Feng shui: acupunctura casei - interviu cu Olivia STRACHINĂ, arhitect

Publicat în Dilema Veche nr. 524 din 27 februarie - 5 martie 2014
Feng shui: acupunctura casei   interviu cu Olivia STRACHINĂ, arhitect jpeg

Cum v-aţi apucat de feng shui?  

Întîlnirea cu feng shui a fost în 1992, dar practic, el m-a ales pe mine. Un cunoscut m-a solicitat pentru reamenajarea apartamentului său. Era cineva care ştia că mă interesează abordarea energetică a arhitecturii. La un moment dat, m-am confruntat cu impactul mai puţin benefic pe care arhitectura îl poate avea asupra sănătăţii noastre. Am început să am o nelinişte că trebuie să fie mai mult decît frumoasă: trebuie să fie şi sănătoasă. Dacă se întoarce împotriva oamenilor, nu mai contează că e frumoasă. Noţiunea de calitate în arhitectură a început să însemne, pentru mine, şi altceva.  

Domnul respectiv mi-a zis că vrea să-şi refacă apartamentul, dar în stil feng shui. Am rămas perplexă pentru că nici măcar nu auzisem de el. Dar acest lucru se pare că nu l-a descumpănit deloc pe beneficiar. Mi-a dat cărţi şi m-am pus pe treabă. Am rămas profund impresionată de informaţia pe care am citit-o. Ce m-a uimit a fost, însă, următorul lucru: deşi eu nu ştiam problemele domnului respectiv, le-am aflat prin observarea casei lui. Aranjată cu mobilier şi obiecte de foarte bună calitate, într-o ordine aproape ca de „muzeu“, în zona căsătoriei şi a copiilor era o cameră complet goală.

Cum ştiaţi care era zona căsătoriei?

Eu aplic o grilă cu nouă pătrate, conform metodei pa-kua pentru că fiecare pătrat defineşte cîte un sector important al vieţii noastre, precum bunăstarea, faima, căsătoria, familia, norocul, copiii, cunoaşterea, cariera şi mentorii. Aceste nouă zone se suprapun într-o anumită ordine pe planul fiecărei case. Nouă zonificări cu remedii specifice. De pildă, în zona carierei, la nivel de mobilare, remediul este un birou, în cea a căsătoriei – un dormitor matrimonial. În funcţie de ce se întîmplă în camerele din toate cele nouă zone rezultă existenţa unui posibil dezechilibru în viaţa familiei respective şi remediile specifice care decurg de aici. Altă grilă pe care eu o suprapun peste aceasta este cea a culorilor, a influenţei punctelor cardinale, conform metodei busolei. Abordarea feng shui asociază punctele cardinale cu cinci elemente din natură, cinci forme de energie arhetipală: focul, pămîntul, metalul, apa şi lemnul, care generează, la rîndul lor, nouă trigrame, etape specifice de manifestare a energiei vitale Qi între cele două polarităţi indispensabile din natură, yin – yang. Ele guvernează, la rîndul lor, cîte o zonă a casei. Fiecăreia dintre ele li se asociază nişte materiale, culori, forme, simboluri specifice, dar şi un anotimp, o calitate, o emoţie sau un temperament specific la nivel uman. Se referă la asemănările, dar şi la diferenţele dintre noi, la priorităţile interioare specifice fiecăruia dintre noi, pe care este esenţial să ni le cunoaştem şi să ni le respectăm pentru obţinerea stării de bine în care ar trebui să trăim zilnic. În urma acestei analize rezultă un adevărat ghid de îndrumare în alegerea celei mai indicate funcţiuni din fiecare cameră (ceea ce presupune şi o anumită configurare a mobilierului în interiorul ei), dar şi în alegerea celor mai potrivite culori, materiale, forme, motive decorative sau simboluri care se potrivesc cel mai bine unei case şi celor care o locuiesc, precum şi a celor mai potrivite camere pentru fiecare membru al familiei. În amenajarea unei locuinţe, ideal este să ne înconjurăm de elementele care ne sînt benefice şi cu care sîntem compatibili, care ne sînt necesare fie pentru armonizare, echilibrare fie pentru activare, energizare.

Ce aţi constatat în casa respectivă?  

Am constatat, cum am spus, că în zona căsătoriei şi a copiilor era o cameră absolut goală. Cei doi nu aveau copii şi erau, de fapt, în pragul divorţului. Nu ştiam nimic din toate astea la început. În general, nu-i întreb nimic pe oameni dinainte, îmi place să „găsim“ împreună problemele cu care se confruntă.

Aţi reuşit să rezolvaţi problemele acelui cuplu? Poate fi considerat feng shui-ul o ideologie salvatoare?  

Nu ştiu dacă am reuşit. Sigur însă este că el mi-a schimbat mie fundamental în bine soarta profesională şi nu numai. Prin aprofundarea abordării feng shui, mi s-au deschis noi oportunităţi în procesul de conştientizare a problemelor personale pe care eu însămi le-am avut de rezolvat şi a căilor specifice de urmat. Primul pas este să te ajuţi mai întîi pe tine însuţi! Ulterior, rămîne de văzut dacă poţi să-i ajuţi cu adevărat şi pe ceilalţi!

Feng shui-ul, da, îl consider o ideologie salvatoare. Orice ideologie sau cale de cunoaştere vine în viaţa noastră pentru că ni se potriveşte. Nu vorbesc de mode, de snobism, care nu au nici o legătură cu schimbarea fundamentală pe care trebuie s-o faci. Nici o cale, dacă nu o treci prin tine, dacă nu „intră în celulă“, cum îmi place să spun, nu înseamnă nimic. Rămîne doar o simplă informaţie. Ea devine vie cînd intră în viaţa ta şi te ajută să-ţi cunoşti problemele. Mai urmează să şi vrei să ţi le rezolvi! Restul decurge de la sine. Feng shui-ul este o cale de cunoaştere şi de autocunoaştere, ceea ce mi se pare cel mai important.

Ce înseamnă, de fapt, feng shui?

Feng shui înseamnă vînt şi apă. Vîntul înseamnă afirmarea şi confirmarea energiei vitale Qi în mişcare. Aerul şi apa – două componente vitale manifestării vieţii pe pămînt.  

Definiţii pot fi multe: arta de a trăi în armonie cu pămîntul şi cerul; încercarea de a face legătura între cer şi pămînt, şi poziţionarea omului între cele două; arta fericirii etc. Cea care mi-a plăcut cel mai mult este „acupunctura aplicată casei“. În acupunctură, ca tehnică de vindecare, se aplică aceleaşi principii. Chinezii nu fac separare între noi şi natură, între natura exterioară şi interioară. De fapt, ele sînt una şi aceeaşi, formează un tot, se intercondiţionează, informaţia este aceeaşi şi în mic ca şi în mare. Ştiinţa abia acum a ajuns la concluzia aceasta, prin teoria cîmpului unificat. Chinezii ştiau deja de mii de ani...

Ce a urmat după acest prim ...caz, în cariera dvs.?

Am continuat cu studiul şi observaţia pe cont propriu. Au trecut mulţi ani de atunci, pînă cînd am „renunţat“ la arhitectura clasică, pentru a putea trăi numai din amenajări feng shui. Trebuia să apară o nouă generaţie de beneficiari români deschişi spre acest tip de abordare şi, desigur, să fiu şi eu pregătită să o aplic.

Dacă luaţi o casă de la zero, practic, ce faceţi?  

În primul rînd, cunosc casa respectivă şi persoanele care locuiesc în ea. Fiecare om e guvernat de un element primordial şi de o trigramă (care se referă tot la unul dintre cele cinci elemente primordiale). Acestea sînt date de anul naşterii. Casa, ca şi omul, are nişte coordonate, date concrete din naştere. De pildă, elementul pămînt. Elementul care îl generează şi hrăneşte este focul. La rîndul lui, pămîntul generează metal. Fiecare dintre cele trei elemente îşi au materialele, formele şi culorile lor specifice. Relaţiile dinte cele cinci elemente primordiale sînt fie de generare, formînd un ciclu productiv, fie conflictuale, formînd un ciclu distructiv. De pildă: pămîntul intră în relaţii conflictuale cu apa sau cu plantele. Dar doar dacă sînt în exces. Pentru fiecare tip de conflict între două elemente există un alt element mediator care-l poate atenua sau chiar anula (ceea ce ne dă speranţa că, de fapt, nimic nu este iremediabil).

Dacă noi cunoaştem aceste elemente şi relaţiile dintre ele, putem stabili un echilibru. Echilibrul se referă la proporţie. Orice este „în exces“ nu este de dorit (şi o calitate umană „în exces“ devine un defect). Din acest punct de vedere, feng shui este ştiinţa de a ne echilibra şi de a ne înconjura de lucruri care ne ajută s-o facem.  

Ce faceţi practic?  

Plecînd de la tema dată de beneficiar: două dormitoare, două băi, o bucătărie deschisă etc., configurez un prim plan arhitectural. Pun grilele pe plan şi încep să văd ce se întîmplă în zona bunăstării, de pildă: e o baie, o ghenă de gunoi? Spre ce punct cardinal este orientată această zonă? Cine va locui în camerele din ea? Există shar-uri exterioare sau interioare? Văd remediile care se pot aplica la nivel de funcţionalitate, ceea ce presupune, inevitabil, modificări în planul de arhitectură. Încep să văd care e cea mai bună cameră pentru cuplu, în zona căsătoriei, de exemplu, dar ţin cont şi de orientare. Dormitorul trebuie să fie în zona yin a casei, mai liniştită, în nici un caz la intrare sau la stradă...Trebuie să iau în calcul mai multe lucruri şi încerc să le aplic. Încerc să găsesc cea mai bună soluţie de mobilare, de orientare a patului.  

Ce zone mai există şi ce ar trebui să fie în ele?

Cariera, de pildă. Acolo ar trebui să fie un birou pentru locatarul principal (cel care întreţine financiar familia), dacă munceşte acasă. Chiar dacă lucrează în altă parte, ceea ce se întîmplă în zona carierei de acasă va influenţa decisiv soarta carierei din afară, de la serviciu. Zona copiilor înseamnă şi creativitate. Acolo ar trebui să fie locul de joacă al copiilor sau atelierul unde locatarii principali îşi pot manifesta creativitatea. Cea a mentorilor, a persoanelor de ajutor se referă şi la experienţă, călătorii. Este locul cel mai bun de primire şi găzduire a oaspeţilor. Cea a familiei mai înseamnă şi sănătate. Acolo ar trebui să fie locul unde se adună familia, în bucătărie, de pildă. Zona faimei reflectă poziţia noastră în societate, ţelurile noastre. Este locul ideal pentru camera stăpînului casei. Centrul casei este zona norocului, cea mai importantă. E important ca acolo să fie lumină, obiecte de cea mai bună calitate, degajare spaţială, nu acumulare de obiecte inutile sau stricate, nu o baie, pentru că norocul casei se duce pe apa sîmbetei. Chiar dacă oamenii din casa respectivă sînt harnici şi cîştigă bani, bunăstare nu vor avea pentru că vor fi mereu pierderi financiare.  

Ce sînt remediile şi cum se aplică ele?  

Remediile sînt de foarte multe feluri şi pe mai multe planuri. Cele mai multe dintre ele sînt la îndemîna noastră. Vocea umană, de exemplu. Ea este în sine un remediu. Rîsul uman iarăşi este un remediu. Muzica. Ordinea şi curăţenia. Modul cum sînt aşezate obiectele decorative. Remediile pot fi la nivel de materiale, forme, culori, volume, la nivel de lumină, sunete, mişcare, funcţionalitate etc. Oglinzile sînt un remediu, dacă ţinem cont de faptul că reflectă înapoi tot ce se oglindeşte în ele. Practic, o oglindă pusă adecvat într-o baie reflectă înapoi energia benefică care intră aici şi se diminuează astfel riscul să se scurgă prin canalizare. Oglinzile aduc strălucire locurilor întunecate. Lumina naturală e un alt remediu important. În zonele întunecate din casă poate fi adusă lumina naturală prin mai multe oglinzi care puse pe un traseu anume o pot capta şi reflecta, redirecţionînd-o acolo unde dorim. Plus că pot mări un spaţiu îngust sau disproporţionat. Culorile specifice corelate cu elementele care guvernează fiecare zonă sînt remedii. La fel materialele, formele, simbolurile, motivele decorative, animalele sau tablourile cu tematici specifice etc. De pildă, apa are linia orizontală ondulată, drept motiv decorativ. O amenajare care marchează orizontalele este o afirmare a apei. Şi oglinda este tot o afirmare a apei pentru că reflectă lucrurile la fel ca ea. O altă amenajare care marchează verticalele este în spiritul lemnului, în forme lungi, înalte. 

E posibil ca fiecare să-şi organizeze, singur, casa după principiile feng shui? 

Desigur, dar acest lucru trebuie făcut cu responsabilitate şi în cunoştinţă de cauză. Bunăvoinţa, în acest caz, nu este suficientă. De cele mai multe ori, este nevoie de ajutor calificat.  

Am întîlnit oameni care, după ce au schimbat ceva în casă, s-a schimbat realmente ceva în viaţa lor. De altfel, confirmarea schimbărilor benefice din viaţa oamenilor care trăiesc în casele amenajate de mine este şi motivaţia pentru care continui să merg pe această cale.  

a consemnat Iaromira POPOVICI 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

drum sofer masina1 jpeg
Este cel mai spectaculos drum din Europa! Toți turiștii trebuie să îl parcurgă măcar o dată în viață
Atunci când ne facem planurile pentru vacanță, mulți dintre noi ne gândim doar la ce destinație să alegem. Însă, nu trebuie să uităm de faptul că și drumul până acolo poate să fie o experiență de neuitat. Iar un anumit drum din Europa este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase din lume!
Vladimir Putin si Viktor Orban FOTO AFP
Vladimir Putin şi Viktor Orban au discutat despre războiul din Ucrania. Mesajul transmis de preşedinţia rusă
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au discutat miercuri la telefon despre războiul din Ucraina şi cooperarea energetică bilaterală.
Final fericit pentru un fugar ucrainean și motanul lui Foto Salvamont Maramureș   Zooland ro jpg
Un fugar ucrainean căzut într-o râpă din Maramureș a fost salvat de motanul său
Vladislav Duda, un ucrainean de 28 de ani, a fost salvat de salvamontiști dintr-o prăpastie adâncă de 400 de metri, în Munții Maramureșului, având alături un companion neobișnuit, motanul său, pe nume Persik.
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
Rusia cere cetățenilor săi să renunțe la orice drum în Occident. „Vă îndemn să vă abțineți”
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova a declarat miercuri că relațiile cu Statele Unite ale Americii sunt pe punctul de a se rupe și îi îndeamnă pe cetățenii
oameni centru strada bruxelles shutterstock 1520986037 jpg
Rușii sunt sfătuiți să evite călătoriile în Occident. Cum instaurează autoritățile de la Moscova frica de lumea liberă
Rusia a declarat miercuri că relațiile cu Statele Unite sunt atât de tensionate încât cetățenii ruși nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada și unele țări ale Uniunii Europene, deoarece riscă să fie „vânați” de autoritățile americane, transmite Reuters.
shutterstock 2290704127 jpg
Elon Musk, uluit de noul cip cuantic al Google, care ar „rezolva o provocare cheie” veche de aproape 30 de ani
Google a anunțat că noul său cip de ultimă generație, Willow, poate efectua calcule ce le-ar lua computerelor obișnuite mai mult decât vârsta universului să le finalizeze.
70077412 1004 webp
Germania: Amenințările cibernetice și lecția românească
Îngrijorările stârnite de tentativele de manipulare a opiniei publice de către actori antidemocratici, așa cum s-a întâmplat în România, sunt în creștere și în Germania, unde în februarie vor avea loc alegeri anticipate.
Radu Dragusin Tottenham facebook jpg
Radu Drăgușin are un contestatar puternic în Anglia. Își face românul bagajele?
Radu Drăgușin a disputat 8 meciuri în sezonul actual din Premier League și nu i-a convins pe toți.
test jpg
Doar cei cu ochi de vultur și IQ ridicat descoperă animalul ascuns din imagine. Ai doar 7 secunde la dispoziție
Este un test de inteligență care, cel puțin la prima vedere, poate părea a fi destul de simplu! La urma urmei, tot ce ni se cere este să găsim un șoarece ascuns printre ciuperci, iar acest lucru poate suna destul de simplu.