Faţă în faţă

6 octombrie 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În urmă cu două luni semnam argumentul dosarului "Cine e ţigan?". Încercam să depistez, alături de colaboratorii temei, ce se află dincolo de stereotip, problemele sociale şi cauzele discriminării. Cine sînt şi de ce îi blamăm pe cei pe care corectitudinea politică ni-i denumeşte romi, dar cea lingvistică, ţigani. Departe de materialitatea fondurilor alocate programelor pentru integrarea comunităţii, cît de mult credit moral mai este dispusă societatea rom‰nească să investească? ëntrebam, la momentul respectiv, cît de departe mai putem sta, înlăuntrul aceleiaşi naţiuni, unii de alţii. Răspunsurile primite s-au referit, în marea lor parte, la starea de neputinţă perpetuă în care etnia romă se complace, apatie motivată atît prin lipsa pîrghiilor sociale, cît şi a celor culturale. Viziunea aparţinea însă (cu excepţia doamnei Margareta Matache, directoarea Romani Criss) exclusiv outsider-ilor, intelectualilor ne-romi, fiind percepţia majorităţii asupra minorităţii. Tocmai de aceea dosarul de faţă, "Noi sîntem romi", vine ca o completare, fiind "cealaltă parte a monedei", textele şi opiniile colaboratorilor aparţinînd de data aceasta, 100%, intelectualilor romi. Balanţa a înclinat foarte mult înspre o definiţie a indentităţii, opiniile liderilor romi însumînd, pînă la urmă, perspectiva radicală a felului în care este percepută discriminarea din locul celui discriminat. De aici şi sensibilitatea care, conform unui lider rom, uneori e exagerată, doar pentru a se face auzită. Cît de mult apasă încă istoria şi trauma istorică, mentalul colectiv al romilor şi, pînă la urmă, cît de departe stăm, înlăuntrul aceleiaşi naţiuni, unii de alţii? (S. G.)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Claudiu Nelega și una dintre fotografiile sale apreciate  Foto Claudiu Nelega jpg
Cum fotografiezi eclipsa de Soare și Perseidele 2026. Sfaturile unui pasionat de astrofotografie: „Totul este să știi unde să privești“
Perseidele și eclipsa de Soare din august 2026 vor atrage mii de pasionați de fotografie. Claudiu Nelega explică, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul”, cum alegi locul potrivit, ce echipament poți folosi, inclusiv telefonul mobil, și cum surprinzi în siguranță cele mai spectaculoase imagini.
roiuri de drone jpg
Europa nu este pregătită de atacurile cu drone ale Rusiei. O spun experții unui institut din Londra
Ţările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia şi nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică.
apelul poate goli contul vishing noua metoda escroci ce trebuie faci imediat 19021670 jpg
„Vishing”, noua schemă de fraudă cu inteligența artificială care sperie românii. Cum păcălesc infractorii
Autorităţile române atrag atenţia asupra faptului că iau amploare fraudele informatice bazate pe metoda denumită de specialişti „Vishing” - voice phishing şi care constau în apeluri telefonice pe care infractorii le dau în numele unor instituţii.
beautiful shallow bathing jpg
Misterul plajei din Grecia unde marea face bule ca șampania, iar turiștii înoată printre ele. Care este explicația fenomenului
O plajă populară din Grecia oferă turiștilor o experiență neobișnuită: apa pare că fierbe în anumite zone, iar cei care intră în mare pot înota printre mii de bule. Fenomenul are însă o explicație geologică și este legat de activitatea vulcanică din regiune.
Alexandru Nazare conferinta de presa 13 august 2025  Foto Inquam photos  Octav Ganea (1) jpg
Când vor resimți românii o îmbunătățire a situației economice. Răspunsul ministrului Finanțelor
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că situația economică ar putea începe să se îmbunătățească în această toamnă, odată cu scăderea inflației. El a spus că păstrarea ratingului de investiții al României este foarte importantă pentru finanțele țării.
insula pixabay jpg
Trei locuri de pe Pământ unde accesul este interzis și viața îți poate fi pusă în pericol
Există pe Pământ zone în care oamenii nu au voie să ajungă, indiferent cât de mult și-ar dori să le exploreze. Unele sunt protejate pentru speciile rare care trăiesc acolo, altele adăpostesc comunități care refuză contactul cu lumea exterioară
1366x768 cmsv2 850ca794 d556 543e b6c7 7f661bcd3da4 9867684 webp
Petrecere la Budapesta, pe albia secată a Dunării. Oamenii au coborât pe fundul fluviului, după ce apele s-au retras
La Budapesta, locul pe unde în mod normal curge Dunărea s-a transformat într-un spațiu neobișnuit de petrecere. Scăderea nivelului apei a lăsat porțiuni întinse ale albiei uscate, iar oamenii au profitat de situație pentru a organiza o petrecere spontană.
dragos bucur dana nalbaru instagram jpg
Cum l-a surprins Dana Nălbaru pe Dragoș Bucur: „Îl bagă în copaci”
Se bucură de o carieră de succes în televiziune, film și teatru, dar adevărata prioritate a lui Dragoș Bucur este mereu familia. De mai mulți ani de zile, el și Dana Nălbaru locuiesc în satul Moșteni-Greci, în județul Argeș, unde au grijă de mai multe animale.
siegfried muresan foto facebook png
Europarlamentarul Siegfried Mureşan acuză PSD nu a propus nicio măsură pentru depăşirea crizei energetice
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan acuză PSD că nu a propus nicio măsură pentru depăşirea crizei energetice şi că nimic din ceea ce fac social-democraţii în aceste zile nu ajută la depăşirea crizei.