Faţă în faţă <i>- interviu cu Valeriu NICOLAE, director ERGO - </i>

Primul şoc "inter-etnic" a venit odată cu mutarea la Craiova, la 7 ani. Pînă atunci crescusem într-un mediu majoritar de romi, unde nu exista conceptul de "ţigan" sau "discriminare". Brusc am devenit "minoritar" şi am înţeles că sînt "ţigan". Adică "diferit". Ne mutasem într-un bloc de CFR-işti unde toată lumea se uita ciudat la noi, unde auzeam toată ziua: "ce caută ţiganii aici?", "ăştia sînt împuţiţi!", "nu te juca cu ţiganul, e plin de purici"... Ce se întîmplă cînd realizezi că eşti "altfel"... într-un sens care te exclude din restul oamenilor? M-am închis... m-am închis complet. Am avut o perioadă de un an în care n-am înţeles ce se întîmplă. Noroc că aveam o bibliotecă chiar lîngă gară, părinţii mei lucrau foarte mult, iar eu eram singur, mai tot timpul, copiii nu se jucau cu mine... aşa că mi-am găsit refugiul în această bibliotecă, izolîndu-mă de ceea ce se întîmpla în afară. La şcoală, de exemplu... eram cel mai bun din clasă, dar "ţiganul nu poate fi cel mai bun". Odată... mi-au luat poza de la panoul de onoare, mi-au lipit-o pe uşa apartamentului, pe care au mînjit-o cu excremente. Tot ce făceam era cercetat de cîteva ori. Cînd scriam o compunere, eram suspectat că nu am scris-o eu. Începusem să dezvolt un mecanism de apărare, încercam să îmi rezolv realitatea imaginîndu-mi lucruri, creînd astfel propria mea realitate. Devenisem expert în a minţi şi a mă minţi pe mine. Încercam să trec peste. La un moment dat, în clasa a XI-a, profesorul de electronică m-a scos în faţa clasei, după ora de sport, unde jucasem baschet... şi i-a pus pe toţi colegii să treacă pe lîngă mine să mă miroasă, să vadă "cum miroase un ţigan împuţit". La momentul acela eram şi îndrăgostit de cineva din clasă... Te-ai adaptat totuşi acestui mediu? Au trecut ani buni pînă ce oamenii din bloc să ne accepte. Însă niciodată stigmatul nu a dispărut. Mama, de exemplu, care e o tipă foarte caldă, de treabă... şi care găteşte excelent... tot blocul venea să le gătească cozonaci... n-am înţeles niciodată de ce de fiecare dată cînd apăreau conflicte, suspiciunile cădeau pe noi, în special pe mama: "ţiganca e de vină!". Românii sînt de vină? Eu nu cred că există rasişti înnăscuţi. Probleme sînt din ambele părţi. Bunica, pe care am iubit-o enorm, a avut mereu frică de români. Se temea de deportare şi îmi spunea să nu fac şi eu ce a făcut mama, adică să intru în societatea românească, ci să stau în afara ei pentru că "nu se ştie niciodată". Normal că nu avea dreptate, dar există totuşi şi din partea romilor o tendinţă de izolare, de respingere. Trecînd însă prin şcoală, auzind tot felul de lucruri, începusem să îi pun şi eu mamei genul de întrebări: "de ce sîntem împuţiţi?". Şi ea mă întreba, la rîndul ei "cum adică şi de unde ai auzit aşa ceva?". O întrebam: "de ce furăm?". Iar ea mă întreba dacă am văzut-o vreodată furînd... Ce vreau să spun este că sistemul educaţional e foarte puternic şi modelează imagini şi concepte. Cu alte cuvinte, "dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigan"...De unde vin totuşi stereotipurile? Din educaţie. Aceleaşi stereotipuri care apăruseră în timpul nazismului, referitoare la evrei, se aplică azi romilor. Bine, dar care e miza lor? La evrei, de exemplu, se dorea în primul rînd înlăturarea economică, se marşa pe religie şi pe rasă... Se mergea pe dihotomie. Dumnezeu-Diavol. Între ei există însă o sumedenie de nuanţe. Stereotipurile se răspîndesc tocmai din cauza unui limbaj simplist şi naţionalist, care se îmbină cu educaţia creştină care zice: sînt sînge din sîngele lui Isus... aşa ajungi să fii cel mai bun, aparţinînd de o majoritate. Restul, minoritarii, trebuie să dispară. Pentru mine tot nu e clară discriminarea. La noi mi se pare mai degrabă un fel de "imitare" a americanismului, a ghetoului... ...Dacă vrei, îţi pot da exemple nenumărate ca să te convingi de realitatea ei. Uită-te, de exemplu, pe Internet. La un moment dat, sînt vreo 2000 de comentarii pe un singur articol despre cinci ţigănci care au furat. "Trebuie arşi", "omorîţi", "sterilizaţi", nici unul de genul "cum puteţi spune aşa ceva?". Cînd am scris despre Dilema... comentariile au fost... incredibile. Şi sînt cu atît mai de speriat cu cît vin din partea unor intelectuali. De ce nu au fost şi comentarii pozitive? Asta e altă problemă. În 2004 am scris ceva în care acuzam romii şi spuneam că noi sîntem cei vinovaţi. Şi spuneam şi de ce. De ce? În primul rînd de laşitate. Am, de exemplu, un coleg ţigan, prieten din copilărie, care vorbeşte ţigăneşte şi pe care am vrut să îl iau o dată la televiziune cu mine, să vorbim de problemele noastre... m-a refuzat pe motiv că îşi pierde slujba, nevasta, prietenii... Sînt mulţi romi de succes care nu vor să recunoască că sînt romi. Le e frică pentru că oamenii îi vor asocia cu "ţiganii de pe stradă". Stigmatul social? Desigur, e foarte puternic. Pe vremuri eram managerul unei companii din Craiova. Cînd angajaţii au aflat că sînt ţigan a fost o stupoare generală. Eram la o întîlnire cu furnizorii mei, toţi manageri regionali... la un moment dat, în timpul discuţiilor, unul dintre directori spune că şi-a pierdut telefonul mobil. Se lasă tăcerea şi toată lumea se uită la mine... Iartă-mi paranteza, de ce foloseşti termenul "ţigan"? ...Pentru că încă e foarte greu să-i faci pe oameni să înţeleagă despre ce e vorba. De multe ori, cînd folosesc în discuţii terminologia corectă - "rom" -, mi se întîmplă să fiu privit ciudat şi neînţeles... "Cine sînt romii?" "Vin din Roma?" Încă e multă neinformare, iar atunci trebuie să foloseşti peiorativul pentru a te face înţeles... De ce este, pînă la urmă, peiorativ? E acelaşi lucru cu nigger. Totuşi nigger era folosit peste denumirea de negro, iar negro denumea rasa, cum ar fi "caucazian", "asiatic"... Nu, pînă în ’40 nu exista altă denumire. Nigger era folosit continuu, din sclavie... Legat de asta, am avut o experienţă haioasă în Chicago, unde am lucrat o perioadă pentru IBM. Era un mediu "alb" şi auzind numai termenul de nigger am crezut că acesta este apelativul pentru afro-americani. Ducîndu-mă într-o zi să joc baschet şi dînd peste un afro-american, l-am salutat cu what’s up, nigger?. Tipul explodează, sare aproape la bătaie... I-am explicat ce şi cum... ne-am împrietenit pînă la urmă; de fapt, acum am dreptul să îi zic nigger. Chiar, de ce afro-americanii între afro-americani, romii între romi au dreptul să-şi vorbească cu peiorativul, dar, Doamne, fereşte, să vină cineva din afară (vezi acuzele pe care le-ai adus Dilemei) cu aceeaşi terminologie? Cînd mă întîlnesc cu prietenii, mai în glumă, ne salutăm şi noi cu "ce mai faci, ţigane?". Acum, serios, "rom" trebuie folosit, în primul rînd pentru a schimba mentalitatea publicului larg. Mentalitatea nu poate fi schimbată doar pentru că Dilema veche a ales "rom" şi nu "ţigan". Eu cred într-o schimbare de jos în sus. Eu evit dihotomiile. Nu cred că ceva se schimbă numai de jos în sus sau invers. Depinde de fiecare dintre noi. Ori că sîntem "sus", ori că sîntem "jos". Fiecare dintre noi are această obligaţie şi voinţă să vadă dincolo de stereotipuri. Eu însumi am avut probleme cu percepţia homosexualităţii, fiind crescut într-un mediu rigid... am cunoscut însă la Chicago un cuplu gay... sînt printre cei mai de treabă oameni pe care îi ştiu... Deci şi tu ai avut parte de prejudecăţi... Bineînţeles, am spus că rasismul vine din educaţie şi se poate eradica numai prin educaţie. Nu e ceva înnăscut. În România este lipsa de contact, talk-show-urile sînt întotdeauna despre romi, nu cu romi, sau cu romi aleşi dintre cei "stereotipici". În loc să aleagă un invitat de talia domnului Nicolae Gheorghe, un sociolog fantastic, un vorbitor şi un om extraordinar... sînt invitaţi romii "specifici", fără şcoală, "maneliştii", care nu vorbesc bine româneşte, care se exprimă greoi... Nu ar trebui să se facă ceva mai mult, să se depăşească nivelul de discurs şi indignare intelectuală? Sînt atîtea ONG-uri, programe, vorbe şi lozinci frumoase... şi totuşi atîtea comunităţi lăsate de izbelişte... Într-o lume ideală ar trebui să vorbesc despre problemele societăţii româneşti, în general. Ar trebui să vorbesc despre problemele etnicilor români, nu a celor romi. În clipa de faţă însă e foarte important să vorbesc despre discriminare, pentru că oamenii încă nu îşi dau seama despre ce e vorba. Sînt unele lucruri pe care în primul rînd trebuie să le faci vizibile, ca mai apoi să poţi începe să lucrezi pe ele. a consemnat Stela GIURGEANU