisme adaptative pot să răstoarne logica. Mintea umană nu este făcută pentru a căuta adevărul. Mintea umană este mai degrabă făcută pentru a căuta sensuri şi semnificaţii şi pentru a genera răspunsuri care sînt mulţumitoare pentru diverse situaţii. Mulțumitoare, adică nu întotdeauna cele optime. Deci, altfel spus, a gîndi logic este un act foarte greu, pentru că vine împotriva naturii noastre. A gîndi logic este un act de cultură, un act educaţional, rezultatul unei învățări normative. Noi avem tendinţa să suprimăm anume programele specifice, rezultate ale procesului de evoluţie, deşi ele ne ghidează de foarte multe ori deciziile, generînd emoţiile pe care le avem.

Ce e foarte interesant în legătură cu dreptatea în această psihologie de fairness este că ea apare de la vîrste foarte fragede. De pildă, încă din copilărie sîntem surprinşi cînd, la condiţii egale, cineva nu este tratat egal. La vîrsta de 3-4 ani, copilul deja îi pedepseşte pe cei care au comportamente de tip trişor față de el însuși, în diverse forme. Mai tîrziu îi pedepseşte şi pe cei care îi trişează pe alţii. Psihologic, știm din copilărie că trebuie să întărim cooperarea între noi şi că trişorul este un pericol pentru cooperare, că trişorul nu respectă contractul social fundamental care spune că dacă ai luat beneficiul plăteşti costul. Şi avem de la vîrste forte fragede această sensibilitate de a-l detecta şi avem tendinţa de a-l pedepsi.

Şi acum, toate acestea puse cap la cap încep să pună sub semnul întrebării ideea că ceea ce am numit fenomenul psihologic al dreptății este mai bine interpretat printr‑un model cu caracter general, în care avem nişte norme în cultură şi mediu pe care ni le însușim. Se impune tot mai mult ideea că aceste comportamente sînt de cele mai multe ori automate, rezultate din procesul de evoluţie, iar normele, valorile, axiomele din cultură reflectă aceste comportamente și nu le determină. Diferența e mare. Sigur că cele două intră în interacţiune, numai că, în varianta de program specializat, cultura reflectă comportamentele rezultate din programele specializate, iar în modelul general, comportamentul nostru este determinat de internalizarea şi asimilarea unor norme culturale. În studiile recente, modelul comportamentului specializat începe să fie tot mai acceptat, exact așa cum s-a întîmplat cu limbajul. Și în cazul limbajului am mers pe ideea că-l învăţăm printr-un mecanism general, ca multe alte lucruri în viaţă, pentru ca astăzi să recunoaştem că este rezultatul unui program specializat. La fel se pare că se întîmplă şi cu fenomenul psihologic al dreptății.

Daniel David este profesor universitar dr. la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj.

Foto (sus): Rafael - Alegorie a Justiției (wikimedia commons)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.