Femeile lui Goldoni

Publicat în Dilema Veche nr. 936 din 17 – 23 martie 2022
Femeile lui Goldoni jpeg

Cele mai tocite discuri din colecția Electrecord, pe care o aveam cînd eram mică, erau cele cu piesele de teatru ale lui Goldoni. Nu eram încă la școală, dar știam pe dinafară toate replicile din Bădăranii, Hangița sau Slugă la doi stăpîni. Aveam, ce-i drept, o slăbiciune și pentru Molière, totuși reveneam obsesiv la Goldoni. Cochetam cu francezul, însă eram moartă după italian.

Abia ani mai tîrziu aveam să-mi dau seama de trama acelei îndrăgosteli. Pot spune că prin adolescență, cînd relațiile sociale începeau să prindă alt contur, cînd ieșisem din copilărie și învățam primii pași de tango. La șezătorile care se făceau, în pauze, pe coridoarele liceului, împărtășeam cu colegele secretele seducției. Sfaturile mele erau imbatabile și, deși toate mă credeau o expertă în relații, n-avusesem nici una pînă atunci. Mă ascultau cu gura căscată, aplicau sfaturile mele și aveau întotdeauna succes. Le învățam să fie feminine, nu doar ca aparență fizică (să renunțe la eternii blugi în favoarea rochiilor), dar și în atitudine – și mi-am dat seama atunci de ce mă îndrăgostisem de teatrul lui Goldoni.

Pentru că personajele lui feminine, deși trăiesc într-o „lume a bărbaților”, îi învîrt pe aceștia pe degete ca și cum s-ar juca cu niște păpuși. Cum anume reușesc? Nu prin vehemență sau agresivitate cu iz masculin, ci folosindu-se din plin, cu inteligență, de toate farmecele feminității. Și țin minte una dintre replicile bădăranilor învinși de aceste atuuri, o replică-motto pentru toate piesele sale: „Te-ai prins, jupîn Lunardo? Ori cu binele, ori cu răul, muierile tot ce vor ele fac”.

Dar cine sînt aceste „muieri” în care m-am regăsit de la bun început și mă regăsesc neîncetat? În Bădăranii există patru personaje feminine: Margarita, soția bădăranului-șef, Lunardo, are cea mai năpăstuită situație dintre toate. Însă, chiar dacă e închisă în casă și tremură de frică să nu-și supere soțul, nu are o mentalitate de victimă. Își acceptă doar de formă rolul pe care îl avea pe atunci o soție în societate, și o face doar pînă la un punct – la o adică, Margarita știe să-și apere interesele, iar înspre final devine, alături de celelalte, o bravă apărătoare a drepturilor femeilor de a face ce vor. Urmează Marina, soția lui Simon, care n-are problemele Margaritei, însă nici ea nu e, în teorie, liberă pe de-a-ntregul. Totuși, în practică, chiar dacă pe ascuns și fără știința soțului, ea face întotdeauna tot ce își dorește.

Fără să se ascundă și chiar cu încuviințarea soțului procedează Felicia, cea mai feministă dintre toate, care face numai ce are poftă să facă. Felicia și-a pus de mult bărbatul cu „botul pe labe”, însă nu prin brutalitate, ci, din nou, folosindu-se de iscusința feminină. Ea știe că orice armă ai folosi pe de o parte, de cealaltă parte se va încerca folosirea uneia mai puternice, drept care folosește cea mai puternică armă a femeilor: inteligența. Felicia vorbește mult și vorbește atît de halucinant, transpunîndu-și feminitatea în vorbe iscusite, rostite cu o elocvență atît de plină de logică, încît cei patru bădărani rămîn fără argumente și își depun armele, recunoscînd superioritatea soțiilor. Nu în ultimul rînd este fata lui Lunardo, Lucietta, care, deși crescută de mică în spiritul supușeniei, învață de la toate cum să-ți folosești feminitatea pentru a domestici sălbăticia unor bădărani și pentru a fi liberă.

Absolut liberă, independentă financiar și emoțional, frumoasă și inteligentă este Mirandolina, personajul principal din Hangița. Mirandolina întruchipează, de fapt, întregul mesaj feminist al lui Goldoni: o femeie care își dă seama de puterea feminității sale, pe care o folosește din plin, va domina într-o lume a bărbaților. Toți bărbații se îndrăgostesc de ea, îi fac cadouri, pe care ea le acceptă ca pe niște ofrande, fără să-și pună problema că le-ar fi, în vreun fel, datoare. De fapt, bărbații îi sînt ei datori, dacă vor să-i intre în grații. Se poartă superior față de ceilalți, pentru că se simte superioară. Nu are ce demonstra, pentru că se simte bine cu ea însăși. Totuși, din cauza acestei superiorități, de care este pe deplin conștientă, Mirandolina nu se poate îndrăgosti – ani mai tîrziu, Simone de Beauvoir avea să afirme în Al doilea sex că, pentru a se putea îndrăgosti, o femeie puternică, independentă și conștientă de valoarea ei este nevoită să construiască piedestale imaginare pe care să urce un bărbat.

Revenind la Mirandolina, ea nu construiește nici un piedestal, pentru nimeni. Se simte bine în rolul ei de zeiță, binevoitoare cu cei care îi aduc ofrande, răzbunîndu-se însă cumplit pe cei care îndrăznesc să o provoace – cum se întîmplă în cazul Cavalerului poposit la hanul ei, care o tratează cu dispreț, autoproclamîndu-se „dușmanul femeilor”, dar care pică în plasa ei, la fel cum o face toată lumea. „Auzi, tu! Dușmanul femeilor! Nu le poate suferi!”, începe monologul războinic al zeiței. „Sărman nebun... pesemne n-a dat încă de o femeie care să știe cum să-l ia, dar se pare că tocmai a dat. Tocmai cu de-alde ăștia îmi place să am de-a face, căci de cel care se ține de capul meu mă plictisesc foarte repede. Stau de vorbă cu toți, dar nu mă îndrăgostesc de nici unul. Vreau să-mi bat joc de toți caraghioșii, de îndrăgostiții plîngăreți și vreau să mă slujesc de toate vicleșugurile ca să înving, să înmoi și să cuceresc toate inimile sălbatice, împietrite și dușmănoase față de noi, femeile, care sîntem cel mai minunat lucru din cîte a zămislit natura.”

Pînă la urmă, acesta este mesajul pieselor lui Goldoni, mesaj care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de teatrul lui: femeile sînt de fapt niște zeițe, care n-au nevoie să demonstreze nimic coborînd la nivelul muritorilor și, în nici un caz, imitîndu-le metehnele. E suficient să-și conștientizeze puterile cu care au fost deja înzestrate.

Foto: Carlo Goldoni (wikimedia commons)

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.